Deficitul guvernamental al României a fost aproape dublu față de cel din UE în 2022

Deficitul guvernamental al României a fost aproape dublu față de cel din UE în 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2023

Deficitul guvernamental a scăzut în 2022 comparativ cu 2021 atât în Uniunea Europeană cât și în zona euro, însă România se numără printre țările membre cu cele mai mari deficite guvernamentale, arată datele preliminare pentru anul 2022 publicate de Eurostat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform acestor date, deficitul guvernamental în zona euro a scăzut de la 5,3% din PIB în 2021 până la 3,6% din PIB în 2022, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut de la 4,8% din PIB până la 3,4% din PIB, scrie Agerpres.

VIDEO ANUNȚ OFICIAL - Data de deschidere a Podului de la Brăila, \ CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ OFICIAL - Data de deschidere a Podului de la Brăila, "Golden Gate-ul" României. Presiune pe constructorul italian. Anterior, podul a fost traversat în doar 2 minute cu mașina

În 2022, nu mai puțin de 20 de state membre UE au raportat un deficit guvernamental, cele mai mari fiind înregistrate în Italia (8% din PIB), România și Ungaria (ambele cu un deficit guvernamental de 6,2% din PIB). În cazul României, deficitul guvernamental s-a redus totuși de la 7,1% din PIB în 2021, până la 6,2% din PIB în 2022, potrivit datelor Eurostat.

11 state membre UE au încheiat anul 2022 cu un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB. În schimb, șase state membre au înregistrat un excedent guvernamental, în frunte fiind Danemarca (3,3% din PIB), Cipru (2,1% din PIB) și Irlanda (1,6% din PIB). Țările de Jos au raportat o situație de echilibru în ceea ce privește sectorul guvernamental.

Tot în anul 2022 a scăzut și datoria guvernamentală, de la 95,5% din PIB la finele lui 2021, până la 91,6% din PIB la finele lui 2022 în zona euro, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut de la 88% din PIB până la 84% din PIB.

La finele lui 2022, cel mai scăzut nivel al raportului datorie/PIB se înregistra în Estonia (18,4%), Bulgaria (22,9%) și Luxemburg (24,6%). În schimb, 13 state membre aveau un raport datorie/PIB mai mare de 60%, cele mai mari fiind cele din Grecia (171,3%), Italia (144,4%), Portugalia (113,9%) și Spania (113,2%).

FOTO Ofertă pe piață - Prețul pentru fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean a fost redus CITEȘTE ȘI FOTO Ofertă pe piață - Prețul pentru fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean a fost redus

În cazul României, datele Eurostat arată că datoria guvernamentală a scăzut de la 48,6% din PIB în 2021, până la 47,3% din PIB în 2022.

"Eurostat furnizează date privind deficitul guvernamental și datoria publică pentru anii 2019-2022, pe baza cifrelor raportate de statele membre ale UE în prima notificare din 2023, pentru aplicarea procedurii de deficit excesiv. Aceasta notificare se bazează pe sistemul național de conturi ESA 2010. Aceasta comunicare include, de asemenea, date privind cheltuielile și veniturile publice", precizează Eurostat.

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit guvernamental
eurostat