Asigurările de viață, record de plăți în 2022

Asigurările de viață, record de plăți în 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 feb 2023

Sistemul de asigurări de viață din România a încheiat anul 2022 cu un record în ceea ce privește plățile efectuate în contul deținătorilor de contracte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Societățile din România care practică asigurări de viață au înregistrat, în 2022, Indemnizații Brute Plătite (IBP) în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de lei, acesta fiind un record în istoria sistemului, reiese dintr-o analiză www.studiifinanciare.ro. Față de 2021, avansul plăților se situează între 20% și 25%, iar Primele Brute Subscrise (PBS) au stagnat, cel mai probabil, sau au crescut marginal.

VIDEO Pastila de HR - Alexandru Stânean, CEO TeraPlast: Noi ne-am propus să plătim peste media regiunii în care activăm tocmai ca să atragem talente. Nu cred că trebuie să ne așteptăm la minuni pe piața forței de muncă CITEȘTE ȘI VIDEO Pastila de HR - Alexandru Stânean, CEO TeraPlast: Noi ne-am propus să plătim peste media regiunii în care activăm tocmai ca să atragem talente. Nu cred că trebuie să ne așteptăm la minuni pe piața forței de muncă

Cfrele privind vânzările și plățile nu includ și activitatea societăților care activează în România în baza dreptului european la liberă practică (FOS și FOE), printre care se numără și o societate cu vânzări semnificative pe teritoriul României.

Datele pentru anul 2021 arată că sucursalele societăților supravegheate din afara României au vândut asigurări de viață în valoare de 636 de milioane de lei și au efectuat plăți de 194 de milioane de lei. Dacă cifrele lor au urmat o dinamică similară cu cele ale societăților din România, ar însemna că, totalul general arată un nivel al PBS de circa 3,2-3,3 miliarde de lei și plăți de circa 1,9 miliarde de lei.

Indemnizațiile Brute Plătite (IBP) includ și răscumpările parțiale sau totale, care reprezintă, de fapt, cea mai mare parte a plăților. Aceasta înseamnă că sunt clienți care au ddeținut produse cu acumulare sau cu componentă investițională care au decis să folosească sumele adunate în alte scopuri. 

Inflația mare din România ( peste 16% la finalul lui 2022) a forțat populația să consume din rezervele acumulate pentru a face față cheltuielilor, fapt certificat în mai multe sondaje și studii de specialitate. În acest context, mulți au recurs inclusiv la răscumpărarea totală sau parțială a contractelor de asigurare.

Majoritatea plasamentelor societăților de asigurare de viață sunt făcute în active cu nivel scăzut de risc, în principal obligațiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurări de viață
plati