Șeful Enel: Avem o politică de rotație a activelor care nu mai înregistrează creșteri. România ar putea fi printre acestea

Șeful Enel: Avem o politică de rotație a activelor care nu mai înregistrează creșteri. România ar putea fi printre acestea

Francesco Starace

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 8 sep 2019

Directorul general al Enel, Francesco Starace, a confirmat că ia în calcul vânzarea unor active din România, piață pe care grupul italian consideră că a atins un echilibru operațional și unde nu mai vede “o creștere mare”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Avem o politică de rotație a activelor, potrivit căreia vindem și cumpărăm ceva în fiecare an. În medie, această politică a fost echilibrată în ultimii ani. În general, vindem activele pentru care nu mai vedem o creștere mare. Acolo unde am atins deja un echilibru, unde totul funcționează bine, căutăm să vedem dacă este cineva care să ne plătească mai mult. România ar putea fi printre aceste active”, a declarat Starace la forumul economic Ambrosetti, citat de agenția italiană de știri Radiocor.

Șeful Enel a adăugat că piața românească nu este singura vizată de eventuale vânzări de active.

Războiul producătorilor cu furnizorii de gaze pe tema abrogării OUG 114: unii vor liberalizare imediată, ceilalți ar vrea să mai beneficieze o perioadă de prețuri reglementate CITEȘTE ȘI Războiul producătorilor cu furnizorii de gaze pe tema abrogării OUG 114: unii vor liberalizare imediată, ceilalți ar vrea să mai beneficieze o perioadă de prețuri reglementate

“Dacă mă uit la activele din întreaga lume unde nu mai înregistrăm creșteri, inclusiv din motive ce țin de geografie și de limitări de spațiu, mai sunt și altele, nu doar România”, a precizat el, după ce în presa internațională au apărut informații potrivit cărora Enel a lansat procedurile pentru vânzarea operațiunilor din România.

Potrivit unor surse citate de Reuters, grupul italian a angajat banca franceză BNP Paribas pentru a gestiona vânzarea activelor românești și estimează o evaluare de aproximativ 1 miliard de euro.

Presa din Italia a anunțat, anterior, că vânzarea de către Enel a unor active din România a revenit în actualitate, după ce un plan de a ieși de pe piața românească a fost abandonat în 2015, avansând și o serie de potențiali cumpărători, printre care fondurile de investiții Macquarie, GIC (Singapore) și Wren House, ultimul fiind un fond de investiții din Kuweit specializat în infrastructură.

Surse din piață au declarat pentru Profit.ro că Enel poate vinde pachete minoritare din business-urile de furnizare, distribuție și producție de energie din România, mai multe fonduri de investiții fiind interesate atât de participația Fondului Proprietatea la Enel, cât și de a achiziționa și alte procente de la grupul italian.

Și Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 80% din acțiuni, ia în calcul preluarea unor active locale ale Enel, precum și ale grupului ceh CEZ.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și furnizează servicii unui număr de 3 milioane de clienți.

Grupul italian a raportat un profit operațional EBITDA în România de 87 milioane de euro în prima jumătate a anului, în scădere cu 25% față de un rezultat de 116 milioane de euro în perioada similară din 2018.

Veniturile Enel România au avansat cu peste 9%, la 671 milioane euro, impulsionate în special de avansul încasărilor pe segmentul de furnizare, de la 504 la 558 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
vanzare active romania
francesco starace
director general enel