Deputatul Zamfir: Dacă tot a fost amânat votul pentru Legea conversiei, atunci săptămâna viitoare să treacă fără pragul de 250.000 de franci

Deputatul Zamfir: Dacă tot a fost amânat votul pentru Legea conversiei, atunci săptămâna viitoare să treacă fără pragul de 250.000 de franci
scris 11 oct 2016

După încheierea ședinței plenului, înainte să fi fost dat un vot pentru Legea conversiei creditelor în franci elvețiieni, inițiatorul proiectului, deputatul Daniel Zamfir, spune că ar trebui ca, la Comisia Juridică din nou sau chiar în plen, actul normativ să treacă fără pragul de îndatorare de 50%, dar și fără plafonul echivalent cu 250.000 de franci pentru cuantumul împrumuturilor care fac obiectul legii. El face această comentariu în contextul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, susținea că social-democrații din Comisia Juridică nu au avut mandat din partea partidului pentru a formula amendamente.

Votul în plenul Camerei Deputaților pentru Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric nu a fost acordat astăzi, spre dezamăgirea celor aproximativ 100 de reprezentanți ai asociațiilor debitorilor bancari cu probleme, veniți să asiste la dezbateri. Inițiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, încearcă să-i liniștească, spunându-le că votul va fi reluat marți, adică săptămâna viitoare.

Este dezamăgit, la rândul său, că aparente neînțelegeri au determinat părăsirea sălii de plen de către deputații ambelor partide majore. Pe de altă parte, consideră că tot răul poate fi spre bine. „Dacă tot s-a amânat, voi propune să fie eliminat săptămâna viitoare plafonul de 250.000 de franci pentru creditele acordate acum aproape 10 ani”, a declarat deputatul pentru Profit.ro.

EXCLUSIV Parchetul a cerut judecătorilor CC ca excepțiile ridicate de bănci pentru Legea dării în plată să fie acceptate. Argumentele Parchetului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Parchetul a cerut judecătorilor CC ca excepțiile ridicate de bănci pentru Legea dării în plată să fie acceptate. Argumentele Parchetului

I se pare corect ca acest amendament să fie înlăturat, la fel ca cel care prevedea existența unui prag de îndatorare de 50% a debitorilor care cad sub incidența legii. Cum acesta a fost retras de inițiator, el nu ar mai trebui să intre în lege. „De limita de îndatorare, uitați! Aia nu mai este!”, le-a spus Zamfir celor supraîndatorați în credite în franci.

În această direcție s-a pronunțat cu o zi înainte și președintele PSD Liviu Dragnea, care a spus că pragul de 50% trebuie să cadă în plen. Protestele au fost vehemente chiar la încheierea luicrărilor Comisiei Juridice de ieri, când debitorii au spus că asta va fi un motiv de șicană pentru bănci. „Nici nu știți ce ați făcut! Acum o să mă pună băncile să vin cu tot felul de hârtii numai ca să tergiverseze”, i-a spus unui membru al comisiei juridice unul dintre debitorii cu probleme.

OTP Bank: 72% dintre clienții cu credite în franci elvețieni au ales conversia CITEȘTE ȘI OTP Bank: 72% dintre clienții cu credite în franci elvețieni au ales conversia

„Pe mine chiar mă interesează dacă trece sau nu pragul ăsta”, a declarat pentru Profit.ro un broker dintr-un oraș din Transilvania care a cumpărat în 2007 un apartament pentru echivalentul a 50.000 de euro, dar pentru care s-a împrumutat în franci elvețieni. Aștepta de mult Legea conversiei pentru că deja plătește rată pentru un credit al cărui stoc principal este dublu față decât valorează în prezent apartamentul.

Este o miză mare și pentru datornicii veniți azi la Parlament. Încă de la intrare, filtrele de securitate au lucrat mai intens. Verificările și măsurile de securitate au fost sporite. Au venit cu speranțe mari și au plecat dezamăgiți. Au transmis reproșuri la plecare parlamentarilor. „Eu, când am băgat buletinul în urnă, am făcut-o ca să veniți aici să votați, nu ca să plecați”, spune unul dintre membrii asociațiilor prezente. „Mă certați ca profesorul care îi ceartă tot pe elevii prezenți”, vine replica unui deputat liberal.

Datornicii dezorientați: neînțelegere sau complot? Prună sau BNR?

Liberalii au vrut să boicoteze votul la moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună, dar au spus că vor veni să voteze legile. În acea pauză care a urmat, au plecat însă deputații social-democrați. Este neînțelegerea care stârnește suspiciuni în rândul debitorilor. Se tem să nu fi fost intervenții de la BNR sau de la Guvern pentru ca Legea să nu ajungă în plen și suspiciuni există chiar și în rândul reporterilor. „Nu înțeleg de ce s-a întâmplat așa. Sunt în joc viețile oamenilor”, spune unul dintre ei. Datornicii își fac până la urmă curaj, în sensul că, finalmente, Legea va trece marțea viitoare: „A fost din cauza lui Prună.”

Ce era atunci 250.000 de franci?!

Deputatul Zamfir vrea acum Legea și fără plafionul de 250.000 de franci. „Ce era atunci 250.000 de franci?!”, - zice. „Erau 100.000 de euro, cu atâta se dădeau apartamente în București. Nu îți luai 3 camere cu banii ăștia.”

O datornică ce a venit în Parlament, pentru a vedea parcursul legii, confirmă. Povestește condițiile de hazard moral în care i-a fost acordat creditul. De la bancă i s-a spus că trebuie doar să găsească apartamentul care îi place și că de restul dosarului se ocupă banca. Așa a și fost. A făcut nu numai un credit ipotecar pentru achiziția apartamentului, dar și un împrumut de nevoi personale ipotecând casa părinților. Practic, nu a existat avans, efectul de pârghie fiind de 0,1 la 100.

Zamfir nu a avut succes la Comisia Juridică să-și convingă colegii că nu este utilă o astfel de limită, dar acum are un motiv de optimism: declarația lui Liviu Dragnea. Șeful PSD a afirmat că reprezentanții partidului pe care îl conduce nu au avut mandat pentru a propune amendamente în Comisia Juridică la Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric. „Dacă tot au spus că nu trebuia să fie amendamente, atunci hai să le scoatem! Așa vreau să facem săptămâna viitoare”, a spus Zamfir.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banci
bnr
parlament
camera deputatilor
daniel zamfir
liviu dragnea
psd
pnl
franci elvetieni