ANAF a declanșat o acțiune amplă de controale pe șantiere, potrivit informațiilor Profit.ro, fiind vizate firme de construcții care folosesc forță de muncă pentru care nu achită la bugetul statului obligațiile fiscale, impozit și contribuții la pensie și sănătate.
Campania de control este derulată prin intermediul direcției Antifraudă.
Printre efectele observate în urma controalelor, unele firme străine care operează în România în domeniul construcțiilor au optat pentru înregistrarea fiscală aici.- DETALII AICI
EY România, una dintre cele mai mari companii de audit și consultanță, negociază cu grupul ceh PPF închirierea unui nou sediu central în care să își mute cei peste 600 de angajați care lucrează acum într-un spațiu contractat de la Globalworth în clădirea Tower Center International, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
EY România își are sediul central în Tower Center International, din zona Piața Victoriei din București, încă din 2013, perioadă în care s-a extins de la 4.500 de metri pătrați până la circa 7.000 de metri pătrați, cât are în prezent.
Contractul EY România cu Globalworth expiră în iunie 2028, iar compania de audit a decis să își caute deja un nou spațiu.
În acest sens, a inițiat negocieri cu grupul ceh PPF în vederea închirierii unui spațiu cu o suprafață similară, de circa 7.000 de metri pătrați, în noua clădire ARC, de lângă Pasajul Basarab, a cărei construcție urmează a fi finalizată anul viitor.- DETALII AICI
Tranzacția prin care Raiffeisen Bank preia Garanti Bank România a primit undă verde și din partea Băncii Naționale a României, iar la începutul săptămânii viitoare urmează să fie efectuată plata pentru transferul acțiunilor, conform informațiilor Profit.ro.
BNR nu a avut obiecții față de această tranzacție, arată sursele citate.
La rândul său, Consiliul Concurenței a autorizat recent tranzacția prin care Raiffeisen Bank preia Garanti Bank și Motoractive IFN, precum și, Motoractive Multiservices, societate deținută de Motoractive IFN.
Tranzacția de 590 de milioane de euro prin care Raiffeisen Bank preia Garanti Bank România, precum și celelalte active locale ale Garanti BBVA a fost anunțată în premieră de Profit.ro.- DETALII AICI
Istorica RomâniaFilm, în faliment - DOCUMENTE
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, înființată la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, după naționalizarea cinematografiei românești, și reorganizată ca regie autonomă în 1991, moment când avea un portofoliu de circa 600 de săli de cinematograf în toată țara, precum și mii de angajați, entitate de stat aflată în insolvență de peste 8 ani, a intrat în faliment, conform datelor Profit.ro.
Instanța a luat decizia trecerii la faliment a Regiei aflate sub autoritatea Ministerului Culturii încuviințând solicitările în acest sens venite din partea a 2 creditori, respectiv Direcția Fiscală a Consiliului Local al Municipiului Brașov și Nada Rusimovici.
Ambii au invocat faptul că RADEF nu și-a respectat propriul plan de reorganizare, care prevedea plata până la finalul anului trecut a restului de 80% rămas de achitat din totalul de 32,8 milioane lei al datoriilor admise la masa credală, iar tribunalul le-a dat dreptate.- DETALII AICI
Firma prin care Umbrărescu a cumpărat termocentrala Halânga a falitei RAAN: A instalat și operat unul din cele mai vechi și mai mici parcuri eoliene din România
″În cadrul licitației publice cu strigare organizată de lichidatorul judiciar Euro Insol SPRL în data de 20.10.2026, societatea Energycum W SRL, cu sediul social în municipiul Adjud, județul Vrancea, (…), a fost declarată câștigătoarea procedurii de vânzare în bloc a bunurilor (imobile și mobile) din cadrul termocentralei Romag Termo Halânga, proprietatea RAAN, la prețul de 30.000.000 euro, exclusiv TVA″, se arată într-un document analizat de Profit.ro.
Planul familiei Umbrărescu de a cumpăra termocentrala a fost anunțat în premieră de Profit.ro.
Asociații Energycum W SRL sunt Mirela Umbrărescu (cu 89% din capital), Petru Răzvan Umbrărescu (5%), Alexandru Teodor Umbrărescu (5%) și Dorinel Umbrărescu (1%).- DETALII AICI
Gheorghe Bujduveanu, tatăl viceprimarului Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, vrea să reînchirieze de la stat vila Mamaia și terenurile de sport aferente, de lângă Palatul Regal din Mamaia, și își asumă un program de investiții de 600.000 de euro, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Compania Mamaia SA, deținută în proporție de 96,5% de statul român prin Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, urmează să aprobe oferta depusă de Tehno Construct în vederea închirierii vilei turistice Mamaia și a terenurilor de sport aferente, situate în stațiunea Mamaia.
Producătorul de beton Tehno Construct este principala afacere a familiei Bujduveanu. A mai închiriat vila Mamaia în 2023.- DETALII AICI
Uzina Dacia din România exportă peste 80% din producția de mașini și trimite și kiturile de asamblare de tip CKD, care merg în uzinele din alte țări pentru asamblare. În același timp, importă componente pentru producția de vehicule, pentru că doar 65 – 70% din furnizori sunt localizați în România.
În spatele acestor operațiuni se află o echipă discretă, care știe tot ce pleacă și vine de la Mioveni. Dacia este cel mai mare exportator al României și are un flux internațional de mașini și componente pe care puțină lume și-l imaginează.
Inevitabil, uzina, adică Automomobile Dacia SA, are un trafic vamal pe care o companie de dimensiuni normale nu-l poate atinge nici într-o viață.- DETALII AICI
Ministerele au solicitat pentru rectificarea bugetară - pregătită pentru finalul acestei luni, prima dintr-o serie de două revizuiri planificate pentru bugetul pe 2026 pe final de an - un total de 60 de miliarde de lei, reprezentând aproape 3% din PIB, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Suma este una semnificativă pentru ceea ce a fost anunțat a fi doar o rectificare bugetară de urgență, pentru acoperirea unor necesități de finanțare critice în unele domenii.
O a doua rectificare, în luna noiembrie, ar trebui să regleze situația bugetară pentru închiderea anului. - DETALII AICI
Renault a surprins la Paris, în cadrul Mondial de l’Auto, cu două concepte importante care conturează viitorul mărcii. În centrul atenției a fost E-Space, o reinterpretare electrică a primului „voiture a vivre” lansat de Renault în anii 80.
Nu este, cel puțin deocamdată, o mașină de serie, dar ar putea deveni, dacă reacția publicului va fi una pozitivă.
Fabrice Cambolive, șeful brandului Renault și totodată Chief Growth Officer pentru Renault și Dacia, a explicat care este rolul acestui concept și care este strategia mărcii pe care se bazează.- DETALII AICI
Premieră pentru Dacia: Sandero și Duster, cele mai vândute modele ale Renault Group, la nivel global
Cele două modele populare ale mărcii Dacia, Sandero și Duster, au fost pionii principali ai grupului Renault în intervalul iulie – septembrie, potrivit datelor interne ale companiei văzute de Profit.ro. Cele două au profitat de ieșirea din fabricație a lui Renault Clio 5.
Renault Clio nu mai este cel mai vândut model al Renault Group în acest moment, odată cu ieșirea de pe piață a lui Clio 5, situație care a redus volumul înregistrat de cele două generații.
De acest lucru a profitat Sandero, în primul rând, care a fost foarte mulți ani cel mai vândut model al grupului francez, dar și Duster, care a reușit astfel să urce pe locul al doilea, în trimestrul 3.- DETALII AICI
Compania de investiții Oresa, deținută de moștenitorii miliardarului suedez Jonas af Jochnick, planifică ieșirea de pe piața logistică din România prin vânzarea depozitelor din Iași și Arad la un preț de circa 40 de milioane de euro, după 5 ani de la achiziția lor, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
Oresa a intrat pe piața logistică în 2021 prin două tranzacții succesive. A cumpărat de la grupul Tester, al omului de afaceri Bogdan Pițigoi, parcul logistic Solo din comuna ieșeană Lețcani, în care funcționează fabrica Lear.
Ulterior a cumpărat de la Immofinanz fostul mall Armonia Arad, pe care l-a transformat într-un parc logistic, unde are chiriași precum Brico, Sellpy și Crane.- DETALII AICI
Șoferii de autoturisme, care au plătit în medie aproape 2.100 de lei pe RCA în trimestrul doi din acest an, cu 21% mai mult decât anul trecut, la cei șapte asigurători supravegheați din România, aveau asigurate RCA peste 5,3 milioane de mașini, echivalentul a circa 70% din numărul total de contracte RCA în vigoare la data de 30 iunie 2026, arată datele Profit.ro.
Lider pe acest segment cu cei mai mulți asigurați RCA este Axeria Iard, asigurător supravegheat din Franța, care vinde în România în baza dreptului european de stabilire (Freedom of Establishment - FoE), deși la numărul total de contracte RCA în vigoare și la venituri se află abia pe locul 3, o dovadă a prețurilor mai mici practicate.
Amintim că 3 din cei 10 asigurători care vând RCA pe piața din România fac această activitate în baza dreptului de stabilire (Freedom of Establishment) prin trei sucursale: Axeria IARD, Hellas Direct și Interamerican Hellenic Insurance Company (Anytime).
Cei trei asigurători sunt autorizați și supravegheați din țările de origine, respectiv Franța, Cipru și Grecia.- DETALII AICI
Enter Air, cea mai mare companie aeriană de tip charter din Polonia și unul dintre cei mai importanți operatori de vacanță din Europa, a deschis o sucursală în România, relevă date analizate de Profit.ro.
Lansarea filialei Romanian Carriage are loc în contextul parteneriatului cu agenția de turism Paralela 45, companie preluată, în 2025, de grupul polonez Rainbow Tours, operator care colaborează internațional cu Enter Air.
În baza acordului, majoritatea zborurilor charter din programul de vară 2027 al Paralela 45 urmează să fie operate de Enter Air.- DETALII AICI
FOTO Investiție în România lângă Lidl. Gigantul britanic M Core pregătește un nou parc de retail după o tranzacție cu Prime Kapital
M Core are în plan să inaugureze luna aceasta un nou parc de retail în Adjud, lângă magazinul Lidl de pe strada Republicii, care a fost redeschis în decembrie 2022 după un proces de modernizare.
Noul parc de retail are o suprafață de 5.800 de metri pătrați și chiriași precum Sisay, Pepco, Deichmann, Dr. Max și Tedi.
Într-o a doua etapă de dezvoltare, investitorul britanic vrea să extindă parcul de retail cu o suprafață suplimentară de circa 7.000 de metri pătrați.- DETALII AICI
Șefii din ANAF lucrează, începând de astăzi, cu o aplicație care semnalează riscul de preinsolvență al firmelor, folosind datele de care dispune Fiscul, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
La contribuabilii datornici către stat semnalați cu risc de preinsolvență, șefii responsabili trebuie să trimită inspectori în control, care să stabilească situația și, dacă aceasta impune, să dispună măsuri asigurătorii pe active, pentru a asigura recuperarea datoriilor. Contribuabilii au la dispoziție, în continuare, și mecanisme de sprijin, precum eșalonarea la plată.
Noul sistem informatic vizând preinsolvențele îi va obliga pe cei responsabili să reacționeze rapid în cazul firmelor cu risc de insolvență.
Pe lângă aplicația pentru risc de insolvență, ANAF a lansat o aplicație care permite, pe baza datelor din e-Factură, să evaluzeze riscuri legate de rambursările de TVA, precum și o aplicație care prezintă în timp real arieratele pe fiecare zonă- DETALII AICI





















