Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care a livrat în 2020 peste 10,5 TWh în Sistemul Energetic Național (SEN), a vândut o mare parte din energia cu livrare în 2022, printre clienții săi cei mai importanți numărându-se cele cei mai mari furnizori autohtoni, dar și doi traderi externi.
Cele două companii de furnizare ale grupului Enel, Enel Energie SA și Enel Energie Muntenia S.A., sunt cei mai importanți clienți ai Nuclearelectrica, având în total semnate, la începutul lunii februarie, contracte în valoare totală de 935 milioane lei, respectiv 805 milioane lei.
Electrica Furnizare SA are la rândul său tranzacții realizate cu Nuclearelectrica, în valoare de 508 milioane lei.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
În ianuarie, Electrica Furnizare a efectuat două tranzacții de energie cu livrare în luna februarie cu compania nucleară pe piața Centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale (PC-OTC), în valoare de 5,6 milioane lei. Dacă a achitat prețul mediu raportat de OPCOM al tranzacțiilor realizate în ianuarie pe această piață, de 899 lei/MWh, rezultă că Electrica Furnizare a achiziționat pentru această sumă aproximativ 6,2 GWh cu livrare în luna februarie.
E.ON Energie Romania S.A. și Engie Romania S.A. sunt alți doi clienți ale căror tranzacții cu Nuclearelectrica, de 261 milioane lei, respectiv 262 milioane lei, depășesc cumulat un procent de 10% din cifra de afaceri raportată pe 2020, de aproximativ 2,5 miliarde lei.

Anul trecut, și RCS & RDS S.A a realizat tranzacții cu Nuclearelectrica cu energie cu livrare în 2022, valoarea totală a tranzacțiilor dintre cele 2 companii fiind de 358 milioane lei.
Similar, și Nova Power&Gas și CEZ Vânzare SA, ultimele valori totale ale tranzacțiilor cu operatorul centralei nucleare de la Cernavodă raportate fiind de 364 milioane lei, respectiv 282 milioane lei.
Pe lista companiilor care au efectuat tranzacții cumulate cu Nuclearelectrica mai mari de 10% din cifra de afaceri a companiei din 2020 apar și două firme străine, “GEN-I, trgovanje in prodaja električne energije, d.o.o.”, care a achiziționat energie în valoare de 250 milioane lei, și EZPADA A.G., (290 milioane lei).
Valoarea tranzacțiilor cu energie cu furnizare în 2022 ale Nuclearelectrica au fost efectuate la prețuri net superioare celor din 2020.
Așa se explică faptul că cifra de afaceri a companiei a evoluat, de la 2,5 miliarde lei în 2020 la una preliminară de 3,2 miliarde lei în 2021, pentru ca în 2022 compania să-și bugeteze o cifră de afaceri de 5,2 miliarde lei.