Deutsche Bank, prima bancă penalizată de Fed pentru încălcarea regulii Volcker privind plasamentele riscante

Deutsche Bank, prima bancă penalizată de Fed pentru încălcarea regulii Volcker privind plasamentele riscante
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2017

Deutsche Bank a devenit prima bancă penalizată de Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite pentru că nu a respectat reglementarea Volcker, care interzice plasamentele riscante, urmând să plătească și pentru că a permis traderilor să comunice online cu competititorii, dezvăluindu-le pozițiile asumate, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sancțiunile, care vor totaliza aproape 157 de milioane de dolari, penalizează supravegherea insuficientă a traderilor din ultimul an, scrie News.ro.

Banca germană, care a atras în această lună de la investitori 8,5 miliarde de dolari pentru recapitalizare, a recunoscut, în martie 2016, că nu are încă sisteme adecvate pentru a preveni scurgerile de informații legate de plasamentele efectuate.

”Există lacune semnificative în programul de conformitate cu reglementarea Volcker”, a anunțat joi Fed, care a amendat Deutsche Bank cu 19,7 milioane de dolari.

În privința discuțiilor online ale traderilor, banca nu a reușit să detecteze acest comportament nesigur, potrivit Fed, iar Deutsche Bank va fi amendată din acest motiv cu 136,9 milioane de dolari.

Cea mai mare bancă din Germania încearcă să se concentreze pe creștere, după impactul avut de investigații și litigii asupra profitabilității sale din ultimii ani.

Fed nu este singura instituție care a investigat relațiile dintre traderi.

EXCLUSIV Siveco se gândește la un soft de completare a fișei pentru impozitul pe gospodarie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Siveco se gândește la un soft de completare a fișei pentru impozitul pe gospodarie

Departamentul pentru Servicii Financiare din New York se pregătește la rândul său să amendeze Deutsche Bank, a declarat luna trecută o persoană apropiată situației.

Reglementarea Volcker, numită după fostul președinte ale Fed Paul Volcker, are rolul să facă sistemul financiar mai sigur prin interzicerea băncilor care au depozite asigurate la nivel federal să facă plasamente din bani proprii. Astfel de pariuri au adus băncilor profituri și bonusuri astronomice, înainte de criza financiară din 2008.

Oficiali de rang înalt din administrația Trump au spus că intenționează să regândească legea Volcker, care a fost creată prin legea Dodd-Frank în 2010.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, care coordonează eforturile de modificare a legii Dodd-Frank, a spus că reglementarea Volcker merge prea departe cu sufocarea tranzacțiilor și ar trebui să fie mai simplă.

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche bank
fed