Transgaz a trecut pe pierdere în trimestrul al treilea. Rezervările de capacități n-au mai putut compensa scăderea de venituri din tranzitul internațional cauzată de TurkStream

Transgaz a trecut pe pierdere în trimestrul al treilea. Rezervările de capacități n-au mai putut compensa scăderea de venituri din tranzitul internațional cauzată de TurkStream
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 nov 2020

Transgaz a trecut pe pierdere în trimestrul al treilea și și-a redus profitul net cu 9%, la circa 200 milioane de lei, în primele 9 luni ale anului comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a reducerii veniturilor din transportul internațional, dar și a micșorării cantității de gaze transportate și a ieftinirii tarifului de transport volumetric.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Majorarea veniturilor percepute de la traderi pentru rezervarea de capacitate în trimestrul al treilea, de 31,8 milioane de lei, nu a mai putut compensa pierderea de venituri din tranzitul internațional, de 57,2 milioane de lei, în urma mutării rutei de transport gaze către Balcani de către Gazprom de pe coridorul interbalcanic (din care făceau parte cele 3 conducte dintre Isaccea și Negru Vodă) pe nou construitul TurkStream.

Astfel, Transgaz a terminat trimestrul al treilea cu o pierdere de 26,3 milioane lei. În același trimestru al anului trecut, operatorul de transport autohton obținuse un profit de 29,1 milioane lei.

EXCLUSIV Cum a ajuns în insolvență cel mai mare parc solar din România, făcut cu banii \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum a ajuns în insolvență cel mai mare parc solar din România, făcut cu banii "țăranilor cooperatori" din Coreea de Sud. Statul român, reclamat din nou la Washington pentru tăierea subvențiilor destinate regenerabililelor

Potrivit operatorului de transport și sistem național, “veniturile din transportul internațional al gazelor naturale sunt mai mici cu 168,5 milioane lei din cauza încetării contractului de transport cu Gazprom Export Ltd pentru conducta Isaccea 2-Negru Voda 2 și a reglementării venitului din transport pe conducta Isaccea 1–Negru Voda 1 în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr.41/2019 ca urmare a conectării acestei conducte cu SNT începând din 01 octombrie 2019”.

Scăderea veniturilor din transportul internațional a fost compensată de majorarea celor din transportul intern, în special ale celor plătite de traderi și importatori pentru rezervarea de capacități în punctele de interconectare.

Astfel, acestea au fost mai mari cu 18 milioane de lei ca urmare a capacității rezervate mai mare cu 4 milioane MWh, cu influență pozitivă de 8 milioane lei, și a tarifului de rezervare a capacității mai mare cu 0,65 lei/MWh, cu influență pozitivă de 178,7 milioane lei, “creștere determinată în principal de facturarea veniturilor din prima de licitație, ca urmare a licitațiilor de rezervare de capacitate desfășurate conform CAM-NC pe punctele de interconectare”.

Creșterea veniturilor din rezervarea de capacitate a fost însă atenuată de diminuarea veniturilor obținute din componenta volumetrică mai mici cu 100 milioane lei din cauza tarifului de transport volumetric mai mic cu 0,83 lei/MWh, cu o influență negativă de 76 milioane lei, și a cantității de gaze transportate mai mică față de 9 luni 2019 cu 9,5 milioane MWh, cu o influență negativă de 24,2 milioane lei.

Cheltuielile pentru investiții realizate la 30 septembrie 2020 au fost de 1,1 miliarde lei, din care 6,8 milioane lei reprezintă instalații de racordare la sistemul național de transport (SNT).

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
rezultate
pierdere