SUA riscă să rămână fără combusitibil nuclear din Rusia. Care sunt alternativele americanilor

SUA riscă să rămână fără combusitibil nuclear din Rusia. Care sunt alternativele americanilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mai 2024

Statele Unite se pregătesc din 2022 pentru posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să înceteze să le mai vândă combustibil nuclear, iar o interdicție în așteptare a importurilor din Rusia va contribui la creșterea capacității interne de procesare a combustibilului cu uraniu, a declarat pentru Reuters un oficial de rang înalt în domeniul energiei nucleare, transmite Reuters.

Senatul SUA a adoptat o legislație care interzice importurile din Rusia, cea mai recentă mișcare a Washingtonului de a perturba capacitatea lui Putin de a finanța invazia în Ucraina, care a început în 2022. Interdicția, care este așteaptată să fie semnată de președintele Joe Biden, va deveni efectivă la 90 de zile după promulgarea legii, deși aceasta permite Departamentului de Energie să emită derogări în cazul problemelor de aprovizionare, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Franța investighează TotalEnergies pentru un atac islamist CITEȘTE ȘI Franța investighează TotalEnergies pentru un atac islamist
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Mișcarea a condus la temeri că Putin ar putea riposta prin înghețarea exporturilor către SUA, crescând prețurile uraniului. Rusia a furnizat aproximativ 24% din uraniul folosit de reactoarele din SUA în 2022 și a fost cel mai important furnizor străin.

Dar Kathryn Huff, secretarul adjunct al DOE pentru nuclear, care a demisionat vineri, a declarat pentru Reuters că SUA este pregătită pentru orice scenariu. „Realitatea este următoarea: în ultimii ani a existat o posibilitate foarte reală și actuală ca Rusia să înceteze brusc să trimită uraniu îmbogățit în Statele Unite”. Țări precum Canada, Franța și Japonia vor ajuta SUA să facă față unei „alternative aliate” la uraniul rusesc, a spus Huff.

CONFIRMARE Hidroelectrica e pe cale să ia OK-ul de finalizare a hidrocentralelor de pe Jiu, un proiect vechi de 20 ani, despre care organizații de mediu susțin că ar ″mutila″ situri protejate și care a fost blocat mulți ani în instanțe CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Hidroelectrica e pe cale să ia OK-ul de finalizare a hidrocentralelor de pe Jiu, un proiect vechi de 20 ani, despre care organizații de mediu susțin că ar ″mutila″ situri protejate și care a fost blocat mulți ani în instanțe

Și interzicerea importurilor ar debloca 2,7 miliarde de dolari din legislația anterioară pentru dezvoltarea industriei interne a uraniului. „O structură pereche în care investim în noi capacități de conversie și îmbogățire și apoi protejăm acele investiții cu unele restricții de import este ceea ce este necesar” pentru a reduce dependența de Rusia, a spus Huff, care se va întoarce la cariera universitară și la cercetarea nucleară.

Centralele nucleare alimentează doar o dată la doi ani, iar contractele sunt încheiate cu ani în avans. Huff a spus că SUA au „aproape suficient timp” sau aproximativ trei sau patru ani, pentru a susține o nouă capacitate de conversie și îmbogățire a uraniului și pentru a înlocui importurile rusești.

FOTO Viitoarea generație Sandero se va despărți de Stepway într-un nou SUV CITEȘTE ȘI FOTO Viitoarea generație Sandero se va despărți de Stepway într-un nou SUV

În SUA, centrala nucleară Vogtle, din statul Georgia, a fost deschisă săptămâna aceasta după ani de întârziere. Dar nu există nicio construcție nouă, ceea ce duce la îngrijorarea că SUA nu vor putea îndeplini obiectivul lui Biden pentru 2050 de decarbonizare a economiei.

Huff se așteaptă că următoarea centrală care va intra în funcțiune va fi Palisades, în Michigan. Holtec, proprietarul, încearcă să redeschidă o centrală nucleară pentru prima dată în istoria SUA.

Palisades s-a închis în 2022, cu 10 zile mai devreme, din cauza unei probleme tehnice. Oponenții redeschiderii Palisades, care a fost deschisă în 1971, spun că vasul reactorului este vulnerabil la fisurare, o situație numită fragilizare.

Apple are ambiții mari în AI, dar cu costuri mai mici decât rivalii. Nemulțumiri că producătorul de iPhone nu are nicio poveste despre AI CITEȘTE ȘI Apple are ambiții mari în AI, dar cu costuri mai mici decât rivalii. Nemulțumiri că producătorul de iPhone nu are nicio poveste despre AI

Holtec, care a primit un împrumut DOE de 1,5 miliarde de dolari în martie, va trebui să recondiționeze centrala pentru a obține aprobarea autorităților de reglementare din SUA. „Mă aștept pe deplin că va funcționa mai bine decât funcționa înainte, odată ce vor finaliza acele renovări”, a afirmat Kathryn Huff.

Purtătorul de cuvânt al Holtec, Patrick O'Brien, a declarat că Palisades, care are încă nevoie de reautorizare, va fi supusă unor inspecții amănunțite înainte de orice repornire.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
uraniu
rusia