ULTIMA ORĂ FOTO CONFIRMARE Enel pleacă din România

ULTIMA ORĂ FOTO CONFIRMARE Enel pleacă din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 nov 2022

Grupul Enel și-a anunțat oficial exit-ul din România, confirmând astfel informațiile publicate anterior de Profit.ro. Până la acest moment, compania nu confirmase plecarea anunțată în premieră de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Renunțarea la operațiunile din România este programată pentru anul viitor.

De ce este important: În România, Enel este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării (Muntenia Sud - inclusiv București, Banat și Dobrogea) și acoperă o treime din piața locală de distribuție.

FOTO ANUNȚ Ce a discutat Iohannis cu CEO-ul OMV CITEȘTE ȘI FOTO ANUNȚ Ce a discutat Iohannis cu CEO-ul OMV

De asemenea interesant: În mai anul acesta, după pierderi trimestriale în România de 154 milioane euro, directorul financiar al Enel, Alberto De Paoli, a declarat că regulile de plafonare a prețurilor și cele legate de tarifele de distribuție din România "afectează grav" rezultatele din această țară. "Nu are sens să investești într-un mediu excesiv de punitiv”, a spus De Paoli, întrebat dacă reglementările din România ar putea afecta prezența grupului în țară.

Enel plănuiește vânzări de active în valoare de 21 miliarde de euro pentru a-și reduce datoria netă și pentru a se axa pe șase piețe principale, a anunțat astăzi compania, în actualizarea strategiei sale pentru perioada 2023-25.

Cea mai mare mare reducere a datoriei, de 12 miliarde de euro, este estimată pentru anul viitor. Astfel, cea mai mare parte a planului de cesiune de active - care va viza, printre altele, activele din Argentina, Peru și România - va fi derulat până la sfârșitul anului 2023. În Europa, Enel are în plan să se concentreze pe piețele din Italia și Spania.

Enel își propune să atingă o țintă de 51-52 de miliarde de euro pentru datoria netă până la sfârșitul anului viitor, de la 69 de miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie. 

ULTIMA ORĂ FOTO CONFIRMARE Enel pleacă din România

De asemenea, vânzarea de active face parte din strategia Enel de rotație a activelor în ideea de a crește finanțarea pentru noi investiții.

VIDEO Ministrul Energiei: Prețurile finale la energie electrică nu au fost modificate, indiferent câte schimbări legislative au fost. Nimeni nu va plăti mai mult de 1,3 lei CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Energiei: Prețurile finale la energie electrică nu au fost modificate, indiferent câte schimbări legislative au fost. Nimeni nu va plăti mai mult de 1,3 lei

În vara anului 2019, Profit.ro a anunțat că Enel poate vinde pachete minoritare din business-urile de furnizare, distribuție și producție de energie din România, mai multe fonduri de investiții fiind interesate atât de participația Fondului Proprietatea la Enel, cât și de a achiziționa și alte procente de la grupul italian.

Presa din Italia anunța atunci că vânzarea de către Enel a unor active din România a revenit în actualitate, avansând și o sumă la care sunt estimate aceste active care ar urma să fie vândute (1 miliard de euro), dar și o serie de potențiali cumpărători. Printre aceștia se aflau fondurile de investiții Macquarie, GIC (Singapore) și Wren House, ultimul fiind un fond de investiții din Kuweit specializat în infrastructură.

În România, Enel este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005.

Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării (Muntenia Sud - inclusiv București, Banat și Dobrogea) și acoperă o treime din piața locală de distribuție.

Grupul Enel a raportat pentru primul semestru al anului pierderi operaționale de 115 milioane euro pe sectorul de retail din România și de 51 milioane euro pentru activitatea locală de infrastructură și rețele.

EXCLUSIV SNN: Mini-reactoarele nucleare americane de la Doicești pot fi baza unui ecosistem industrial în Dâmbovița. Donalam Târgoviște poate folosi o parte din energie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SNN: Mini-reactoarele nucleare americane de la Doicești pot fi baza unui ecosistem industrial în Dâmbovița. Donalam Târgoviște poate folosi o parte din energie

La nivelului întregului grup, Enel estimează că măsurile "adverse" ale Guvernului României din domeniul energiei au avut o contribuție totale negativă la EBITDA de 270 milioane euro.

După cum a relatat Profit.ro, subsidiarele românești Enel Energie și Enel Energie Muntenia, furnizori majori de energie electrică pe piața locală, au fost nevoite să împrumute de urgență sute de milioane de euro de la compania-mamă în august, deși aveau deja contractate linii de finanțare de la bănci, din cauza crizei de lichiditate generată de scumpirea galopantă a electricității pe care o achiziționează pentru clienți de pe piețele angro, coroborată cu întârzierile mari cu care statul român rambursează furnizorilor costurile plafonării prețurilor pentru clienții finali.

Recent, Enel a anunțat că a ajuns la un acord privind vânzarea a 50% din acțiunile diviziei sale de servicii de rețea Gridspertise către fondul de private equity CVC pentru aproximativ 300 de milioane de euro, informează Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel romania
enel vanzare active romania