Falimentul Astra, pe ultima sută de metri. Păgubiții vor putea primii banii în maximum o lună

Falimentul Astra, pe ultima sută de metri. Păgubiții vor putea primi banii în cel mult o lună
Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 22 ian 2016
Tribunalul București a publicat, noaptea trecută, sentința prin care a confirmat starea de faliment la Astra Asigurări. Specialiștii contactați de Profit.ro spun că în cel mult două termene de judecată, care în mod normal vor fi programate pe parcursul a maxim o lună, procedura va fi definitivă, iar Fondul de Garantare va putea începe să plătească despăgubiri.
 
Avocații acționarului Astra, milionarul Dan Adamescu, au la dispoziție șapte zile pentru a motiva cele două apeluri formulate deja. În următoarea perioadă, urmează ca judecătorii de la Curtea de Apel București, instanța care va judeca apelul, să fixeze un termen de judecată. Imediat după ce Curtea de Apel se va pronunța definitiv asupra situației Astra, Fondul de Garantare a Asiguraților va putea începe plata despăgubirilor pentru clienții Astra sau pentru persoanele afectate de asigurați ai Astra (în principal șoferii loviți de asigurați RCA la compania falimentară).

Primele estimări arată că Fondul va avea de plătit circa 680 de milioane de lei. Până acum au depus cereri de despăgubire cica 11.200 de persoane, în condițiile în care Astra aduna mai mult de 52.000 de dosare de de daună.

 Avocații contactați de Profit.ro au arătat că, în mod normal, Curtea de Apel București nu are de ce să acorde mai mult de două termene, întrucât situația Astra reiese destul de clar din motivarea instanței de fond, iar faptul că zeci de mii de creditori sunt privați de despăgubire până la dispoziția finală este un argument în plus pentru o judecată rapidă. "Cred că sunt șanse foarte mari să avem o decizie finală în maximum o lună de acum", spune un avocat specializat în dreptul asigurărilor. 

Motivarea judecătorului sindic în ceea ce privește admiterea cererii de faliment formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) împotriva Astra Asigurări este una extrem de simplă. Instanța a respins toate contestațiile și cererile de suspendare  ale acționarilor, Epsilon Estate Provider și The Nova Group, pe motiv că nu au legătură cu fondul cauzei. 

Cererea  ASF a fost formulată în baza articolului 5, punctul 3, lit c, din Legea Insolvenței nr. 85/2014, iar instanța a confirmat starea de faliment constatată de ASF. Articolul de lege arată că ASF poate cere falimentul unei companii de asigurare în situația în care se constată “imposibilitatea restabilirii situației financiare a societății de asigurare în cadrul procedurii de redresare financiară”.

Înainte ca ASF să îi ceară falimentul, la începutul lunii august 2015, Astra s-a aflat timp de un an și jumătate în redresare financiară sub administrarea KPMG Advisory. După cum constată și instanța de la Tribunalul București, starea Astra era, la sfârșitul perioadei de administrare, mai proastă decât la începutul acesteia. Nu numai că nu s-a reușit atragerea celor 490 de milioane de lei necesari ca aport de capital pentru reintrarea companiei în normele de solvabilitate impuse de ASF, dar cifrele din activitatea curentă au fost mult mai proaste.

EXCLUSIV KPMG: Luăm în calcul transferul afacerii Astra, cu tot cu angajați. Am trimis o prezentare către 100 de posibili investitori. CITEȘTE ȘI EXCLUSIV KPMG: Luăm în calcul transferul afacerii Astra, cu tot cu angajați. Am trimis o prezentare către 100 de posibili investitori. “Din rapoartele KPMG Advisory aferente perioadei martie 2014-august 2015 au rezultat următoarele: la începerea procedurii de redresare financiară, valoarea datoriilor exigibile aferente daunelor aprobate la plată era de 77 de milioane de lei, iar, în prezent, valoarea datoriilor cumulează 105 milioane de lei, în timp ce valoarea disponibilităților pentru aceeași perioadă s-a diminuat de la aproximativ  20 de milioane de lei la 3,5 milioane de lei, sold zilnic”, notează judecătorul sindic.

Avocații Astra au clamat scumpirea RCA și au prezentat un plan propriu de redresare

Instanța a respins și toate contestațiile făcute de acționarul Astra în sensul unor eventuale abuzuri pe care le-a comis  ASF. Judecătorul sindic a arătat că aceste aspecte sunt deja pe rolul Curții de Apel, acolo unde firmele controlate de Dan  Adamescu au depus, încă din februarie 2015, o contestație la decizia ASF de plasare sub administrare specială a societății Astra Asigurări. Judecătorul nu a luat în calcul, pentru că nu are legătură cu starea de faliment a companiei, nici susținerea acționarilor în ceea ce privește efectele falimentului Astra asupra clienților și a celorlalte societăți de asigurare. Avocații Astra au invocat inclusiv o creștere a tarifelor RCA în urma falimentului Astra. 

Pe de altă parte, acționarul Astra a venit în fața instanței și cu un plan de redresare a companiei, care s-ar fi întins pe un an. Concret, prin intermediul avocaților de la Voicu Filipescu, Adamescu a transmis că va aduce 150 de milioane de lei până la 31 decembrie 2015 și încă 275 de milioane de lei până la 30 septembrie 2016. Între timp, au mai arătat avocații, activitatea companiei ar fi urmat să fie susținută printr-un împrumut subordonat. Instanța nu a părut impresionată nici de acest plan, care a fost și făcut public, de altfel, de acționarul Astra.

În luna august a anului trecut, după mai multe încercări eșuate de a vinde societatea, ASF a decis să ceară falimentul Astra. Și de această dată, Adamescu a invocat o intervenție de tip mafiot, motivată politic. Fostul premier Victor Ponta (în funcție la acea dată) și-a exprimat însă public satisfacția față de decizia ASF, arătând că "în sfârșit s-a spart buboiul".

Mișu Negrițoiu, președintele ASF, a spus că au existat oferte concrete de la firme mari de asigurare (Ergo, Fossum, PZU), însă pretențiile lui Adamescu ar fi fost mult prea mari. Pe de altă parte, surse apropiate discuțiilor susțin că Adamescu ar fi ajuns la o înțelegere cu nemții de la Ergo, însă aceștia ar fi renunțat cu doar câteva zile înainte de cererea de faliment.

În prezent, Astra se află în lichidare, starea sa de faliment fiind confirmată de Tribunalul București. Decizia a fost atacată cu apel și urmează ca un complet de la Curtea de Apel București să pronunțe o decizie definitivă.

În momentul în care i s-a cerut falimentul, Astra mai avea în portofoliu 2,5 milioane de polițe de asigurare și 1,8 milioane de clienți. Când a intrat în administrare specială, în 2014, compania era lider de piață. Pe anul respectiv a înregistrat prime brute subscrise de 777 de milioane de lei. În prezent, potrivit unui raport al KPMG Restructuring (lichidatorul numit de tribunal), firma mai are aproape un milion de polițe active, majoritatea RCA, de locuință și CASCO.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
viewscnt
Afla mai multe despre
asta
faliment astra
curtea de apel