Consiliul a anunțat astăzi amenzile și a confirmat astfel informațiile publicate anterior în exclusivitate de Profit.ro.
VEZI ȘI REACȚIA BRD la amenda pentru ROBOR
„Vom lupta să ne dovedim nevinovăția și să arătăm că BT a acționat corect și legal. Decizia Consiliului Concurenței, în legătură cu „investigația ROBOR”, dovedește o profundă lipsă de înțelegere a funcționării sistemului financiar și a regulamentelor privind calcularea ROBOR.
Mai mult, decizia Consiliului Concurenței încurajează populismul și subminează șansele unei relansări economice, într-o perioadă complicată pentru țară și economie, perioadă în care sistemul bancar este pilonul principal al stabilității economice”, arată Tetik.
Banca Transilvania a fost sancționată cu o amendă de 875,7 milioane de lei, la care se adaugă cota de 85 de milioane de lei a băncii preluate OTP Bank, fiind banca cel mai aspru sancționată ca dimensiune a amenzii.
„Vom contesta decizia, adresându-ne instanțelor și autorităților competente, din țară și din străinătate. Ne vom apăra reputația și vom demonta acuzațiile. Decizia publicată astăzi este doar un prim pas și există numeroase alte modalități prin care putem scoate la lumină adevărul. Mergem înainte, cu curaj. Susținem economia și românii și nu dăm înapoi atunci când știm, cu certitudine, că avem dreptate”, adaugă Tetik.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România după active. Grupul a încheiat cu un profit net de 950 de milioane de lei primul trimestru, în creștere cu un sfert, și active de aproape 213 miliarde de lei.
















