Reactorul 2 de la Cernavodă va funcționa de luni la putere redusă timp de 12 ore

Reactorul 2 de la Cernavodă va funcționa de luni la putere redusă timp de 12 ore
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 oct 2018

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunțat luni că Unitatea 2 va funcționa, începând cu ora 13:00, la putere redusă în vederea efectuării unor lucrări de reparație la un rezervor aferent grupului turbogenerator, în partea clasică a centralei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Lucrările de reparație se pot efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unitatii 2. Estimăm că Unitatea 2 va funcționa la putere redusă (circa 300-350 MW) pentru o perioadă de 12 ore”, a informat compania.

Reducerea de putere controlată și realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranță și în conformitate cu procedurile specifice ale centralei, spun reprezentanții producătorului de energie, scrie News.ro.

Mineritul bitcoin nu mai este profitabil pentru persoanele fizice, factura la electricitate depășind veniturile din producția criptomonedei CITEȘTE ȘI Mineritul bitcoin nu mai este profitabil pentru persoanele fizice, factura la electricitate depășind veniturile din producția criptomonedei

Nuclearelectrica a produs și livrat în sistemul energetic național, pe durata totală de operare, o cantitate totală de energie de 168,65 milioane MWh. Unitatea 1 a centralei nucleare din Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Cele două unități de la Cernavodă asigură în prezent aproape 20% din producția totală de electricitate a țării.

Acționarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participație de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,31 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
reactor