Mai puțin de jumătate dintre angajații români reușesc să economisească - studiu

Mai puțin de jumătate dintre angajații români reușesc să economisească - studiu
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 28 sep 2023

Românii sunt tot mai conștienți de nevoia unui fond de urgență, mai puțin de jumătate dintre angajații full-time, cu vârste între 30 – 45 de ani, reușesc să economisească bani, arată un studiu realizat la cererea Băncii Comerciale Române.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Trei sferturi dintre respondenții la studiu cred că scopul principal al economisirii este crearea unui fond de urgență.
Românii se tem într-o proporție majoritară (6 din 10 angajați) de ideea de a se confrunta cu o cheltuială neașteptată pe care nu și-o pot permite. O cheltuială neanunțată de 301-1.000 de euro ar destabiliza mai ușor familiile cu copii, care își permit doar în proporție de 46% să economisească, față de 51% în cazul celor fără copii. O cheltuială neașteptată de 1.000 de euro ar afecta stabilitatea financiară pentru mai bine de o treime dintre respondenți, iar 26% ar fi afectați de sume între 501-1000 de euro.

Aproape trei sferturi dintre respondenții care au declarat că nu reușesc să economisească menționează ca principal motiv costul mare al traiului - 40% spun că nu au fonduri suplimentare pentru a economisi regulat, chiar dacă lucrează cu normă întreagă. Totuși, 58% dintre cei care nu reușesc să pună bani deoparte declară că și-ar dori să implementeze un plan de economisire lunar.

Banca centrală americană concediază sute de angajați. Majoritatea sunt IT-iști CITEȘTE ȘI Banca centrală americană concediază sute de angajați. Majoritatea sunt IT-iști

„Studiul prezintă serioase motive de îngrijorare la nivelul societății, dar, în același timp, relevă și o doză de speranță. Ar trebui să fim cu toții preocupați că atât de mulți salariați români nu reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre, mai ales în acest context socio-economic. Este și mai îngrijorător că una dintre cele mai vulnerabile categorii este chiar aceea care are nevoie de cea mai mare grijă și protecție în fața neprevăzutului: familiile cu copii.

Totuși, speranța vine din conștientizarea tot mai mare privind nevoia unui fond de urgență. Problema e că oamenii încă nu știu precis cum să procedeze și care sunt cele mai bune soluții pentru ei”, spune Dana Dima, vicepreședinte de retail al BCR.

Banca precizează că oferă clienților un plan financiar prin angajații din unități, prin care urmărește să crească apetența pentru economisire. De aceste pregătiri au beneficiat 300.000 de români, care în proporție de 54% și-au propus să înființeze un fond de urgență de 3-6 salarii.

Studiul curent, realizat de Cult Market Research la nivel național, pe angajați de 30-45 de ani, mai arată că:

  • 7 din 10 respondenți declară că în ultimele 12 luni s-au confruntat cu luni în care au cheltuit mai mulți bani decât au câștigat.
  • Cele mai frecvente situații neprevăzute care pot destabiliza bugetul sunt problemele de sănătate (65%), defectarea autoturismului (57%), nunți/botezuri (53%), defectarea unor electrocasnice (45%), cheltuielile de concediu (39%).
  • 56% dintre bărbați declară că economisesc, în timp ce doar 41% dintre femei spun că pun bani deoparte.
  • 48% dintre persoanele care locuiesc în mediul urban reușesc să strângă bani, pe când în mediul rural doar 38% pot face acest lucru.
  • Peste jumătate dintre cei care dețin o locuință reușesc să pună bani deoparte, în timp ce aproximativ trei sferturi dintre cei care locuiesc cu chirie spun că nu o pot face.
  • 66% dintre cei care locuiesc cu partenerul sau partenera fără a fi căsătoriți declară că fac economii, 48% dintre cei căsătoriți pun bani deoparte și doar 42% dintre cei necăsătoriți fac economii.
  • Mai mult de jumătate dintre cei cu studii superioare reușesc să pună bani deoparte (52% dintre cei cu facultate și 56% dintre cei cu master sau doctorat), în timp ce peste două treimi dintre persoanele fără studii superioare declară că nu fac economii.
viewscnt
Afla mai multe despre
economisire
fond urgenta
studiu