Vicepreședintele ExxonMobil a menționat de 3 ori gazele din Marea Neagră la ultima conferință cu analiștii. Cine se bate să le extragă

Vicepreședintele ExxonMobil a menționat de 3 ori gazele din Marea Neagră la ultima conferință cu analiștii. Cine se bate să le extragă
scris 19 mar 2018

Neil Chapman, vicepreședintele gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține, alături de OMV Petrom, concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale din Marea Neagră Neptun Deep, fiind și operator al concesiunii, a menționat de 3 ori zăcămintele de gaze din sectorul românesc al Mării Negre la ultima conferință susținută de top-managementul companiei americane cu analiștii financiari, din prima parte a lunii.

Chapman a făcut de două ori referire la Neptun Deep în contextul celor mai promițătoare descoperiri noi de hidrocarburi ale companiei. Acesta a mai spus, de asemenea, răspunzând unei întrebări, că în planul de cheltuieli de capital (CapEx) al ExxonMobil până în 2025 sunt incluse și proiecte de explorare și producție de hidrocarburi precum cele din România sau Nigeria.

În prezentarea făcută de ExxonMobil analiștilor, perimetrul offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră este inclus la rubrica "creșterea resurselor din ape adânci la costuri reduse".  Decizia finală de investire în proiectul românesc este așteptată anul acesta, iar demararea producției – în deceniul următor.

Sursă: seekingalpha.com

Sursă: seekingalpha.com

Sursă: ExxonMobil

Sursă: ExxonMobil

APAPR: Comisia Europeană avertizează că reducerea contribuției pentru Pilonul II pune probleme suplimentare sistemului CITEȘTE ȘI APAPR: Comisia Europeană avertizează că reducerea contribuției pentru Pilonul II pune probleme suplimentare sistemului

La finalul lunii ianuarie, ExxonMobil a lansat o procedură de licitație pentru a încheia un acord-cadru pe 3 ani cu o singură firmă contractoare pentru servicii de foraj marin în sectorul românesc al Mării Negre. Valoarea maximă a acordului-cadru este estimată la 420 milioane dolari plus TVA, respectiv jumătate de miliard de dolari cu tot cu TVA.

"Obiectivul acordului-cadru este acela de a stabili termenii, condițiile și prețurile unitare cu un operator economic pentru a permite entității contractante să atribuie contracte subsecvente pentru realizarea de servicii de foraj marin în Marea Neagră, România. Contractantul trebuie să furnizeze o unitate mobilă de foraj marin (Mobile Offshore Drilling Unit - MODU), inclusiv echipajul și serviciile, produsele, echipamentele și materialele, echipată cu sistem de poziționare clasa DP-2 pentru a opera în ape cu adâncimea de 1.200 de metri și pentru a fi ancorată și pentru operare în ape cu adâncimea de 110 metri", se arată în documentația de atribuire elaborată de ExxonMobil.

Garanția de bună execuție pentru fiecare contract subsecvent este de 10 milioane dolari plus TVA, iar americanii estimează că vor atribui cel mult 3 contracte subsecvente pe perioada acordului-cadru care urmează să fie încheiat cu câștigătorul licitației.

Facebook a recunoscut că a greșit când a cenzurat tabloul \ CITEȘTE ȘI Facebook a recunoscut că a greșit când a cenzurat tabloul "Libertatea conducând poporul", de Eugène Delacroix

Americanii au primit 5 oferte pentru acest contract, care urmează să fie atribuit prin negociere competitivă. Nici unul dintre candidați nu este din România.

Astfel, lista ofertanților se deschide cu compania braziliană de foraj petrolier QGOG Constellation SA, parte a conglomeratului industrial din Brazilia Queiroz Galvao, controlat de familia omonimă. Liderul familiei și președinte al grupului este Antonio Augusto de Queiroz Galvao, în vârstă de 95 de ani. În 2014, înainte de prăbușirea cotațiilor mondiale la țiței, averea familiei era estimată la peste 700 milioane dolari, ceea ce o plasa pe locul 103 în topul celor mai mari averi din Brazilia.

În competiție s-a înscris și compania texană de profil Diamond Offshore, al cărei acționar majoritar este grupul de investiții american Loews Corporation. Americanii concurează prin intermediul sucursalei românești a unei divizii înregistrate în Olanda. Compania a brevetat primul echipament de foraj subacvatic funcțional din lume, folosit pentru prima dată în anii ’70.

Ministrul Justiției i-a cerut procurorului general începerea procedurii legale de desecretizare a protocoalelor încheiate între Ministerul Public, DNA, DIICOT și SRI CITEȘTE ȘI Ministrul Justiției i-a cerut procurorului general începerea procedurii legale de desecretizare a protocoalelor încheiate între Ministerul Public, DNA, DIICOT și SRI

La negociere participă și Sedco Forex International, o divizie a grupului american Schlumberger înregistrată în Insulele Cayman.

Singurul consorțiu înscris în competiție este format din trei divizii ale gigantului de foraj Seadrill, controlat de miliardarul norvegian John Fredriksen (una din insulele Bermude și două din Canada), la care se adaugă două subsidiare ale aceluiași grup, North Atlantic Drilling UK și North Atlantic Norway.

Interesant este că grupul Seadrill și-a cerut falimentul în instanțele americane toamna trecută, după ce a acumulat datorii de peste 10 miliarde dolari pe care nu a mai putut să le plătească, din cauza prăbușirii prețurilor la țiței începând cu 2014, care a redus drastic cererea mondială de servicii de foraj. Luna trecută, Fredriksen a ajuns la un acord de restructurare cu majoritatea creditorilor Seadrill, care prevede o infuzie nouă de capital de peste 1 miliard de dolari de la investitori.

Sursă: SEAP

Sursă: SEAP

Trump adâncește diviziunile cu China înainte de reuniunea G20, prin retragerea SUA din discuții economice cu Beijingul vechi de 10 ani CITEȘTE ȘI Trump adâncește diviziunile cu China înainte de reuniunea G20, prin retragerea SUA din discuții economice cu Beijingul vechi de 10 ani

Pentru contractul ExxonMobil din Marea Neagră concurează și divizia portugheză a grupului italian Saipem, la care cei mai mari acționari sunt ENI (peste 30% din capital) și de fondul suveran de investiții al statului italian (CDP Equity SpA, fost Fondo Strategico Italiano), cu 12,5%. 

OMV Petrom va concura cu Exxon Mobil pe piața producătorilor de gaze naturale, chiar dacă sunt parteneri în exploatarea perimetrului Neptun Deep și vor semna împreună decizia de investiție anul acesta, a declarat, luna trecută, CEO-ul OMV Petrom, Mariana Gheorghe. De asemenea, potrivit directorului financiar al companiei-mamă austriece OMV, Reinhard Florey, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep este așteptată la începutul celui de-al doilea semestru din 2018.

"Purtăm discuții cu potențiali clienți și analizăm procesul de vânzare pentru surplusul de producție din Marea Neagră. Nu purtăm aceste discuții în consorțiu, ci vom fi concurenți cu ExxonMobil. Încă nu am semnat niciun contract“, a spus Gheorghe.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxonmobil
omv petrom
neptun deep
gaze naturale marea neagra