Romgaz și-a fixat ținta de achiziție: Una sau două entități românești din același grup. Due diligence pregătit

Romgaz și-a fixat ținta de achiziție: Una sau două entități românești din același grup. Due diligence pregătit
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 mar 2024

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, precum și furnizor de gaze și energie, pregătește contractarea de servicii de due diligence financiar și fiscal, precum și de evaluare, cu privire la o posibilă achiziție în sectorul furnizării, intenție relatată deja de Profit.ro

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Romgaz și-a asumat, prin Strategia 2021–2030, printre altele, creșterea cotei de piață și diversificarea portofoliului. Astfel, Romgaz analizează posibilitatea de dezvoltare a afacerilor sale în domeniul gazelor naturale/energiei electrice, intenționând achiziția unui pachet de acțiuni cu privire la una sau două entități românești (entități din același grup) care activează în domeniul furnizării energiei (gaze naturale și electricitate) și a serviciilor conexe″, se afirmă într-un document analizat de Profit.ro.

EXCLUSIV DECIZIE Perioada fără amenzi la e-Factură, extinsă. Vor fi trimise notificări CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DECIZIE Perioada fără amenzi la e-Factură, extinsă. Vor fi trimise notificări

Astfel, Romgaz are nevoie de un studiu de due diligence în vederea minimizării riscurilor aferente achiziției companiilor țintă, printr-o abordare integrată, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor necesare cu privire la tranzacție și prin identificarea riscurilor aferente tranzacției, atât din punct de vedere financiar, cât și fiscal.

″Aspecte de considerat, dar nu limitate, cu privire la procesul de due diligence financiar pentru companiile țintă: analiza situațiilor financiare ale anului 2023, analiza modelului financiar, riscuri legate de elementele incluse în modelul financiar, datorii intragrup, datorii contingente etc. Aspecte de considerat, dar nu limitate, cu privire la procesul de due diligence fiscal pentru companiile țintă: aspecte referitoare la impozitul pe profit, TVA, rețineri la sursă, taxe cu privire la contractori și angajați, taxe de timbru sau aferente activelor, orice alte taxe speciale, tranzacții importante și aspecte de rezidență fiscală, tranzacții intra grup din punctul de vedere al prețurilor de transfer, taxe pe vânzarea de active/implicații fiscale în finalizarea tranzacției/rețineri la sursă etc″, mai menționează sursa citată.

VIDEO Italienii vor să fie primii pe Autostrada Moldovei. Au adus peste 640 de muncitori pentru a termina primii lucrarea CITEȘTE ȘI VIDEO Italienii vor să fie primii pe Autostrada Moldovei. Au adus peste 640 de muncitori pentru a termina primii lucrarea

Romgaz vrea și un raport de evaluare a companiilor-țintă, care să include ″calcularea indicatorilor de performanță economică, fluxul de numerar cumulat, valoarea actualizată netă și cumulată, rata internă de rentabilitate, raport cost - beneficiu, perioada de recuperare a investiției, pentru a valida prețul participației, și realizarea modelului financiar din perspectiva Romgaz″.

Compania de stat a înregistrat un profit net de 2,81 miliarde lei anul trecut, în creștere cu 10,42% față de cel de 2,55 miliarde lei din 2022, reglementarea la 150 lei/MWh a prețului de vânzare a gazelor destinate consumului populației și CET-urilor reducând cheltuielile companiei mai mult decât a diminuat veniturile acesteia.

GRAFIC Explozia acțiunilor NuScale pentru reactoarele de la Doicești, stimulată și de ambasadoarea SUA în România, a rezistat doar o zi pe Wall Street. Cotația s-a prăbușit acum, după un raport negativ Wells Fargo CITEȘTE ȘI GRAFIC Explozia acțiunilor NuScale pentru reactoarele de la Doicești, stimulată și de ambasadoarea SUA în România, a rezistat doar o zi pe Wall Street. Cotația s-a prăbușit acum, după un raport negativ Wells Fargo

Veniturile totale au scăzut cu 31,45%, la 9,362 miliarde lei, în principal din cauza faptului că peste 86% din livrările Romgaz au fost efectuate la preț reglementat, de 150 lei/MWh. Producția de gaze a scăzut cu aproape 3%, la 4,788 miliarde metri cubi. Pe de altă parte, cheltuielile totale au scăzut cu 54,77% față de 2022, în principal datorită diminuării impozitului pe veniturile suplimentare aferente gazelor naturale (- 4,014 miliarde lei) și a cheltuielilor cu redevența (- 1,039 miliarde lei).

În proiectul Neptun Deep, Romgaz a investit în 2023 suma de 535,41 milioane lei, iar anul acesta intenționează să emită obligațiuni de 2,5 miliarde lei pentru acoperirea costurilor participării sale la proiect.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz achiziții
romgaz preluare companii furnizare energie gaze
romgaz investiții
romgaz furnizare energie gaze