Proiect eolian major în România. Greenvolt Power a obținut o finanțare de 284 milioane euro pentru proiectul eolian de la Gurbănești, de lângă București

Greenvolt Group, prin intermediul Greenvolt Power, unul dintre liderii segmentului dezvoltării de proiecte eoliene, solare și de stocare a energiei în baterii la scară largă, parte a grupului portughez Greenvolt, deținut, la rândul său, de fondul american de investiții KKR, a obținut o finanțare de 284 milioane euro pentru proiectul eolian de 253,1 MW din Gurbănești, localitate situată la est de București, România
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Proiect eolian major în România. Greenvolt Power a obținut o finanțare de 284 milioane euro pentru proiectul eolian de la Gurbănești, de lângă București

Proiectul, unul dintre cele mai mari de acest tip din țară, este preconizat să devină operațional din punct de vedere comercial până la sfârșitul anului 2027.

Programul pentru prosumatori, schimbat. Mulți riscă să-l rateze. \ CITEȘTE ȘI Programul pentru prosumatori, schimbat. Mulți riscă să-l rateze. "Cine vrea suma maximă de 15.000 de lei trebuie să știe de acum că pune el 25.000 de lei!"

Finanțarea a fost structurată împreună cu un grup format din opt instituții financiare: UniCredit S.p.A., Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română S.A., Siemens Financial Services (prin Siemens Bank), Société Générale, BRD, ING Bank N.V. și Alpha Bank S.A.

Cuprinzând 42 de turbine eoliene, fiecare cu o capacitate de 6,1 MW, proiectul va adăuga o nouă capacitate semnificativă de generare a energiei din surse regenerabile și va contribui la decarbonizarea sistemului energetic al României.

„România este o piață importantă pentru Greenvolt, unde vedem un potențial solid pe termen lung, iar investiția noastră din țară reflectă acest lucru. Energia eoliană a reprezentat una dintre direcțiile noastre prioritare, însă prezența noastră acoperă diverse tehnologii și segmente de afaceri.

Pe lângă activitățile din segmentul utility scale, ne consolidăm și prezența în domeniul soluțiilor de energie regenerabilă implementate direct la sediul clientului (on-site) pentru partenerii din sectorul comercial și industrial”, a declarat João Manso Neto, CEO al Greenvolt Group.

„Capacitatea noastră de a dezvolta proiecte de o asemenea amploare este susținută de parteneriate solide cu instituții financiare care ne înțeleg activitatea și calitatea activelor pe care le dezvoltăm. Această finanțare este un nou exemplu al acestei colaborări, reflectând capacitatea noastră de a identifica soluțiile financiare adecvate pentru proiectele pe care le dezvoltăm”, a declarat Adrian Góralski, Director M&A și Project Finance în cadrul Greenvolt Power.

Operațiune majoră pentru unitatea I de la centrala nucleară Cernavodă: SNN va împrumuta 800 milioane euro CONFIRMARE CITEȘTE ȘI Operațiune majoră pentru unitatea I de la centrala nucleară Cernavodă: SNN va împrumuta 800 milioane euro CONFIRMARE

Parcul eolian de la Gurbănești face parte din platforma mai amplă Wind Rose (506 MW), una dintre cele mai importante inițiative private din domeniul energiei regenerabile aflate în prezent în derulare în România, care include și proiectul eolian Ialomița, cu o capacitate de 253,1 MW.

Greenvolt Group deține un portofoliu semnificativ de proiecte de mare capacitate (utility-scale) în România, incluzând 707 MW în energie eoliană, 58 MW în energie solară și 209 MW în sisteme de stocare a energiei în baterii. De asemenea, Grupul este activ în segmentul generării distribuite prin intermediul Greenvolt Next, furnizând soluții de energie regenerabilă la punctul de consum pentru clienți din sectorul corporativ și industrial.

Anterior, a fost anunțat că GE Vernova, furnizor de echipamente și servicii energetice desprins din colosul american General Electric, a obținut un nou contract pentru livrarea de turbine eoliene în România, pentru un parc eolian de peste 250 MW în județul Călărași.

Avertisment - Motorina rămâne scumpă și în 2027 din cauza capacității insuficiente de rafinare CITEȘTE ȘI Avertisment - Motorina rămâne scumpă și în 2027 din cauza capacității insuficiente de rafinare

Contractul pentru furnizarea, instalarea și punerea în funcțiune a turbinelor a fost semnat cu dezvoltatorul Greenvolt Power, parte a grupului portughez Greenvolt, deținut, la rândul său, de fondul american de investiții KKR.

Compania de proiect, Gura Ialomiței Solar, s-a calificat cu o capacitate parțială de 125 MW pentru a primii subvenții CfD timp de 15 ani, la un preț de exercitare de 64,98 euro.

Asociații companiei de proiect sunt fondul de investiții RNVQ FCR din Portugalia (70%) și o societate din grupul Renovatio (30%).

Este al doilea contract pentru livrarea de turbine eoliene în România semnat de GE Vernova în tot atâtea luni.

În octombrie 2025, compania americană a obținut de la Greenvolt un contract pentru livrarea și instalarea a 42 de turbine pentru proiectul eolian Ialomița, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 252 MW.

Potrivit companiei, parcurile eoliene vor susține sute de locuri de muncă cu normă întreagă în timpul vârfului de construcție și vor genera suficientă energie electrică pentru a alimenta anual echivalentul a peste 110.000 de locuințe din România.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3470 -0.0031-0.06 %
1 USD4.7814 +0.0013+0.03 %
1 GBP6.3058 -0.0178-0.28 %
1 CHF5.7304 -0.0051-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite