Grupul nu a oferit alte detalii.
De ce este important Intrarea în insolvență, la cererea proprie, a Petrotel Lukoil, compania operatoare a rafinăriei ploieștene omonime, controlată direct de traderul de mărfuri Litasco, înregistrat în Elveția și parte a grupului rus Lukoil drastic sancționat de Statele Unite, a fost raportată Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (Office of Foreign Assets Control - OFAC) al Trezoreriei SUA, structura care se ocupă cu gestionarea sancțiunilor economice dictate de administrația federală americană, conform datelor Profit.ro.
Mai este interesant În document se menționează că băncile, autoritățile și partenerii de afaceri din România ar fi interpretat în mod restrictiv termenii licențelor generale succesive emise de OFAC, menite să permită, în condițiile sancțiunilor americane, menținerea operațiunilor activelor Lukoil din afara Rusiei, până la vânzarea acestora.
Activele au fost scoase la vânzare anul trecut, în urma sancțiunilor impuse de Statele Unite din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
O altă mare companie petrolieră rusă, Rosneft, a fost de asemenea sancționată, însă nu a anunțat nicio vânzare de active.
La începutul anului, Lukoil s-a înțeles cu Carlyle să-i vândă activele externe, inclusiv pe cele din România.
Firma americană de private equity purta discuții pentru a încheia parteneriate în vederea achiziției activelor Lukoil cu fondurile Mubadala, XRG și IHC din Abu Dhabi, precum și cu US Development Finance Corporation, potrivit unor surse familiare cu situația.
Acordul semnat nu era exclusiv, Lukoil anunțând atunci că va continua negocierile și cu alți potențiali cumpărători.
Portofoliul Lukoil, evaluat inițial la aproximativ 22 de miliarde de dolari, a atras interesul a cel puțin o duzină de companii, inclusiv din partea Exxon Mobil și a fostului proprietar al Pornhub, Bernd Bergmair.
Luna trecută, Financial Times a relatat că omul de afaceri miliardar american Todd Boehly a obținut sprijinul guvernului SUA și al unor actori influenți din zona Golfului, care au legături cu familia lui Donald Trump, pentru a depune o ofertă privind activele internaționale ale Lukoil.
Din consorțiul lui Boehly fac parte US International Development Finance Corporation (DFC) și șeicul Tahnoon bin Zayed al-Nahyan, fratele președintelui Emiratelor Arabe Unite. De asemenea, printre membrii se numără și familia miliardară Al-Khayyat din Qatar, care a colaborat strâns cu Casa Albă și cu membri ai familiei Trump la proiecte imobiliare și energetice, relevă datele analizate de Profit.ro.
DFC, o agenție a guvernului federal american care investește în proiecte externe, ar urma să preia o participație de aproximativ 15% în noua companie, au declarat două persoane familiarizate cu situația. Agenția este condusă de Ben Black, fiul lui Leon Black, cofondatorul firmei de investiții Apollo.
Grupul lui Boehly nu a finalizat însă încă un acord cu Lukoil, chiar dacă negocierile erau într-un stadiu avansat, a precizat Financial Times.
Publicația economică britanică susține că propunerea lui Boehly ar plasa guvernul SUA într-o situație neobișnuită: aceea de a licita simultan pentru active, în timp ce o altă parte a administrației decide soarta acestora.
Alți ofertanți care își exprimaseră anterior interesul pentru o parte sau pentru toate activele s-au retras între timp, potrivit unei persoane familiarizate cu procesul.
Carlyle ar putea fi dezavantajată dacă ar concura împotriva unui consorțiu care include guvernul SUA și investitori cu legături în cadrul administrației, într-o decizie luată de Casa Albă.
O persoană familiarizată cu procesul a declarat: „Da, există această îngrijorare”.
International Holding Company, deținută de șeicul Tahnoon, va conduce consorțiul alături de Allied Investment Partners din Emiratele Arabe Unite, potrivit unei persoane familiarizate cu discuțiile.
Familia Al-Khayyat ar urma să dețină o participație mai mică, în timp ce Boehly și DFC ar controla majoritatea consiliului de administrație, a precizat sursa respectivă.
Frații Al-Khayyat au devenit parteneri tot mai importanți în proiecte care implică persoane apropiate de administrația Trump.
Familia deține o participație într-un proiect imobiliar din Albania care îi implică pe Ivanka Trump și Jared Kushner. De asemenea, familia urmărește o posibilă reconstrucție a rețelei de conducte din Siria, ca parte a unui proiect care îl implică pe Tom Barrack, emisarul special al SUA pentru Siria și un colaborator de lungă durată al lui Trump.
UCC, o companie controlată de familia Al-Khayyat, a obținut recent și o concesiune pentru un zăcământ petrolier în Libia – atribuită fără o licitație deschisă – și va prelua o participație minoritară într-un zăcământ de gaze din Venezuela operat de BP.
Lukoil a convenit un acord separat pentru vânzarea participațiilor sale din Kazahstan către guvernul acestei țări, tranzacție condiționată de aprobarea Trezoreriei SUA. De asemenea, participația sa la zăcământul petrolier West Qurna a fost transferată Irakului. O încercare inițială a Gunvor de a prelua afacerile Lukoil a fost respinsă de Departamentul Trezoreriei SUA.
Boehly a devenit cunoscut datorită unor investiții spectaculoase în sport, resurse minerale și influenceri din media, însă motorul de creștere al afacerii sale de investiții este o companie de asigurări de viață cu active de 60 de miliarde de dolari, care gestionează economiile pensionarilor americani.
















