CONFIRMARE Libra Internet Bank a venit cu o nouă serie, masivă, de obligațiuni la bursă

CONFIRMARE Libra Internet Bank a venit cu o nouă serie, masivă, de obligațiuni la bursă
scris 24 sep 2021

Libra Internet Bank a venit cu o nouă serie de obligațiuni la bursă, în cuantum de 137,5 milioane lei, confirmând informațiile anunțate în primăvară de Profit.ro.

Profit.ro a anunțat atunci că Libra pregătește o nouă serie de obligațiuni la bursă, de această dată în cuantum de până la 40 milioane euro.

Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit

În toamna anului trecut, banca și-a listat prima emisiune de obligațiuni, după ce a finalizat emisiunea privată prin colectarea sumei de 4,29 milioane euro de la investitori în 1 săptămână.

În 2020, Libra Internet Bank a continuat să urce în clasamentul băncilor din România după valoarea activelor, de pe locul al 15-lea, până pe poziția a 13-a, marcând astfel cea mai bună clasare după acest criteriu din istoria băncii. La finalul anului trecut, valoarea activelor băncii era de 7,32 miliarde lei, în creștere cu peste 12% față de cifra înregistrată în 2019 (6,53 miliarde lei). 

Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri

Anul trecut, Libra Internet Bank a continuat să înregistreze creșteri ale principalilor indicatori de business. Astfel, soldul creditelor nete a depășit 4,63 miliarde lei, în creștere cu peste 15% față de valoarea înregistrată în 2019 (4,01 miliarde lei), iar soldul surselor atrase a fost de 6,39 miliarde lei, în creștere cu 13% față de finalul lui 2019 (5,65 miliarde lei). În același timp, rata de neperformanță a rămas la un nivel sub media pieței, cu o valoare înregistrată de 2.95%, la finalul anului trecut. De asemenea, profitul băncii a fost de peste 38 milioane lei, diminuat însă față de valoarea din 2019, în contextul unui cost mai mare al riscului determinat de ajustările metodologiei de constituire a provizioanelor, cu scopul adaptării la evenimentele neprevăzute derivate din situația pandemică.

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București

Banca este controlată, indirect, de fondul de investiții New Century Holdings, administrat în România de omul de afaceri Andrei Siminel, care deține și o cotă de aproape 6% din bancă.

Libra Bank este condusă, din luna august 2019, la nivelul Consiliului de administrație de către Radu Ghețea, fostul președinte al CEC Bank.

viewscnt
Afla mai multe despre
libra internet bank
active