City Insurance acuză conducerea ASF de ignorarea dispozițiilor legale

City Insurance acuză conducerea ASF de ignorarea dispozițiilor legale
scris 13 apr 2017

City Insurance a reacționat, joi, la deciziile Autoritătății de Supraveghere Financiară (ASF) în privința societății, acuzând conducerea instituției că ignoră dispozițiile legale și că deciziile ar indica dorința de a plăti polițe. Societatea, controlată de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, remarcă "menționarea cu oarecare ostentație a calității de „cumnat” a uneia dintre persoanele vizate", fără a preciza unde a apărut această menționare.

City Insurance susține că a notificat ASF despre îndeplinirea măsurilor stabilite și aprobate de autoritate, în primul rând capitalizarea firmei cu 30 milioane euro, scrie News.ro.

"Cu toate acestea, conducerea ASF și-a exprimat rezervele față de această soluție, ignorând dispoziții legale, argumente de practică și opiniile experților în materie", a precizat compania.

Compania de asigurări acuză că deciziile conducerii ASF ar indica încercarea de a plăti polițe, fără a oferi alte argumente.

"Deciziile ASF care se referă la sancționarea unor reprezentanți ai Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance (...) vizează persoane fizice, nu au legătură de cauzalitate directă cu activitatea societății și pot fi contestate de cei în cauză. Nu putem să nu remarcăm menționarea cu oarecare ostentație a calității de „cumnat” a uneia dintre persoanele vizate, ceea ce ne duce cu gândul că se încearcă plătirea unor polițe și sacrificarea intereselor unei societăți de asigurare pentru ducerea unor războaie personale", a menționat comunicatul companiei.

Marți, ASF a anunțat că a constatat neîndeplinirea planului de redresare la City Insurance și a decis aplicarea legii privind redresarea și rezoluția asigurătorilor începând din 4 aprilie 2017, obligând societatea să accepte capitalizarea de către investitorul german Max Roessler.

Dragnea îl acuză pe Negrițoiu că a pregătit scandalul naționalizării pensiilor private și anunță începerea procedurilor de demitere a conducerii ASF: Și NN Pensii va fi chemată la Parlament, nu suntem colonie olandeză. EXCLUSIV Reacția lui Negrițoiu CITEȘTE ȘI Dragnea îl acuză pe Negrițoiu că a pregătit scandalul naționalizării pensiilor private și anunță începerea procedurilor de demitere a conducerii ASF: Și NN Pensii va fi chemată la Parlament, nu suntem colonie olandeză. EXCLUSIV Reacția lui Negrițoiu

Autoritatea a decis, în 10 aprilie, retragerea autorizației de președinte al consiliului de administrație și de director general al lui Dan Odobescu, cumnatul luin Adrian Năstase, și amendarea acestuia.

Decizia a venit după ce după ce, în martie, președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a discutat cu investitorul Max Roessler, acționar și membru în consiliul de supraveghere al fondului german de investiții Berlin London Beteiligungs Holding (BLH), despre achiziția asigurătorului City Insurance.

Autoritatea a decis și scoaterea lui Dan Odobescu din conducerea City Insurance.

"Pentru neîndeplinirea planului de redresare, Consiliul ASF a hotărât retragerea autorizației de Președinte al Consiliului de Administrație și de Director General domnului Dan Odobescu și sancționarea cu amendă a acestuia, potrivit Deciziilor nr. 492/10.04.2017 și nr. 493/10.04.2017. Totodată, Consiliul ASF a decis sancționarea cu amendă a domnului Cristian Pascale, în calitate de membru al CA al SAR City S.A., conform Deciziei nr. 494/10.04.2017", a mai anunțat ASF.

În decembrie 2016, ASF a amendat compania City Insurance cu 30.000 lei, iar directorul general al societății a primit o amendă de 10.000 lei, după ce un control inopinat al autorității a descoperit nereguli grave, precum nerespectarea metodologiei interne privind instrumentarea dosarelor de daună RCA și efectuarea plății despăgubirilor în afara termenului legal.

Asigurătorul City Insurance este controlat de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, care a ocupat și funcția de director general.

"Printre neregulile identificate în cadrul acțiunii de control se numără nerespectarea metodologiei interne privind instrumentarea dosarelor de daună RCA, efectuarea plății despăgubirilor în afara termenului legal, nerespectarea modului de constituire și menținere a rezervelor de daune avizate și neînregistrarea, la nivelul societății, a tuturor petițiilor adresate de persoanele fizice", a precizat ASF, în decembrie.

ASF a decis în cazul City Insurance declanșarea procedurii de redresare financiară în aprilie 2016, iar în 21 iulie, autoritatea a aprobat un plan de redresare al companiei de asigurări, în vederea redresării financiare.

ASF a precizat la finalul anului trecut, într-un răspuns trimis la solicitarea News.ro, că City Insurance nu a respectat planul de redresare aprobat în luna iulie 2016 de Autoritate, iar măsurile luate până la finalul lunii septembrie nu au îmbunătățit situația companiei.

În noiembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de anulare înaintată de firma de asigurare împotriva decizii emise de ASF, de declanșare a procedurii de redresare financiară.

Firmele de asigurare City Insurance și Asirom au înregistrat, în prima jumătate a anului trecut, cele mai mari întârzieri la plățile în dosarele de daună și au cel mai mare procent de dosare în care plățile au fost efectuate peste termenul legal de 10 zile, de peste 80% în cazul primei companii, potrivit unei analize a plăților RCA în primele șase luni din 2016, publicate recent de ASF.

City Insurance a înregistrat anul trecut un nivel al primelor brute subscrise de 789,6 milioane lei, având o cotă de 8,4% la nivelul întregii piețe și de 16,1% pe segmentul RCA.

viewscnt
Afla mai multe despre
city insurance
asf