Statul scutește Complexul Energetic Oltenia de obligația de a da dividende și amână majorarea de capital. Profitul masiv al companiei de anul trecut a fost doar ″pe hârtie″

Statul scutește Complexul Energetic Oltenia de obligația de a da dividende și amână majorarea de capital. Profitul masiv al companiei de anul trecut a fost doar ″pe hârtie″
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 7 apr 2023

Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, va fi scutită de obligația legală de a distribui dividende în proporție de 50% din profit, Ministerul Energiei considerând că câștigul masiv raportat de companie pe 2022 a fost strict ″pe hârtie″.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În toamna anului trecut, CEO estima pentru întreg anul un profit net de 3,3 miliarde lei. În prezent, pe baza situațiilor financiare preliminare, estimarea a urcat la 3,6 miliarde lei.

ULTIMA ORĂ Primul proiect de limitare a inteligenței artificiale și în România. Închisoare de până la 2 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Primul proiect de limitare a inteligenței artificiale și în România. Închisoare de până la 2 ani

Potrivit unui document al Ministerului Energiei, acționarul majoritar al CEO, se consideră că acest nivel de profit a fost determinat în principal de:

- înregistrarea la Alte venituri din exploatare a sumei de 1.241.171 mii lei (echivalent a 251.046,025 mii euro) reprezentând ajutor de salvare acordat în baza OUG nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare (pentru achiziția parțială a certificatelor de gaze cu efect de seră aferente anului 2019) care s-a transformat în grant la momentul autorizării ajutorului de restructurare de către Comisia Europeană prin decizia CE nr. C(2022) 553 final din 26 ianuarie 2022. Aceste venituri nu reprezintă un venit din exploatare pentru societate în anul 2022, fiind numai o reflectare, printr-o operațiune scriptică în evidența contabilă, a recunoașterii veniturilor din ajutorul de salvare acordat ca împrumut în anul 2020;

- ajutorul de restructurare sub formă de grant în cuantum de 535 milioane euro, echivalentul a 2.675 milioane lei, acordat în anul 2022 a fost folosit pentru achiziția certificatelor de gaze cu efect de seră, și concomitent au fost anulate provizioanele constituite la sfârșitul anului 2021, prin reluarea la venituri în exercițiul financiar al anului 2022, provizioane constituite pentru certificatele de gaze cu efect de seră rămase de achiziționat pentru anul 2021, până la data de 30.04.2022. Veniturile din anularea provizioanelor, în sumă de 2,8 miliarde lei, de asemenea, nu reprezintă un venit din exploatare pentru societate în anul 2022, fiind numai o reflectare contabilă, printr-o operațiune scriptică.

ANUNȚ Când începe Programul Rabla Local CITEȘTE ȘI ANUNȚ Când începe Programul Rabla Local

În situația în care societatea ar fi obligată să distribuie dividendele conform prevederilor OUG nr. 64/2001, ar exista riscul ca aceasta să ajungă din nou în imposibilitatea finanțării achizițiilor certificatelor de gaze cu efect de seră pentru conformările anuale din cauza lipsei fluxurilor de numerar și totodată ar conduce la nerealizarea proiectelor noi de investiții asumate prin Planul de restructurare″, spune Ministerul Energiei.

Potrivit instituției, fiind necesară o bună desfășurare a activităților curente ale CEO, pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în Planul de restructurare și, de asemenea, ținând cont de investițiile preconizate a fi realizate, se impune o abordarea prudentă în ceea ce privește fluxurile de numerar, prin încercarea de maximizare a surselor proprii de finanțare, unul dintre instrumentele folosite în acest sens fiind și abordarea unei politici de distribuire a dividendelor echilibrată, coroborat cu constituirea din profitul obținut de societate și nerepartizat acționarilor sub formă de dividende a unor rezerve financiare ale societății destinate acestui scop, respectiv acoperirea contribuțiilor proprii ale societății la finanțarea obiectivelor majore de investiții ale acesteia.

VIDEO Proteste violente în Franța: Manifestanții au luat la țintă restaurantul La Rotonde, frecventat de Macron CITEȘTE ȘI VIDEO Proteste violente în Franța: Manifestanții au luat la țintă restaurantul La Rotonde, frecventat de Macron

Astfel, se are în vedere modificarea legislației în vigoare, prin scutirea de obligația de a distribui dividende în proporție de 50% din profit a companiilor de stat care au în derulare un plan de restructurare notificat și aprobat prin decizie a Comisiei Europene și care au beneficiat de ajutoare de stat pentru restructurare sub formă de granturi pentru finanțarea anumitor cheltuieli, profitul contabil al acestora rămas după deducerea impozitului pe profit urmând să se repartizeze direct la alte reserve, ca sursă proprie de finanțare.

O altă modificare pregătită se referă la majorarea capitalului CEO. Astfel, normele din prezent prevăd că Ministerul Energiei ar fi trebuit să majoreze capitalul companiei prin aport în numerar, din bugetul propriu, cu 180 milioane euro, până la finalul trimestrului I al anului, lucru care nu s-a întâmplat.

Eugen Rădulescu, BNR: Sistemul bancar, prizonierul unor mentalități depășite. Contează dacă ai un hârb pe câmp decât un plan de afaceri bun CITEȘTE ȘI Eugen Rădulescu, BNR: Sistemul bancar, prizonierul unor mentalități depășite. Contează dacă ai un hârb pe câmp decât un plan de afaceri bun

Având în vedere faptul că evaluarea aportului și a primei de emisiune nu se poate efectua decât pe baza unor situații financiare aferente exercițiului financiar încheiat la data de 31.12.2022, auditate, aprobate de acționarii societății, se impune decalarea termenului în care se va realiza plata aportului în numerar, astfel încât acesta să se realizeze până la sfârșitul anului 2023″, se afirmă în document.

Prevederea pregătită a fi adoptată stipulează că ″Se autorizează Ministerul Energiei să solicite includerea sumelor prevăzute (pentru majorarea de capital – n.r.) (…) în bugetul de stat pentru anul 2023, urmând ca plata aportului în numerar în conformitate cu hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor societății pentru aprobarea majorării capitalului social să se realizeze până la finalul anului 2023 prin bugetul Ministerului Energiei".

viewscnt
Afla mai multe despre
profit complexul energetic oltenia
dividende complexul energetic oltenia
certificate co2 complexul energetic oltenia
restructurare complexul energetic oltenia