Acțiunile Wirecard, cu un centru de procesare în România, continuă picajul. Șeful companiei acuză o fraudă de proporții, după dispariția a circa 2 miliarde euro UPDATE Demisie a CEO-ului

Acțiunile Wirecard, cu un centru de procesare în România, continuă picajul. Șeful companiei acuză o fraudă de proporții, după dispariția a circa 2 miliarde euro UPDATE Demisie a CEO-ului
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 19 iun 2020

Acțiunile procesatorului german de plăți Wirecard, cu operațiuni și în România, se prăbușesc pentru a doua zi pe bursa de la Frankfurt, după ce compania a anunțat că auditorii nu au putut identifica 1,9 miliarde de euro în numerar, iar două bănci asiatice unde ar fi trebuit să fie depozitați banii au negat existența unei relații de afaceri cu compania germană.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE ora 15.34 CEO-ul companiei, Markus Braun, a demisionat.

Titlurile Wirecard erau în picaj cu 37% în jurul orei 11:50 (ora României), până la 24,42 euro, după un declin de peste 60% joi.

Compania a anunțat, ieri, că auditorul Ernst & Young nu a găsit suficiente dovezi cu privire la existența a 1,9 miliarde de euro în registrul contabil al Wirecard, bani care ar fi trebuit să fie depozitați la băncile filipineze BDO Unibank și Bank of the Philippine Islands.

Prăbușire subită a volumelor la BVB. Tranzacții de numai 10 milioane lei pe piața de acțiuni CITEȘTE ȘI Prăbușire subită a volumelor la BVB. Tranzacții de numai 10 milioane lei pe piața de acțiuni

Raportul Ernst & Young a confirmat concluziile unui audit extern efectuat de KPMG în luna aprilie.

Wirecard a pierdut 40% din valoarea de piață în prima jumătate a lunii februarie, după ce Financial Times a publicat mai multe articole în care a acuzat angajați ai unei subsidiare Wirecard din Singapore că ar fi manipulat registrele contabile, în vederea raportării unor venituri mai mari decât cele reale.

Din cauza volatilității ridicate, autoritatea germană de supraveghere a pieței de capital (BaFin) a interzis atunci vânzarea în lipsă pentru acțiunile Wirecard până pe 18 aprilie, prima astfel de decizie la nivelul unei singure acțiuni din istoria instituției.

Wirecard a precizat că nu poate publica încă raportul financiar pe 2019, avertizând că împrumuturi în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro contractate de companie ar putea fi reziliate. Publicarea rezultatelor a fost amânată în trei rânduri până acum, fiecare amânare fiind urmată de un declin pronunțat pe bursă.

Acțiunile Wirecard, cu un centru de procesare în România, continuă picajul. Șeful companiei acuză o fraudă de proporții, după dispariția a circa 2 miliarde euro UPDATE Demisie a CEO-ului

"În prezent, nu poate fi exclus faptul că Wirecard a devenit victimă într-un caz de fraudă de proporții considerabile", a declarat Markus Braun, directorul general al Wirecard, într-un mesaj video vineri.

Cele două bănci asiatice au negat că Wirecard ar fi clientul lor.

INFOGRAFICE România a avut cea mai mare creștere a PIB pe locuitor spre media UE în 2019 și a depășit Grecia CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE România a avut cea mai mare creștere a PIB pe locuitor spre media UE în 2019 și a depășit Grecia

“Este vorba de un angajat care a falsificat documente și semnăturile agenților noștri. Wirecard nici măcar nu este deponent la noi - nu avem nicio relație cu ei”, a declarat directorul general al BDO Unibank, Nestor Tan, pentru Bloomberg.

Separat, Bank of the Philippine Islands a anunțat, într-un comunicat, că Wirecard nu este clientul băncii și că va continua să investigheze problema.

Wirecard a transmis că lucrează cu auditorii pentru a clarifica situația. Totodată, compania l-a suspendat din funcție pe directorul de operațiuni Jan Marsalek până pe 30 iunie. Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Marsalek a contactat cele două bănci asiatice în încercarea de a recupera banii în ultimele două zile, însă fără succes.

Fondat în 1999 în orașul german Ascheim, grupul Wirecard este unul dintre jucătorii majori pe piața serviciilor de plăți electronice. Compania are 4.500 de angajați la nivel global, inclusiv în România, unde deține cel mai mare centru de procesare din țară și unul dintre cele mai mari din regiunea Europei de Est.

În 2016, Wirecard a preluat întregul pachet de acțiuni al Provus Group de la fondul de investiții Innova Capital, în schimbul căruia a plătit 32 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
wirecard
actiuni
prabusire actiuni
nereguli contabile
frauda