Termenul de valabilitate al polițelor de asigurare/reasigurare în cazul falimentului societăților - prelungit la 150 de zile

Termenul de valabilitate al polițelor de asigurare/reasigurare în cazul falimentului societăților - prelungit la 150 de zile
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 feb 2023

Termenul de valabilitate al polițelor de asigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment crește de la 90 de zile la 150 de zile, prevede un proiect adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deputații au adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.62/2022 pentru modificarea art.262 alin.(32) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a OUG nr.19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție constituite în cadrul contractelor de achiziție publică și al contractelor sectoriale, scrie Agerpres.

FOTO Primele 4 sisteme antiaeriene Patriot - recepționate de România CITEȘTE ȘI FOTO Primele 4 sisteme antiaeriene Patriot - recepționate de România

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea art.262 alin. (32) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, în vederea creșterii termenului de valabilitate, de la 90 de zile la 150 de zile, a polițelor de asigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment, aferente contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15, garanții prevăzute în anexa nr.1, Secțiunea A din Legea nr.237/2015.

De asemenea, proiectul vizează încetarea de drept a contractelor de reasigurare, motivat de faptul că aceste contracte de reasigurare încheiate anterior deschiderii procedurii de faliment, de către asiguratorul aflat în proces de insolvență, pot produce (în raport de clauzele contractuale) efecte și ulterior încetării contractelor de asigurare.

Totodată, se modifică și OUG nr.19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție constituite în cadrul contractelor de achiziție publică și al contractelor sectoriale în ceea ce privește termenul de reconstituire a garanției de bună execuție, termen care crește, de asemenea, de la 90 de zile la 150 de zile.

Potrivit unui amendament, operatorii economici aflați într-o procedură de concordat preventiv, deschisă înainte de 17 iulie 2022, au dreptul de a solicita prelungirea termenului pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat cu încă 24 luni. Prevederile se aplică operatorilor economici care au mai beneficiat de prelungiri ale concordatului preventiv. Durată totală maximă a derulării concordatului, incluzând prelungirile, va fi de 60 luni calculate de la data omologării.

Cererea de prelungire a termenului pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat poate fi formulată oricând de către administratorul concordatar, până la dispunerea închiderii procedurii, în conformitate cu prevederile prezentei legi, prevede un alt amendament. Cererea va fi însoțită de hotărârea adunării creditorilor concordatari de aprobare a prelungirii.

Creditorii concordatari care au votat împotriva prelungirii concordatului preventiv în condițiile art. 253 își pot recupera creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege, potrivit unui alt amendament.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurare
camera deputatilor