Bursele europene, în scădere puternică după date slabe privind industria prelucrătoare

Bursele europene, în scădere puternică după date slabe privind industria prelucrătoare
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 22 mar 2019

Acțiunile europene se depreciază pentru a treia zi la rând vineri, cu majoritatea sectoarelor pe roșu, pe fondul datelor dezamăgitoare privind producția industriei prelucrătoare din zona euro, care alimentează temerile legate de încetinirea economiei globale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 consemna un declin de 0,85% în jurul orei 16:20 (ora României), după o depreciere de aproape 1% la nivelul ultimelor două ședințe.

La Londra, indicele FTSE 100 se deprecia cu 1,58%, în timp ce principalul indice de la Paris, CAC 40 era în scădere cu 1,45%.

O companie listată acum un an și jumătate aduce investitorilor un dividend cu randament de 10% CITEȘTE ȘI O companie listată acum un an și jumătate aduce investitorilor un dividend cu randament de 10%

Activitatea industriei prelucrătoare din zona euro a continuat să scadă în martie, iar tendința s-ar putea menține și în trimestrul al doilea, potrivit unui sondaj realizat lunar de IHS Markit în rândul managerilor de companii.

Indicele referitor la intențiile de achiziții ale managerilor (PMI) a scăzut la 51,3 puncte în martie, de la 51,9 puncte cu o lună în urmă, fiind aproape de nivelul de 50 de puncte care separă creșterea economiei de contracție.

Datele preliminarii pentru Germania arată scăderea pentru a treia lună consecutiv a industriei prelucrătoare, indicele PMI atingând 44,7 puncte, cel mai redus nivel din ultimii șase ani și jumătate, potrivit MarketWatch.

În Franța, indicele PMI Compozit a coborât sub nivelul de 50 de puncte, de la 50,4 puncte în februarie.

DAX 30, indicele de referință al bursei de la Frankfurt, s-a depreciat cu 1,40%. Totodată, randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani, considerate active de refugiu în perioade de incertitudine economică, au revenit în teritoriu negativ pentru prima oară din 2016, în condițiile în care datele din zona euro au realimentat temerile referitoare la încetinirea creșterii economiei globale.

“Cifre ca cele publicate în această dimineață cu privire la sectorul manufacturier european sugerează că vor mai fi și alte date slabe în perioada următoare”, a comentat Tim Graf, șeful diviziei de strategie macro pentru regiunea EMEA a State Street Global Advisors, citat de Reuters.

Aproape toate sectoarele au consemnat scăderi pe bursele europene astăzi, cele mai afectate fiind acțiunile bancare și cele ale companiilor din energie. Printre emitenții cei mai tranzacționați la nivelul Stoxx Europe 600 se numără banca italiană Intesa Sanpaolo, cu o depreciere de 3% la nivelul acțiunilor, banca spaniolă Banco Santander (-3,50%) și producătorul finlandez de echipamente de telecomunicații Nokia, care a pierdut aproape 7% din capitalizare.

Scăderi importante, dar pe volume mai mici, au mai fost consemnate pe titlurile ArcelorMittal (-4,15%), Societe Generale (-3,1%), Tullow Oil (-2,4%), Renault (-2,71%) și Total (-2,36%).

viewscnt
Afla mai multe despre
burse europene
actiuni
industria prelucratoare
indicele pmi
zona euro
obligatiuni germane
randament
incetinirea economiei