Guvernatorul BNR minimizează impactul unui euro de 5 lei și spune că un asemenea nivel ar însemna o depreciere de mai puțin de 1%. Pe de altă parte, Isărescu că în momentul de față nu este cazul unei creșteri a euro ca urmare a numeroaselor „tensiuni” existente, motiv pentru care banca centrală nu discută reducerea dobânzilor. O flexibilitate mai mare ar putea veni după relaxarea situației politice interne, spune Isărescu. BNR este deja pregătită pentru eventuale ieșiri masive de capital după alegerile prezidențiale
Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință de 4,9770 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9771 lei înregistrat vineri.
Banca Transilvania și OTP Bank România amintesc că vor deveni aceeași bancă în 28 februarie, până atunci fiind efectuate operațiuni tehnice privind fuziunea celor două bănci.
Banca Națională a României a revizuit de la 3,5% la 3,8% prognoza privind rata inflației la finele acestui an, pe fondul unor scumpiri neanticipate ale unor componente din coșul de consum și a unei evoluții mai nefavorabile a inflației de bază. Guvernatorul Mugur Isărescu spune că România nu mai are cea mai mare inflație din UE, dar dobânzile au rămas ridicate ca urmare a situației politice interne și a deficitelor gemene. Pe de altă parte, economia intră într-o perioadă de deficit de cerere, ca urmare a măsurilor fiscale recente, ceea ce ar trebui să ajute inflația.
Veniturile ING Bank România au ajuns la valoarea de 3,8 miliarde de lei în 2024, în creștere cu 13% față de nivelul din 2023, iar valoarea activelor totale ale băncii a crescut la 78 de miliarde de lei, cu 9% peste nivelul din anul anterior.
Guvernatorul băncii centrale a Chinei a declarat că menținerea stabilității yuanului este esențială pentru stabilitatea financiară și economică globală, iar Beijingul va continua să permită pieței să joace un rol decisiv în determinarea cursului de schimb, relatează CNBC.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 5,93%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Președintele argentinian Javier Milei ar putea fi supus unei proceduri de destituire în Congres, au declarat sâmbătă parlamentari din opoziție, după ce liderul libertarian a promovat o criptomonedă care s-a prăbușit la scurt timp.
Un consorțiu de bănci condus de Morgan Stanley a vândut investitorilor o nouă parte semnificativă din datoria de 13 miliarde de dolari care a finanțat achiziția Twitter, acum X, de către Elon Musk în 2022, pentru 44 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Inteligența artificială va produce schimbări majore în wealth management (administrarea averilor), reducând semnificativ barierele de intrare pentru noii competitori din domeniul bancar, a declarat un edirector al Microsoft.