Ceremonia de semnare a avut loc la Grand Hotel Sofia, în cadrul conferinței internaționale CEE Energy Alliance Initiative, organizată de Bulgarian Petroleum and Gas Association (BPGA), sub auspiciile Ministerului Energiei din Republica Bulgaria.
Participanții își propun să abordeze în comun provocările cu care se confruntă țările din Europa Centrală și de Est și să contribuie cu perspectiva regiunii la dialogul cu instituțiile naționale și europene. Inițiativa prevede întâlniri ale participanților la fiecare șase luni.
În centrul declarației se află necesitatea unor soluții care să combine securitatea și predictibilitatea aprovizionării, condiții favorabile pentru investiții și accesul la energie la costuri competitive pentru consumatori.

Demersul are loc într-un context energetic european marcat de tensiuni geopolitice, perturbări ale lanțurilor de aprovizionare și volatilitate a prețurilor, factori care au testat reziliența sistemului energetic european în ultimii ani. Declarația reafirmă, în același timp, angajamentul organizațiilor semnatare față de obiectivele climatice ale Uniunii Europene, inclusiv atingerea neutralității climatice până în 2050.
Printre temele abordate în cadrul conferinței s-au numărat provocările geopolitice și de reglementare pentru sectorul energiei precum Regulamentul privind reducerea emisiilor de metan (MER) și Net-Zero Industry Act (NZIA), impactul economic al ETS2, securitatea aprovizionării cu gaze și dezvoltarea infrastructurii energetice.
Federația Patronală a Energiei (FPE) a fost reprezentată de o delegație condusă de Franck Neel, Președintele FPE, care a semnat declarația alături de ceilalți cinci reprezentanți ai asociațiilor partenere. Participarea FPE a inclus intervenții în cadrul sesiunilor dedicate provocărilor geopolitice și de reglementare pentru sectorul combustibililor, precum și securității aprovizionării cu gaze și dezvoltării infrastructurii energetice. Prin această participare, FPE a contribuit la exprimarea perspectivei industriei energetice din România în cadrul dialogului regional.
„Este important să ne unim forțele și să avem o voce comună, reprezentând șase asociații din șase țări, pentru a ne consolida mesajul în dialogul cu factorii de decizie și cu ceilalți actori relevanți la nivel european. Avem priorități comune: securitatea aprovizionării, accesul la energie la costuri competitive, sustenabilitatea și condiții favorabile pentru investiții. Membrii organizațiilor noastre reprezintă mii de angajați care contribuie, zi de zi, la furnizarea energiei pentru consumatorii europeni. Perspectiva industriei trebuie să fie ascultată pentru a proteja securitatea aprovizionării și locurile de muncă din Europa. O voce comună poate sta la baza unui dialog regional permanent”, a spus Franck Neel, Președintele Federației Patronale a Energiei.

Declarația privind securitatea energetică și competitivitatea în Europa Centrală și de Est este semnată de șase organizații din Bulgaria, Cehia, Grecia, Polonia, România și Slovacia: Bulgarian Petroleum and Gas Association (BPGA), Czech Association of Petroleum Industry and Trade (CAPPO), Hellenic Petroleum Marketing Companies Association, Polish Petroleum Industry and Trade Organisation (POPiHN), Federația Patronală a Energiei (FPE) și Slovak Association of Fuel Industry and Trade (SAPPO).
Federația Patronală a Energiei (FPE), fondată în anul 1991, este un promotor al acțiunilor necesare pentru ca România să se bucure de energie abundentă, accesibilă ca preț, obținută respectând principiile de protecție a mediului. Federația Patronală a Energiei reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României și capătă o relevanță tot mai mare în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor necesare reducerii emisiilor, în ritm cu dezvoltarea lor în țara noastră.
Federația își asumă misiunea de a face cunoscute, la nivelul instituțiilor europene și naționale, interesele mediului privat și modul în care acestea pot fi armonizate cu obiectivele naționale și ale Uniunii Europene, stimulând dialogul. Un alt obiectiv urmărit este informarea și educarea publicului larg, pregătindu-l pentru noile realități din domeniul energiei.
















