Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri de peste 100 milioane euro în primele 6 luni

Allianz-Țiriac a plătit despăgubiri de peste 100 milioane euro în primele 6 luni

Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări

Profit.ro
Profit.ro
scris 19 sep 2022

Allianz-Țiriac Asigurări a plătit despăgubiri de peste 526 milioane de lei (105 milioane euro) pentru asigurații săi în primul semestru din 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Plățile pentru clienți au crescut cu aproximativ 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar valoarea despăgubirilor a fost în creștere pe toate tipurile de asigurare.

TeraPlast suspendă dezvoltarea unui ansamblu de locuințe din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții, coroborate cu evoluția accelerată a costurilor cu energia și combustibilii CITEȘTE ȘI TeraPlast suspendă dezvoltarea unui ansamblu de locuințe din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții, coroborate cu evoluția accelerată a costurilor cu energia și combustibilii

Cea mai mare parte a despăgubirilor, circa 236 milioane de lei, a fost preluată de Allianz-Țiriac în baza asigurărilor auto obligatorii (RCA). În același timp, despăgubirile plătite în baza asigurărilor care acoperă pagubele la proprietăți au însumat 50 milioane de lei și au fost similare ca valoare cu plățile efectuate pentru serviciile medicale (consultații, intervenții chirurgicale, etc.) în baza asigurărilor de sănătate.

Pe lângă despăgubirile plătite, Allianz-Țiriac avea la finalul lunii iunie 2022 aproximativ 3 miliarde de lei în rezerve tehnice. 

Din perspectiva vânzărilor, Allianz-Țiriac a încheiat primul semestru din 2022 cu prime brute subscrise de aproximativ 1,6 miliarde de lei, de două ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2021. Avansul a fost susținut de toate liniile de asigurare, însă cele mai importante creșteri au fost înregistrate pe segmentul asigurărilor RCA, de viață și sănătate și agro.

Subscrierile din asigurări auto s-au triplat comparativ cu primul semestru din 2021, o dinamică influențată în mare măsură de efectul conjunctural din piața RCA.

Pe de altă parte, evoluția subscrierilor de asigurări de viață demonstrează o schimbare structurală și materializarea potențialui de creștere pe acest segment. În primul semestru din 2022, vânzările de asigurări de viață au crescut cu aproximativ 20% în portofoliul Allianz-Țiriac, creșterea fiind alimentată atât de extinderea numărului de clienți, cât și de majorarea sumei asigurate. De exemplu, cea mai mare suma asigurată, adică angajamentul de plată asumat de Allianz-Țiriac, pe o poliță de viață emisă în 2022 se ridică la 2,7 milioane de lei.

În acest context de creștere al vânzărilor și al plăților către asigurați, Allianz-Țiriac a obținut un profit operațional de 99 milioane de lei în primele șase luni din 2022. Creșterea daunalității se observă la nivelul ratei daunei, care a crescut cu 3 puncte procentuale. Presiunea daunalității a fost însă compensată prin eficientizarea activității și reducerea costurilor de operare.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
allianz-țiriac asigurări
despăgubiri