Banca Centrală Europeană va armoniza condițiile în care băncile oferă criptoactive, pentru a se asigura că au suficient capital și expertiză

Banca Centrală Europeană va armoniza condițiile în care băncile oferă criptoactive, pentru a se asigura că au suficient capital și expertiză
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 aug 2022

Banca Centrală Europeană (BCE) a declarat că va armoniza modul în care băncile oferă criptoactive, pentru a se asigura că au suficient capital și expertiză într-un sector pe care unii parlamentari ai Uniunii Europene l-au descris drept vestul sălbatic, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai multe companii cripto precum Binance și Crypto.com au fost autorizate în țări UE precum Italia, Franța, Spania, Grecia sau Germania, după ce au respectat garanțiile naționale de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, scrie News.ro.

VIDEO PROFIT LIVE Flavius Holerga, CEO Morpheus: O să ridicăm finanțare în momentul în care o să trecem de faza de closing beta. Focusul e pe produs acum CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Flavius Holerga, CEO Morpheus: O să ridicăm finanțare în momentul în care o să trecem de faza de closing beta. Focusul e pe produs acum

Aceste autorizări au avut loc înaintea normelor de licențiere pan-UE care vor fi impuse din 2023 cel mai devreme.

BCE a spus că băncile se gândesc, de asemenea, dacă să se implice în sectorul cripto, dar că normele naționale diferă destul de mult.

”În Germania, anumite activități cripto sunt condișionate de o licență bancară și, până în prezent, mai multe bănci au solicitat să fie autorizate să desfășoare aceste activități licențiate”, a spus BCE într-un comunicat.

”În acest context, BCE ia măsuri pentru armonizarea evaluării cererilor de licențiere”.

BCE, care reglementează direct băncile mari din zona euro, cum ar fi Deutsche Bank, UniCredit și BNP Paribas, a declarat că va examina dacă activitățile cripto sunt în conformitate cu ”profilul” de risc al unei bănci, care determină cât de mult capital să dețină.

BCE va verifica, de asemenea, dacă o bancă poate identifica și evalua riscurile legate de criptoactive și dacă membrii consiliului de administrație și personalul IT au ”experiență solidă” în sector.

”Important este că, lucrând îndeaproape cu autoritățile naționale de supraveghere, BCE va depune eforturi pentru o mai mare coerență a evaluărilor prudențiale în cadrul regimurilor naționale”, a adăugat banca.

Autoritățile de reglementare globale de la Comitetul Basel din Elveția evaluează dacă ar trebui să existe amortizoare de capital specifice pentru deținerile de active cripto la bănci.

De asemenea, UE revizuiește legea privind cerințele de capital bancar.

Ville Niinisto, un membru al Partidului Verzilor în Parlamentul European, a propus un amendament conform căruia deținerile bancare de bitcoin și alte criptomonede care nu sunt susținute de active nu trebuie să depășească 1% din capitalul de rangul 1 al unei bănci.

Un astfel de plafon ar avea nevoie de sprijinul întregului parlament și al statelor UE pentru a deveni lege, un proces îndelungat.

Niinisto a propus, de asemenea, că autoritățile de reglementare ar trebui să evalueze dacă sunt necesare cerințe de capital personalizate pentru blockchain, care stă la baza criptoactivelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca centrală europeană
criptoactive