″Ordonanța tăierilor″ lasă Hidroelectrica fără mașini: ″Cum ajung salariații la hidrocentrale și pe șantiere?″

″Ordonanța tăierilor″ lasă Hidroelectrica fără mașini: ″Cum ajung salariații la hidrocentrale și pe șantiere?″
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mai 2023

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a anunțat că a anulat o licitație în valoare estimată de circa 23 milioane lei, lansată foarte recent, pentru închirierea a circa 200 de autoturisme în regim de leasing operațional, după intrarea în vigoare a celebrei ″ordonanțe a tăierilor″ de cheltuieli bugetare, care interzice achiziția și închirierea de mașini.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

″În condițiile intrării în vigoare în data de 15 mai a.c. a OUG nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Hidroelectrica anulează procedura de achiziție pentru închirierea în regim de leasing operațional a 203 de autoturisme tip sedan și break, respectiv SUV″, a transmis compania.

Amber - cea mai mare cifră de afaceri înregistrată vreodată de un studio de jocuri video din România CITEȘTE ȘI Amber - cea mai mare cifră de afaceri înregistrată vreodată de un studio de jocuri video din România

Potrivit Hidroelectrica, licitația fusese lansată în sistemul de achiziții publice cu 2 zile înainte, pe 13 mai, și viza înlocuirea parcului auto pe care societatea îl deține ca urmare a încheierii în anul 2019 a unui contract de același tip (leasing operațional), înțelegere comercială care urmează să ajungă la termenul final în data de 6 ianuarie 2024.

″Practic, ulterior datei menționate, toate autovehiculele utilizate la acest moment de companie vor ieși din portofoliul acesteia ca efect al expirării de facto a contractului, document care prevede restituirea bunurilor. Facem precizarea că Hidroelectrica utilizează încă din anul 2014 acest tip de servicii pentru asigurarea parcului auto al companiei, autovehiculele astfel obținute fiind Dacia Duster pentru primul contract (derulat în perioada 2014-2019), respectiv Suzuki SX4 și S-Cross pentru cel de-al doilea (derulat între 2019 - ianuarie 2024)″, se mai spune în comunicatul Hidroelectrica.

ULTIMA ORĂ ANPC amendează 11 bănci pentru practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANPC amendează 11 bănci pentru practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor

Mașinile solicitate prin caietul de sarcini aferent celui de-al treilea potențial contract de leasing operațional aveau condiții minimale de echipare și motorizare (majoritatea între 1.000-1.600 cm cubi, benzină), iar în prețul ofertei necesar a fi prezentate erau incluse asigurarea obligatorie și CASCO, servisare și mentenanță pentru întreaga perioadă, precum și echiparea cu anvelope de vară și de iarnă, precizează compania.

Anularea procedurii de achiziție publică va avea în viitorul apropiat un impact major asupra Hidroelectrica, în condițiile în societatea nu are alte mașini în proprietate, iar activitatea desfășurată la nivelul companiei presupune deplasarea salariaților la centrale hidro-energetice, la obiectivele de investiții și la lucrările desfășurate pe șantiere etc. Subliniem, de asemenea, faptul că majoritatea amenajărilor hidro-energetice ale companiei sunt amplasate în zone cu altitudini ridicate, iar acțiunile curente implică, printre altele, intervenții în zone greu accesibile, supravegherea permanentă a comportamentului construcțiilor, a stării digurilor și coronamentelor barajelor, precum și deplasarea specialiștilor companiei între zonele de interes, în funcție de necesități. În plus, activitatea Hidroelectrica presupune, între altele, acces în zone muntoase, precum și utilizarea drumurilor forestiere pe parcursul întregului an, indiferent de condițiile meteo″, se afirmă în comunicat.

Cererea de platină va crește în acest an, provocând un deficit de aproape 1 milion de uncii CITEȘTE ȘI Cererea de platină va crește în acest an, provocând un deficit de aproape 1 milion de uncii

Acolo se mai spune că Hidroelectrica a demarat procedura internă de analiză și stabilire a necesarului de mașini, respectiv redactarea caietelor de sarcini, încă din luna februarie, iar achiziția publică a fost lansată în data de 13 mai 2023, compania luând în calcul atât timpii legali necesari pentru finalizarea procedurii, cât și pe cei necesari producerii și livrării  autovehiculelor în numărul solicitat, înainte sau la data limită de expirare a contractului de leasing operațional actual.

″La acest moment Hidroelectrica analizează soluțiile posibile pentru asigurarea necesarului de autovehicole al companiei, astfel încât activitatea societății să nu fie afectată la expirarea contractului de leasing operațional aflat în vigoare″, conchide compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
ordonanța tăierilor
achiziții închirieri mașini instituții de stat
hidroelectrica leasing operațional autoturisme
hidroelectrica hidrocentrale