ASF: Valoarea primelor brute subscrise ar putea ajunge la 10 miliarde lei în acest an

ASF: Valoarea primelor brute subscrise ar putea ajunge la 10 miliarde lei în acest an
scris 21 nov 2016

Valoarea primelor brute subscrise pe piața asigurărilor generale în acest an ar putea ajunge la 10 miliarde de lei (2,22 miliarde euro), ceea ce ar însemna depășirea nivelului atins în 2008, când s-a înregistrat un nivel record, a declarat, luni, directorul de strategie și stabilitate financiară al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Valentin Ionescu.

În 2008, s-a înregistrat un volum total al primelor brute subscrise de 8,94 miliarde lei (2,42 miliarde euro). În primele șase luni ale acestui an, piața generală a asigurărilor a ajuns la un volum al primelor de 5 miliarde lei (1,1 miliarde euro), cu 11% mai mult decât în aceași perioadă din 2015, scrie News.ro.

”Dacă extrapolăm rezultatul din primele șase luni, am ajunge la un nivel de aproape 10 miliarde lei la finalul acestui an, peste nivelul record din 2008”, a declarat Ionescu, la o conferință.

Piața asigurărilor a scăzut constant din 2008 până în prezent, pe fondul crizei financiare. Cel mai mare nivel, după 2008, a fost atins în 2015, 8,75 miliarde lei (1,94 miliarde euro). Pe zona asigurărilor auto obligatorii RCA, companiile de asigurăre se apropie de un nivel al daunei combinate de 100%, nivel la care pot obține profit, potrivit lui Ionescu.

Antenele GSM nu vor mai fi mutate la minimum 500 metri de școli și spitale. Bucureștiul a fost avertizat că rămâne fără semnal de telefon CITEȘTE ȘI Antenele GSM nu vor mai fi mutate la minimum 500 metri de școli și spitale. Bucureștiul a fost avertizat că rămâne fără semnal de telefon

Volumul primelor brute subscrise pe piața asigurărilor auto obligatorii RCA în primele șase luni ale acestui an a ajuns la 2,09 miliarde lei (470 milioane euro), după un avans de 33,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, în contextul în care liderul acestui sector, Asirom, și-a redus semnificativ cota de piață în trimestrul al doilea, iar primii trei jucători au peste 60% din piață.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
valentin ionescu.