Raiffeisen Bank emite o nouă tranșă de obligațiuni sustenabile. Randament de 8,3%

Raiffeisen Bank emite o nouă tranșă de obligațiuni sustenabile. Randament de 8,3%
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 31 mar 2023

Raiffeisen Bank a emis o nouă serie de obligațiuni adresate investitorilor instituționali, cu scadența în patru ani și jumătate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Obligațiunile sunt eligibile nepreferențiale de tip senior, scadente în data de 7 decembrie 2027, sub tranșa a doua a seriei nr. 6, emisă în data de 7 decembrie 2022, cu o valoare totală de 119,2 milioane de lei, în cadrul redeschiderii ultimei serii de obligațiuni sustenabile, informează banca.

Emisiunea de obligațiuni a fost adresată investitorilor instituționali și a fost subscrisă la un randament de 8,295% pe an, respectiv 1,2 puncte procentuale, peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință cu aceeași maturitate. Astfel, emisiunea de obligațiuni a seriei nr. 6 ajunge la un noțional total de 488,25 milioane de lei, iar volumul cumulat al notelor eligibile MREL emise până în prezent a depășit pragul de 3,4 miliarde de de lei. 

EXCLUSIV Lovitură pentru Guvern - BNR recuperează peste 2 miliarde de lei din banii vărsați la buget CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lovitură pentru Guvern - BNR recuperează peste 2 miliarde de lei din banii vărsați la buget

Obligațiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după aprobarea Băncii Naționale a României și vor fi listate atât la Bursa din Luxembourg (LuxSE), cât și la cea de la București (BVB). 

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțare proiectelor sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligatiuni Sustenabile al băncii.

Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale - finanțarea întreprinderilor mici si mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile, acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură.

Diferența va fi alocată în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde - clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.

Raiffeisen Bank a încheiat anul trecut cu un profit record de 1,26 miliarde de lei, în creștere de la 818,6 milioane de lei în anul anterior. Banca va ține banii în rezerve și nu va distribui dividende.

Raiffeisen are peste 2,3 milioane de clienți în România, 4.930 de angajați și 291 de unități.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank
obligatiuni sustenabile
obligatiuni mrel