EXCLUSIV Sindicatele din bănci se pregătesc pentru concedierea a 25% din angajații sistemului după taxa pe active. “Pot fi afectați peste 10.000 de angajați. Cerem salarii compensatorii suplimentare și criterii de selecție pentru disponibilizări”

EXCLUSIV Sindicatele din bănci se pregătesc pentru concedierea a 25% din angajații sistemului după taxa pe active. “Pot fi afectați peste 10.000 de angajați. Cerem salarii compensatorii suplimentare și criterii de selecție pentru disponibilizări”
Oana Osman
Oana Osman
scris 30 ian 2019

“Avem informații că 25% din angajații sistemului bancar ar urma să fie disponibilizați dacă ordonanța care a introdus taxa pe active va rămâne în forma actuală. Am început deja negocieri pentru a ne asigura că se vor lua măsuri pentru ca oamenii afectați să poată trece mai ușor peste eventualele restructurări masive”, a declarat, pentru Profit.ro, Paraschiv Constantin, președintele Federației Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB). Astăzi, FSAB a avut deja discuții pe tema posibilelor restructurări cu șefii departamentelor de resurse umane din băncile membre ale patronatului bancar, urmând ca spre seară să se întâlnească și cu top managementul acestora.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Federația sindicală din domeniu cere conducerilor băncilor să fie consultată când vor fi stabilite planurile de restructurare și să accepte măsuri care să ușureze situația angajaților care vor fi afectați. “Sperăm să ne înțelegem și să nu trebuiască să facem pichetări de sedii bancare. Vom apela la acestea doar dacă nu găsim deschidere pentru discuții”, spune Constantin.

SensoDays - rezoluții noi și produse inovative pentru amenajarea unei case spectaculoase CITEȘTE ȘI SensoDays - rezoluții noi și produse inovative pentru amenajarea unei case spectaculoase

Principalele măsuri cerute de sindicaliști băncilor care vor face disponibilizări sunt suplimentarea numărului de salarii compensatorii acordate celor afectați, față de numărul prevăzut în contractele de muncă, și stabilirea de comun acord a unor criterii clare de selecție a persoanelor ce vor fi incluse pe listele de disponibilizări, ținând cont de situația socială, de numărul de copii în întreținere, etc.

“Chiar dacă unele bănci au deja prevăzute în contracte un număr mai mare de salarii compensatorii decât cel minim impus prin contractual colectiv, este necesară o suplimentare în această situație specială. În cazul unor restructurări masive, în întregul sistem, va fi mult mai greu pentru cel disponibilizat să-și găsească loc de muncă la altă bancă, pentru că și aceasta face tot reduceri de personal. Mulți au rate la credite și nu le vor mai putea plăti, pentru că nu există garanția că-și vor putea găsi de muncă în altă parte după OUG 114”, susține liderul sindical.

Teodorovici susține că își permite să nu împrumute nimic de la bănci 6 luni, banii din trezorerie fiind suficienți pentru finanțare. Buffer-ul său de valută nu mai acoperă, însă, nici 4 luni, iar tot disponibilul de lei al Trezoreriei ar ajunge doar pentr CITEȘTE ȘI Teodorovici susține că își permite să nu împrumute nimic de la bănci 6 luni, banii din trezorerie fiind suficienți pentru finanțare. Buffer-ul său de valută nu mai acoperă, însă, nici 4 luni, iar tot disponibilul de lei al Trezoreriei ar ajunge doar pentr

În opinia sa, situația angajaților care ar urma să fie disponibilizați acum nu poate fi comparată cu cea a salariaților afectați de alte restructurări recente, cum au fost cele de la Bancpost după preluarea de către Banca Transilvania. “De la Bancpost, 1.000 de oameni au fost disponibilizați cu maxim 10 salarii compensatorii, în funcție de vechime, dar ei au știut cu un an înainte că va trebui să plece în contextul fuziunii și au avut timp să-și caute locuri de muncă la alte bănci. Acum ar fi o decizie intempestivă și generalizată la nivelul întregi piețe. Lucrurile stau mult mai rău. Disponibilizarea a 25% din cei circa 65.000 de angajați din sistem ar afecta 10-12.000 de oameni”, spune Constantin.

Federația sa sindicală a semnat la finele anului trecut primul contract colectiv de muncă din istoria sa cu Consiliul Patronatului Bancar din România (CPBR), înainte să se știe că Guvernul vrea să introduce o taxă pe activele băncilor. Contractul garantează angajaților disponibilizați un număr minim de salarii compensatorii în toate băncile membre CPBR, în funcție de vechime: 1 salariu de bază pentru angajați cu vechime între 1 și 5 ani, două salarii pentru cei cu 5-10 ani vechime, 3 salarii pentru cei cu 10-15 ani vechime și 4 salarii pentru cei cu vechime mai mare de 15 ani. Există și bănci care prevăd prin contractele interne un număr mai mare de salarii compensatorii, ce poate ajunge la 10 sau chiar 12 pentru angajați cu vechime mai mare de 15 ani, iar media pe sistem bancar este la 7-8 salarii compensatorii..

Garanțiile minime oferite de contractul colectiv sunt aplicabile, însă, doar angajaților din băncile mari, membre CPBR (BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit, ING), iar negocierile sindicaliștilor vizează protejarea salariaților din băncile care au membri înscriși în sindicat. FSBA are 17.000 de membri c lucrează în bănci și asigurări, din care circa 8.500 în bănci, la BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit, First Bank (fosta Piraeus).  

GRAFIC Banca Transilvania a pierdut aproape 1 miliard de euro la nivelul capitalizării bursiere în numai 9 luni. Care este, totuși, vestea bună pentru acționari CITEȘTE ȘI GRAFIC Banca Transilvania a pierdut aproape 1 miliard de euro la nivelul capitalizării bursiere în numai 9 luni. Care este, totuși, vestea bună pentru acționari

Singura promisiune făcută sindicaliștilor de șefii departamentelor de HR, la întâlnirea de astăzi, a fost că până în martie, când se va aplica prima dată taxa pe active și se va ști dacă OUG va suferi sau nu modificări, nu se vor pune în practică restructurări masive, spune Constantin.

Federația sa sindicală a solicitat sprijin și din partea confederației Cartel Alfa, la care este afiliată, inclusiv pentru a deschide un dialog cu autoritățile. “Vrem să atragem atenția Guvernului că măsurile recente au impact uriaș și pentru salariați și să le cerem să vină cu îmbunătățiri, cu ameliorări în legislație, să le arătăm că și în țările în care astfel de măsuri s-au mai luat, cum e Polonia, lucrurile s-au făcut diferit, astfel încât impactul să nu fie devastator”, spune Paraschiv. În luna februarie, consiliul federației se va reuni în ședință oficială pentru a stabili măsuri mai multe, apelând și la Cartel Alfa.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
concedieri
taxa pe active
lacomie
restructurare
sindicat
paraschiv constantin
patronat