Acțiunile europene au coborât de la maximul ultimelor 13 luni, trase în jos de bănci

Acțiunile europene au coborât de la maximul ultimelor 13 luni, trase în jos de bănci
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 27 ian 2017

Acțiunile europene au coborât din zona maximelor ultimelor 13 luni atinsă la mijlocul săptămânii și au încheiat ședința în teritoriu negativ, pe fondul deprecierii acțiunilor bancare. Băncile și-au întrerupt un raliu de trei zile, UBS și UniCredit înregistrând scăderi de peste 4%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a avut vineri un declin de 0,3%, evoluție care a limitat câștigul din această săptămână la 1%. La Paris, CAC 40 s-a depreciat cu 0,5%, în timp ce DAX 30, al bursei de la Frankfurt, cu 0,3%. Referința londoneză, FTSE 100, a avut un parcurs divergent, consemnând un avans de 0,3%, sprijinit de aprecierea titlurilor Tesco cu peste 9%.

Operatorul celui mai mare lanț de supermarketuri din Marea Britanie a anunțat astăzi că va prelua comerciantul cu ridicata Booker Group în schimbul a 3,7 miliarde lire sterline (4,66 miliarde dolari). În plus, Tesco a anunțat că va relua plățile dividendelor către acționari în anul fiscal 2018, în contextul îmbunătățirii performanțelor financiare. Titlurile Booker au crescut cu aproape 16%, cel mai mare avans zilnic începând cu octombrie 2008, potrivit MarketWatch.

SONDAJ Aproape jumătate dintre români nu au nici un fel de economii CITEȘTE ȘI SONDAJ Aproape jumătate dintre români nu au nici un fel de economii

În sectorul bancar, acțiunile grupului elvețian UBS s-au depreciat cu 4,5%, după ce a raportat un profit în scădere cu 47% în 2016, până la 3,3 miliarde de franci elvețieni (). Grupul financiar compatriot Credit Suisse a pierdut 3,6% din valoarea de piață, în timp ce, la Milano, UniCredit a închis cu un declin de 5,2%.

Pe partea de creșteri, tilurile Erste Group Bank s-au apreciat cu 1,7%, iar cele ale Intesa Sanpaolo cu 0,8%.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
burse
evolutii