Bitcoin se tranzacționează aproape de nivelul record de duminică, de 34.800 de dolari

Bitcoin se tranzacționează aproape de nivelul record de duminică, de 34.800 de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 ian 2021

Criptomoneda Bitcoin s-a tranzacționat luni la 33.365 dolari în Asia, după ce a urcat duminică la un nivel record de 34.800 dolari, ceea ce înseamnă o creștere cu aproximativ 800% din martie, pe fondul interesului crescut din partea marilor investitori, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cea mai cunoscută criptomonedă a depășit pentru prima dată pragul de 20.000 de dolari în data de 16 decembrie. La începutul acestui an se tranzacționa la nivelul de 8.000 dolari, dar în primăvară, când a izbucnit pandemia de coronavirus (COVID-19), a scăzut la 4.000 dolari. În toamnă, bitcoin s-a apreciat semnificativ, datorită cererii din partea marilor investitori, atrași de potențialul unor câștiguri rapide și de așteptările că va deveni o metodă de plată de bază, scrie Agerpres.

INFOGRAFIC Dobânda la creditele populației scade din ianuarie. O nouă reducere vine din aprilie CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Dobânda la creditele populației scade din ianuarie. O nouă reducere vine din aprilie

Bitcoin este cea mai importantă monedă digitală, cu o cotă de piață de aproape 70%.

"Aprecierea bitcoin reflectă parțial temerile legate de un dolar mai slab. Se pare că oamenii preferă criptomoneda din cauza îngrijorărilor privind devalorizarea valutelor față de aur", a apreciat analistul Moh Siong Sim de la Bank of Singapore.

Aprecierea bitcoin vine după ce PayPal Holdings Inc s-a alăturat în octombrie pieței criptomonedelor, permițând clienților să cumpere, să vândă și să dețină bitcoin și alte monede virtuale folosind portofelele online ale procesatorului de plăți online.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
criptomoneda