

Ratele românilor vor exploda de la 1 octombrie.
Majorarea contribuției pentru Pilonul II de pensii de stat administrate privat la 6% ar fi utilă, atât ca rentabilitate, cât și ca masă investițională, a declarat președintele ASF, Alexandru Petrescu, care a subliniat însă că este vorba de o decizie politică.
Banca Națională a României a păstrat neschimbate dobânzile, în condițiile în care se așteaptă la accelerarea inflației în perioada următoare.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat vineri de BNR, a ajuns la 5,0711 lei, față de 5,0736 lei înregistrat joi.
Banca Angliei (BoE) a redus, în conformitate cu așteptările, dobânda sa de politică monetară principală cu 25 de puncte de bază, aceasta fiind a cincea relaxare monetară din ultimul an, transmite agenția Reuters.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat joi de BNR, a ajuns la 5,0736 lei, față de 5,0747 lei înregistrat miercuri.
Deși aproape toate estimările analiștilor erau că dobânzile vor scădea în acest an, realitatea s-a dovedit mai complicată. Nu numai că nu au scăzut, dar dobânzile au crescut în contextul crizei politico-electorale. Mai mult, creșterile de taxe de la începutul lunii august au îndepărtat momentul reducerii ratei cheie a băncii centrale, relevă analiza Profit.ro.
Banca Transilvania sprijină dezvoltarea celui mai mare parc comercial din Transilvania, URBANO Shopping & Living, printr-o finanțare de peste 16 milioane de euro
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR, a ajuns la 5,0747 lei, față de 5,0749 lei înregistrat marți.
Transferul portofoliului de clienți - persoane fizice și juridice - și cel de produse și servicii de la Alpha Bank România la UniCredit Bank, efect al fuziunii celor două bănci, va fi efectuat în perioada 14 august 2025, ora 12.00 – 18 august 2025, ora 06.00, este anunțat.
Banca Națională a României este așteptată să mențină neschimbate dobânzile la ședința de vineri, 8 august, în condițiile unei creșteri foarte rapide a inflației, dincolo de estimările anterioare ale băncii.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR, a ajuns la 5,0749 lei, față de 5,0742 lei înregistrat luni.
Creditorii eleni examinează un model de colocație a tuturor băncilor în ATM-uri comune, sub același nume al mărcii pe tot cuprinsul Greciei, într-un efort de a face față costului ridicat legat de dezvoltarea și operarea ATM-urilor, informează publicația Kathimerini.
Compania de stat Oil Terminal, controlată de Ministerul Energiei cu 87,7% din capital, operatorul concesionar al terminalului petrolier din Portul Constanța, vrea să contracteze un credit de investiții pe termen lung pentru modernizarea rezervorului 27 SP Port, cu capacitate 10.000 mc, destinat depozitării de uree lichidă (UAN).
Banca Comercială Română (BCR) anunță că integrează în aplicația de digital banking George funcționalitatea Visa Click to Pay.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat luni de BNR, a ajuns la 5,0742 lei, față de 5,0770 lei înregistrat vineri.
Ministerul Finanțelor lansează astăzi cea de-a opta ediție a programului Tezaur din acest an. Prin intermediul Tezaur, persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat de la ghișeele Trezoreriei, prin intermediul Poștei, dar și online prin platforma Ghișeul.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro