Asta pe fondul creșterii cu 51% a veniturilor, la 1,234 miliarde euro.
Compania raportează și un așa-numit ″profit net normalizat″, adică ″ajustat pentru impacturile deviațiilor de tarif și ale energiei furnizate, dar nefacturate după impozitare″ în Republica Moldova. Acesta a avansat cu 59%, de la 27,6 la 43,8 milioane euro.
Profitul operațional ajustat EBITDA a atins valoarea 153,5 milioane de euro, de asemenea de peste trei ori mai mare decât în ianuarie-septembrie 2024.
″Am înregistrat o creștere solidă a veniturilor și EBITDA, susținută de o producție mai mare de energie regenerabilă, de extinderea activităților de furnizare și de o performanță constantă în distribuție.
Segmentul de producție a energiei electrice a avut un rol important în acest an, cu venituri în creștere cu 137%, pe fondul integrării centralelor eoliene achiziționate anul trecut, al noilor capacități solare din Republica Moldova din ultimul an și al centralei noastre de cogenerare pentru echilibrare, acum complet operațională la capacitatea extinsă de 19,9 MW. Aceste elemente au extins și diversificat baza noastră de producție″, a declarat CEO-ul grupului, Jose Garza.
Pe segmentul de furnizare, cantitățile de energie electrică livrate au crescut cu 66%, ajungând la 6.594,5 GWh, consolidând poziția grupului ca al patrulea cel mai mare furnizor de energie electrică din România și lider pe piața din Republica Moldova. Volumele de gaze naturale furnizate au crescut la 5.533,8 GWh, o creștere de 2% față de anul anterior.
″În primele nouă luni din 2025, segmentul de furnizare a înregistrat venituri normalizate de 1,037 miliarde de euro, o EBITDA ajustată de 87,5 milioane de euro și o EBITDA normalizată de 35,8 milioane de euro. Îmbunătățirea profitabilității reflectă costurile mai reduse din piața pentru ziua următoare și din piața de echilibrare, precum și beneficiile actualizării prețurilor contractelor la nivelul portofoliului de energie regenerabilă″, spun cei de la Premier Energy.
Au crescut și compensațiile încasate de la stat pentru plafonarea prețurilor finale de până la 1 iulie 2025, de la 87,556 la 105,126 milioane euro.
















