Grupul Erste, profit de 2,57 miliarde de euro. Creștere semnificativă a cheltuielilor cu taxele bancare

Grupul financiar Erste anunță o creștere ușoară a profiturilor la nouă luni, ca urmare a creșterii afacerilor în regiunea Europei Centrale și de Est și a unui cost încă redus cu riscul, în timp ce taxele bancare din regiune, inclusiv cea din România, au avut un impact mai ridicat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Grupul Erste, profit de 2,57 miliarde de euro. Creștere semnificativă a cheltuielilor cu taxele bancare

Directorul executiv al Erste remarcă creșterea clientelei în administrarea activelor, care a depășit pentru prima oară pragul de 100 de miliarde de euro, mai ales ca urmare a rezultatelor din Austria și Ungaria.

„Rezultatele noastre solide confirmă faptul că Europa Centrală și de Est rămâne motorul de creștere al Europei”, spune Peter Bosek.

PREMIERĂ Dobânda la împrumuturile statului pe 10 ani a coborât sub 7% pentru prima dată în acest an - Ministerul Finanțelor CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Dobânda la împrumuturile statului pe 10 ani a coborât sub 7% pentru prima dată în acest an - Ministerul Finanțelor

Erste a anunțat recent o extindere în Polonia, pentru achiziția a 49% din Santander Bank Polska, pentru care a primit pe 9 septembrie aprobarea Comisiei Europene.

Rezultat operațional în stagnare

Venitul net din dobânzi a crescut cu 3%, la 5,76 miliarde de euro, pe fondul veniturilor mai mari în Cehia, România și Slovacia, ca urmare a creșterii portofoliului de credite și a scăderii dobânzilor plătite la depozitele atrase de la clientelă.

Venitul net din comisioane a crescut cu 8,4%, la 2,34 miliarde de euro.

Venitul net din tranzacționare a scăzut la 231 de milioane de euro, de la 428 de milioane de euro.

Venitul operațional a urcat cu 3,2%, la 8,59 miliarde de euro.

Cheltuielile administrative generale au urcat cu 6,8%, la 4,07 miliarde de euro, în condițiile în care cheltuielile de personal au urcat cu 5,6%, la 2,45 miliarde de euro, în principal ca urmare a creșterilor salariale. Alte cheltuieli administrative au urcat cu 11,1%, la 1,2 miliarde de euro.

Black Friday la Trendyol: Reduceri promise de până la 80%, în premieră cu branduri românești CITEȘTE ȘI Black Friday la Trendyol: Reduceri promise de până la 80%, în premieră cu branduri românești

Rezultatul operațional a crescut astfel cu 0,2%, la 4,5 miliarde de euro, în timp ce raportul cost/venit s-a deteriorat de la 45,8% la 47,4%.

Costurile cu riscul au fost de 318 milioane de euro sau 19 puncte de bază din creditele brute, față de 211 milioane de euro sau 13 puncte de bază în anul precedent. Rata creditelor neperformante s-a îmbunătățit ușor, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,5%.

Creștere puternică a taxelor bancare

Categoria alte rezulte operaționale arată o cheltuială netă de 212 milioane de euro, față de 289 de milioane de euro în anul precedent. În timp ce cheltuielile la fondurile de rezoluție au scăzut de la 28 de milioane de euro la 15 milioane de euro, cheltuielile cu taxele bancare, percepute în patru țări, au urcat de la 194 de milioane de euro la 284 de milioane de euro: 141 de milioane de euro în Ungaria (137 de milioane de euro anul trecut), 102 milioane de euro în Austria (de la 30 de milioane de euro), 41 de milioane de euro în România (de la 27 de milioane de euro).

Taxa bancară din Slovacia de 50 de milioane de euro (în scădere de la 74 de milioane de euro) este înregistrată la categoria taxe pe venit. Acestea au fost în total de 815 milioane de euro, similar nivelului de anul trecut.

Rezultatul net atribuibil acționarilor a crescut cu 2%, la 2,57 miliarde de euro.

Activele totale au crescut cu 2,6% la 362,9 miliarde euro. Creditele acordate clientelei au crescut cu 4,5%, la 228 de miliarde de euro, mai ales ca urmare a dinamicii din Cehia, Slovacia și Ungaria. Depozitele au crescut cu 2,5%, la 247,8 miliarde de euro, mai ales ca urmare a evoluțiilor din Cehia.

WhatsApp va securiza backup-urile cu passkeys CITEȘTE ȘI WhatsApp va securiza backup-urile cu passkeys

Rata capitalului de bază a urcat la 17,5% , de la 15,3%, în timp ce rata totală de capital a urcat de la 19,7% la 23%.

Erste estimează o rentabilitate a capitalului de peste 15%, pe fondul creșterii creditelor și a profitului, în condițiile unei creșteri economice robuste în cele șapte piețe principale ale Erste Group (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația și Serbia).

Erste Group se așteaptă ca volumele de creditare să crească cu peste 5% în 2025.

Rezultatul operațional este așteptat să rămână în general neschimbat sau chiar moderat în creștere față de 2024, deoarece venitul net din dobânzi este acum proiectat să crească cu peste 2% în 2025, veniturile nete din comisioane și taxe vor crește cu peste 5%, rezultatul net din tranzacționare și valoarea justă vor rămâne constante față de 2024, iar cheltuielile operaționale vor crește probabil cu aproximativ 5%, arată banca.

Totodată, costurile de risc sunt estimate la aproximativ 20 de puncte de bază pentru întregul an.

Opinii: Când ignoranța își pune ochelari de cal și se plimbă pe Corso CITEȘTE ȘI Opinii: Când ignoranța își pune ochelari de cal și se plimbă pe Corso

În schimb, este așteptată creșterea costurilor de reglementare, inclusiv a taxelor bancare, ca urmare creșterilor anunțate în Austria și România din a doua jumătate a anului curent.

Astfel, rata capitalului de bază de nivel 1 este așteptată la sfârșitul anului, înainte de prima consolidare a Santander Bank Polska, la peste 18,5% (față de 18,25% anterior).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0851 -0.0005-0.01 %
1 USD4.3947 +0.0147+0.34 %
1 GBP5.7713 -0.0006-0.01 %
1 CHF5.4787 +0.0006+0.01 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite