Prețurile petrolului au urcat cu 2%, investitorii analizând reducerile de producție și perspectivele slabe ale economiei globale

Prețurile petrolului au urcat cu 2%, investitorii analizând reducerile de producție și perspectivele slabe ale economiei globale
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iul 2023

Prețurile petrolului au urcat cu 2% marți, în condițiile în care piețele au cântărit reducerile de producție, în august, de către principalii exportatori Arabia Saudită și Rusia, față de perspectivele slabe ale economiei globale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Arabia Saudită a declarat luni că își va extinde reducerea voluntară a producției de 1 milion de barili pe zi (bpd) până în august, în timp ce Rusia și Algeria s-au oferit voluntar să-și reducă producția și nivelurile exporturilor din august cu 500.000 bpd, respectiv 20.000 bpd, scrie News.ro

Surpriză - Aeroitalia vrea să cumpere o companie aeriană românească CITEȘTE ȘI Surpriză - Aeroitalia vrea să cumpere o companie aeriană românească

Dacă măsurile vor fi implementate pe deplin, acestea ar aduce o reducere combinată de 5,36 milioane bpd din august 2022, posibil chiar mai mult deoarece mai multe țări din grupul de producători OPEC+ nu își pot îndeplini cotele de producție, a declarat analistul PVM Tamas Varga.

Reducerile totale se ridică acum la peste 5 milioane bpd, sau 5% din producția globală de petrol.

Marți, contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 1,60 dolari, la 76,25 dolari pe baril. Țițeiul american West Texas Intermediate a urcat cu 1,44 dolari, la 71,23 dolari pe baril.

”În mod clar, saudiții iau măsuri proactive și preventive pentru a stabiliza prețul țițeiului, precum și pentru a vedea creșteri ale prețurilor care vor ajunge la 80 de dolari pe baril, pentru a-și susține bugetele interne”, a declarat Andrew Lipow, președintele Lipow Oil Associates din Houston.

Chiar și așa, piața va aștepta să verifice reducerile anunțate de Rusia și continuă îngrijorarea că ratele mari ale dobânzilor vor afecta cererea globală, a spus Lipow.

Prețurile petrolului au scăzut cu aproximativ 1% în sesiunea anterioară, deoarece perspectivele macroeconomice sumbre au dus la ștergerea câștigurilor timpurii.

Bursele din SUA au fost închise marți de sărbătoarea Zilei Independenței.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret