Mic dicționar de faliment personal

Mic dicționar de faliment personal
scris 4 apr 2016

Legea dării în plată și problematica debitorilor în restriște poate fi mai bine înțeleasă printr-o încercare de parcurgere a etapelor falimentului personal din America.

Cum arată legislația privind falimentul personal în SUA? Este întrebarea care a lipsit în dezbaterea publică în utimele luni în care legea dării în plată a stărnit numeroase controverse. O privire mai atentă asupra acesteia ar fi fost utilă atât pentru o bună configurare a ansamblului normativ din legislația românească, cât și pentru a cunoaște principiile care au ajutat America să ajungă la concluzia că urmărirea până la sfârșitul vieții a debitorilor persoane fizice este inacceptabilă.

Intrând în această săptămână în linie dreaptă în camera decizională, legea dării în plată este foarte aproape de votul final, iar în dezbaterea publică a mai rămas puțin spațiu pentru a asimila experiența americană.

O privire fie și succintă a etapelor care conduc la faliment personal peste Ocean este, însă, importantă pentru înțelegerea pe mai departe a problematicii și pentru ameliorarea cadrului legislativ aferent, într-o societate unde interesul asupra temei a fost catalizat deja de discuțiile privind legea dării în plată.

Varianta dării în plată pregătită pentru votul final: Plafon majorat la 250.000 euro, fără Prima Casă CITEȘTE ȘI Varianta dării în plată pregătită pentru votul final: Plafon majorat la 250.000 euro, fără Prima Casă

Formula în care actul normativ inițat de deputatul Daniel Zamfir și inspirat de avocatul Gheorghe Piperea trece - se va vedea din prezentarea legislației americane - este mai aproape de o variantă maximală în favorarea debitorilor. Boicotul cvasi-total al băncilor de anul trecut, în ideea că legea nu va trece oricum, a tăiat punțile dintre cele două tabere și a favorizat o formulă net pro-debitori.

Mediul bancar a prezentat legea ca fiind ceva nemaivăzut sau principiile ei ținând de hazardul moral, ceea ce reprezintă o imagine falsă; este de ajuns să ne uităm peste Atlantic. Acesta este contextul în care adversarii legii nu au făcut referiri la prevederi din legislația americană care, transpuse și în legea dării în plată, ar fi fost în folosul creditorilor.

Demersul nostru jurnalistic nu are în vedere o prezentare generală sau acoperitoare integral a legislației de profil din SUA. Prezentat sub formă de dicționar de termeni aferent etapelor procesului de faliment, articolul are pretenții limitate la a prezenta funcționarea pieței în liniile principale ale eliberării debitorilor cu probleme de sub incidența datoriilor, cât și a înțelegerii principiilor care stau la baza existenței unui asemenea cadru în cea mai dezvoltată piață a creditului din lume.

Darea în plată: Comisia juridică intră marți în dezbaterile pe amendamente. Plafonul, Prima Casă și aplicarea la creditele în derulare, puncte esențiale CITEȘTE ȘI Darea în plată: Comisia juridică intră marți în dezbaterile pe amendamente. Plafonul, Prima Casă și aplicarea la creditele în derulare, puncte esențiale

Termenii sunt inserați în ordinea firească a desfășurării procesului, ceea ce facilitează înțelegerea legislației americane mai degrabă din punctul de vedere al principiilor pieței, decât prin prisma unei abordări juridice oarecum aride.

Prevederile legislative și procesele de piață aferente falimentului personal alternează în balanță obligațiile și drepturile creditorilor și debitorilor, însă, în esență, principiul de la care pleacă ansamblul respectiv este acela că nu este de conceput ca un debitor să fie urmărit până la finalul vieții cu popriri pe conturi și pe toate câștigurile viitoare pentru o asumare neeconomică de credit de la un moment dat.

1. Underwater / negative-equity = valoarea creditului este mai mare decât cea a ipotecii

Debitorii sunt "sub apă", spun americanii. Este momentul în care partea de principal a creditului este deja mai mare decât cea a garanției ipotecare sub efectul deprecierii prețului imobilului. Este o etapă care apare la spargerea baloanelor speculative imobiliare, cum a fost cel rezindențial din SUA, care s-a încheiat în 2005-2006, sau al României, în 2008.

Când avem această stare de lucruri, chiar dacă debitorii încă sunt cu plata la zi, se aprind semnalele de alarmă pentru creditori și debitori. Înțeleg și unii și alții că afacerea care a fost finanțată prin respectivul contract de împrumut a fost una proastă.

2. Non-recourse = credit în care predarea garanției este suficientă pentru a ieși de sub incidența contractului

Pe scurt, este vorba despre principiul "dării în plată". Altfel spus, creditul este cu adevărat ipotecar. Adică executarea sau predarea voluntară a garanției ipotecare te scoate de sub incidența obligațiilor asumate inițial, consfințind moartea creditului (după cum o arată și etimologia termenului din franceza veche "mortgage").

Principiul are la bază faptul că se impune o evaluare judicioasă a garanției, dar și faptul că responsabilitatea principală a riscului de colateral este la bănci, cele aflate în controlul pârghiilor capitalului. Tocmai de aceea, în America, ca peste tot în lume, evaluatorul este selectat de bănci și nu de debitor. Băncile trebuie să se încredințeze că acordă împrumutul în condiții economice, iar disponibilizarea de resurse este în acord cu valoarea intrinsecă a destinației plasamentului (achiziția imobiliară).

Ce spune mediul academic despre darea în plată CITEȘTE ȘI Ce spune mediul academic despre darea în plată

Statele americane unde creditele sunt obligatoriu de tip "non-recourse" în cea mai mare parte se regăsesc în partea de vest a SUA. Nu mai puțin de 11 state sunt asimilate ca având astfel de legi, însă numărul poate fi extins dacă ne uităm la cadrul de aplicare al legislației secundare, iar statele sunt: Alaska, Arizona, California, Carolina de Nord, Connecticut, Dakota de Nord, Hawaii, Iowa, Minnesota, Montana, Nevada, New Mexico, Oregon, Washington și Wisconsin.

3. Foreclosure = executare silită

Este cazul nefericit la care se ajunge în cazul în care creditul acordat pentru cumpărarea locuinței devine vădit neeconomic sau debitorul are dificultăți crescânde cu plata ratelor bancare. În cazul întârzierilor la achitarea obligațiilor, banca trece la executarea silită. În America, procesul este mult mai rapid și, spre deosebire de Europa, banca este mult mai dispusă să recunoască timpuriu pierderea, dar și să procedeze mai dur față de clienții săi, scoțându-i afară din casă.

Atenție! La creditele non-recourse (cu dare în plată), executarea se poate face chiar și dacă debitorul este cu plățile la zi. Dacă ipoteca a scăzut sub valoarea creditului poate fi și banca cea care inițiază procedura de închidere a contractului.

Darea în plată: Senatorii au votat și pentru stingerea datoriilor celor executați silit CITEȘTE ȘI Darea în plată: Senatorii au votat și pentru stingerea datoriilor celor executați silit

În ipoteza în care, de exemplu, prețul unei case scade de la 200.000 de dolari la 180.000 de dolari, debitorul este chemat să aducă o garanție suplimentară de 20.000 de dolari. În cazul în care nu o face, banca îl poate executa chiar dacă ratele sunt la zi. Chiar dacă debitorul promite că va continua să plătească, banca poate invoca faptul că, dacă prețul va continua să scadă, să spunem la 120.000 de dolari, va fi debitorul cel care va precipita predarea garanției, inducând instituției de credit o pierdere încă și mai mare.

În multe cazuri, înainte de executarea propriu-zisă, banca poate pune în vederea clientului iminența acestei operațiuni și să îi ceară ca în prealabil să găsească el un cumpărător pentru casă, astfel încât aceasta să fie înstrăinată la un preț cât mai bun.

4. One action rule = executarea unilaterală

Executările se fac, în cea mai mare parte a Americii, în baza unui ordin judecătoresc. Banca trebuie să demonstreze în instanță fie neplata ratelor, fie devalorizarea imobilului. Abia cu hârtia de la judecătorie, creditorul se poate prezenta la ușa datornicului cu probleme pentru a-l invita afară din casă.

Există, însă, și excepții, respectiv state în care executarea se poate face unilateral, fără a trece în prealabil prin justiție, exact ca în România. California este un asemenea stat, unde lichiditatea mai mare a pieței a lăsat loc în legislație posibilității ca un creditor să poată scoată din proprietate debitorul fără un ordin judecătoresc.

5. Walk-away = echivalentul "dării în plată"

Nu este un faliment propriu-zis, deși i se spune și "faliment strategic" ("strategic default"). Nu este nicio plată propriu-zisă. Este o repudiere a creditului de către debitor în acord cu contractul avut și cu legislația în vigoare. "Casa pe care am luat-o în urmă cu doar un an este deja substanțial mai ieftină. Nu are sens să plătesc", spune debitorul care, predând cheile la bancă, poate părăsi imobilul liber de orice obligații.

"Pot să abandonez locuința chiar dacă îmi permit să plătesc?", este întrebarea care revine în rândul datornicilor aflați în această ipostază, o dilemă atât economică, cât și morală. Portalul Financial Samurai încearcă un răspuns: "Financiar are sens, iar legal ai tot dreptul. Până la urmă, băncile au analizat creditul și au luat decizia să-ți împrumute bani. Nimeni nu a forțat băncile să facă nimic, iar obținerea de profit a fost cea care i-a determinat să crediteze."

6. Deficiency = diferența dintre valoarea creditului și suma încasată din vânzarea garanției

Este acea sumă care face obiectul legii dării în plată din România. Diferențialul reprezintă o problemă și existența unor popriri pe conturi pentru debitorii deja executați este considerată în America a avea un efect devastator pentru moralul lucrătorilor. "Cum să vreau să muncesc mai mult și mai bine, când știu cât se duce la bancă pentru achitarea creditului pentru o locuință din care deja am fost aruncat afară?!", își spun aceștia.

De aceea, experiența succesivă de cicluri de creditare și ale pieței imobiliare a împins multe state să aibă legislații anti-deficiency. Predarea cheilor locuinței, cu eliberarea de sub incidența datoriei, este adesea însoțită de condiționalități. De exemplu, de la stat la stat, se specifică să fie doar prima sau a doua reședință, să nu aibă scopul unei alte tranzacții viitoare, nu se aplică creditelor de îmbunătățiri locative (home equity loans - HELOC), se prevede să nu fie dobândită la o licitație cu imobile din executări silite sau să nu fie dobândită prin fraudă.

Existența unui plafon - propunere a BNR și în cazul legii dării în plată - este în unele cazuri menționată. Spre exemplu, în statul Arizona, proprietatea pentru care un credit poate fi repudiat nu trebuie să depășească 2,5 acri (peste 10.000 metri pătrați).

Olteanu, BNR: Există două variante de aplicare a legii dării în plată pentru stocul curent de credite CITEȘTE ȘI Olteanu, BNR: Există două variante de aplicare a legii dării în plată pentru stocul curent de credite

De asemenea, în statele unde există legi anti-deficiency, clienții bancari nu au voie să renunțe prin contract la protecție. Principiul este acela că, fiind legi pro-consumatori, acestea nu pot fi denunțate de beneficiarii lor. Experiența de piață arată că debitorii, ca și alte categorii de clienți pe alte sectoare, tind să fie optimiști în momentul angajării împrumuturilor sau a achiziției produselor, dar devin conștienți de efectele negative abia ulterior. În consecință, contractele prin care debitorii ar renunța la opțiunea "dării în plată" sunt nule de drept.

7. Deficiency judgement = decizie judecătorească privind plata diferenței

Simpla existență a diferenței dintre valoarea principalului de recuperat și prețul neîndestulător recuperat din vânzarea imobilului nu este suficientă pentru ca banca să poată trece la recuperarea sumelor de la debitor.

Banca trebuie să obțină și o hotărâre judecătorească. Judecătorul ascultă o expunere de motive. Instituția de credit trebuie să demonstreze că a vândut locuința la prețul pieței și de ce acesta este cel mai bun preț pe care îl putea obține. Apoi, trebuie să argumenteze de ce în momentul acordării creditului a considerat acoperitoare ipoteca. Finalmente, să explice de ce banii rezultați din vânzarea imobilului ipotecat nu sunt suficienți.

8. Bankruptcy = faliment personal

În proporție covârșitoare, băncile americane se mulțumesc cu cât obțin din executarea garanției. Cazurile în care debitorii sunt urmăriți pe mai departe sunt excepționale în SUA. Costul ridicat al accesului la justiție le determină să renunțe la urmărirea foștilor clienți pentru recuperarea diferențialului.

Motivul principal pe care îl au este pentru că știu că, în ultimă instanță, debitorii cu probleme vor aplica pentru declararea falimentului personal. Acesta poate fi la capitolul 7, în care banca urmează să recupereze, în baza unei hotărâri a instanței, un procent din venitul falitului, din care se scad cheltuielile curente pentru un interval finit de timp.

Alternativa drastică, la care recurg cea mai mare parte a americanilor faliți, este cea a capitolului 13 unde sunt eligibili doar cei care au venituri sub media la nivelul economiei. În acest caz, judecătorul poate decide fie absolvirea de orice obligații viitoare, fie poate dispune un plan de rescadențare, în care oricum debitorii nu plătesc mai nimic.

Repudierea creditului aduce cu sine excluderea respectivilor debitori din piața de profil pentru o perioadă îndelungată. În cazul "walk away", echivalentul dării în plată, debitorul este interzis pentru 5 ani de la contractarea de noi împrumuturi, în timp ce aplicarea pentru unul dintre cele două capitole de faliment personal atrage suspendarea pentru 7-10 ani a finanțărilor bancare pentru respectivul datornic.

Învățămintele pieței americane pentru fiii risipitori din România

Existența capitolului 13 limitează practic drastic posibilitățile de recuperare ale creditorului, respectiv doar la executarea imobilului. Împingerea demersurilor de recuperare dincolo de acest reper este costisitoare în justiție și, oricum, are ca finalitate refugierea debitorului în spatele fortăreței de netrecut a capitolului 13.

Creditele non-recourse și legislația anti-deficiency - echivalentele dării în plată - contribuie, însă, înainte de orice faliment persoanl, la lichidizarea pieței, la grăbirea deznodământului pentru un împrumut acordat în condiții neeconomice, la direcționarea țintită a pierderii și la așezarea în carantină a entităților necontaminate față de creditul deteriorat.

Nu în ultimul rând, legarea de creditor a riscului de scădere a prețului imobilului este în măsură să descurajeze creditarea iresponsabilă și apetitul băncilor pentru umflarea de baloane imobiliare, în urmărirea realizării unor plasamente cât mai mari.
 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
darea in plata
bnr
banci
america
sua
credit ipotecar
balon imobiliar