FIDELIS - Românii investesc 2,7 miliarde lei

FIDELIS - Românii investesc 2,7 miliarde lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 dec 2020

Ministerul Finanțelor a atras 1,3 miliarde lei și, respectiv, 289 milioane euro ((valori însumând 2,7 miliarde lei – 555 milioane euro) prin a două ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS), derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, valoarea rundelor de finanțare derulate în acest an la BVB de către Ministerul Finanțelor Publice a urcat 4,74 miliarde lei – aproape 1 miliard de euro (2,52 miliarde lei și 457,4 milioane euro).

Societe Generale închide 600 de sucursale în Franța până în 2025 CITEȘTE ȘI Societe Generale închide 600 de sucursale în Franța până în 2025

În cadrul celei de-a două oferte, respectiv în perioada 9 - 27 noiembrie, românii au plasat aproape 13.300 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturități de unu, respectiv trei ani, și o emisiune în euro, cu scadență la cinci ani.

Dobânda anuală pentru titlurile în euro este de 1,85%, în timp ce pentru titlurile în lei dobânda anuală este de 3,5% în cazul celor cu scadență în 2021 și de 4% în cazul celor cu scadență în 2023. 

Titlurile de stat au intrat la tranzacționare la BVB, luni, 7 decembrie, și pot fi cumpărate sau vândute în mod transparent în orice moment prin intermediarii autorizați.

„Succesul celei de-a două oferte de titluri de stat pentru populație, care l-a depășit chiar pe cel din vara, dovedește că revenirea cu astfel de instrumente pe piață de capital a fost o decizie foarte bună. Să atragi aproape 1 miliard de euro de la populație, într-un context dificil pentru toată lumea, este o dovadă că românii au încredere în Ministerul Finanțelor Publice și, implicit, în statul român. Acest program a continuat nu numai pentru că este un succes, dar și pentru că este o strategie a Statului de a se finanța de la cetățeni. Practic, prin achiziția titlurilor de stat, cetățenii participa direct la programele de investiții în economie și suntem toți cointeresati să iasă bine. Avem diverse strategii în lume și vedem că țările care se finanțează în proporție importantă din interior au o stabilitate mai mare a datoriei publice”, a declarat ministrul de resport Florin Cîțu.

„Ministerul Finanțelor Publice a fost dintotdeauna un partener al pieței de capital și ne bucurăm să vedem succesul înregistrat pentru cele două oferte de titluri de stat Fidelis derulate la Bursă de Valori București. Pentru mulți dintre românii care au participat în această oferta titlurile de stat sunt primul contact cu piață de capital și suntem convinși că o parte dintre cei nou veniți în piață se vor uită și spre alte investiții disponibile la BVB. Succesul acestor două IPO-uri pentru titlurile de stat Fidelis și al rundelor de finanțare derulate de companiile private în acest an se poate traduce în peste un miliard de euro, bani pe care investitorii i-au pus în mișcare prin intermediul pieței de capital. Această demonstrează din nou că piață de capital a fost, este și va fi un canal inepuizabil și eficient pentru finanțarea companiilor, dar și a statului, pentru că vorbim de surse diverse de capital, respectiv persoane fizice, precum și fonduri de investiții, cu active de aproape 42 miliarde lei, și fondurile de pensii administrate privat, cu active de 72,6 miliarde de lei”, a afirmat și președintele Consiliului de Administrație al BVB, Radu Hanga.

„Succesul celor două oferte de titluri de stat este impresionant pentru că este vorba de bani atrași doar de la persoane fizice. Vorbim de aproape 1 miliard de euro, bani investiți de cetățeni. Vedem că depozitele populației continuă să crească, ajungând la aproape 250 miliarde lei. Pe de altă parte, vedem că așteptările inflaționiste indică o continuare a perioadei dobânzilor modeste, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulți români vor trebui să caute plasamente mai rentabile pentru banii lor, iar bursă le oferă o paleta diversificată de astfel de plasamente. Deja vedem că piață de capital din România a devenit mai agilă și investitorii sunt mai atenți la oportunitățile care vin pe piață, dispun de capital și fructifică oportunitățile chiar și în perioade de incertitudine”, a spus Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție) și Banca Comercială Română și BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate și prin 11 participanți eligibili.

„Dorințele de a genera randamente din economii și de a beneficia de acestea în condiții de siguranță sporită sunt aspecte care acum fac parte integrantă din profilul investitorului de retail. Emisiunile de titluri de stat ale Ministerului Finanțelor Publice reprezintă un instrument util care permite clienților împlinirea ambelor cerințe, iar listarea acestora pe Bursă de Valori București adaugă flexibilitatea investiției că un avantaj suplimentar. Interesul deosebit pentru acest al doilea set de emisiuni arată atât atractivitatea randamentelor, cât și încrederea pe care investitorii de retail o plasează în emitent și în intermediari, aspect fundamental pentru dezvoltarea relației dintre aceștia pe termen lung și implicit a pieței de capital”, a declarat Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

„Această a două tranșă Fidelis din anul 2020 confirmă încă odată tendința în creștere a persoanelor fizice de a economisi și investi aceste economii în instrumente financiare. Este de remarcat faptul că sumele strânse în cadrul emisiunii din noiembrie sunt mai mari decât cele din iulie-august, asta în ciuda condițiilor dificile de oferta, din motive de pandemie. Este un semnal clar că populația își dorește alternative viabile în a-și plasa economiile, și este de datoria noastră a tuturor participanților la piață financiară să încurajăm acest comportament. Listarea la bursă rămâne o necesitate, iar lichiditatea în creștere a titlurilor emise în august, aflate deja la tranzacționare, este o dovadă în acest sens. BCR așteaptă cu interes următoarele emisiuni alături de partenerii din consorțiu și, bineînțeles, alături de Ministerul de Finanțe”, a afirmat Valentin Popovici, Director Executiv Piețe Financiare, BCR.

„A două emisiune de titluri de stat Fidelis din 2020 consolidează de fapt instrumentul cu gradul de risc cel mai scăzut pentru investitorii de retail, datorită faptului că aceștia au posibilitatea să facă exit în orice moment dintr-un astfel de plasament. Acest fapt califică titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice prin programul Fidelis drept instrumentul de investiții pentru aproape toate profilurile de investitori individuali, care dispun în acest fel de un benchmark viabil pentru performanță portofoliilor lor de valori mobiliare”, a declarat Irina Neacșu, Director Executiv Corporate Finance în cadrul BRD.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
titluri de stat