Acționarii Transilvania Construcții pot formula cereri de retragere din societate. Compania își schimbă obiectul principal de activitate

Acționarii Transilvania Construcții pot formula cereri de retragere din societate. Compania își schimbă obiectul principal de activitate
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 6 feb 2019

Transilvania Construcții, prima companie care a acordat dividende în baza rezultatelor parțiale, își schimbă obiectul principal de activitate, transformându-se din firmă de construcții într-o societate care își obține majoritatea veniturilor din activitatea de închiriere. În baza legii societăților comerciale, acționarii pot solicita dreptul de retragere, urmând să primească un preț stabilit în urma unei evaluări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consiliul de Administrație al companiei Transilvania Construcții (COTR) a hotărât ca obiectul principal al firmei să devină „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate”, după ce anterior acesta era „Lucrări de construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale”.

Este decizia care deschide calea acționarilor de a se retrage din societate. Aceștia își pot exercita opțiunea în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Conform legii 31/1990 a societăților comerciale acționarii își pot vinde pachetele către societate la un preț stabilit de un evaluator. Pe bursă, ultimul preț de piață de 57,00 lei/acțiune dă firmei o capitalizare de piață de 45,58 milioane lei (9,61 milioane euro).

CONFIRMARE Valorile mobiliare din programul de răscumpărare SIF Transilvania sunt acțiuni COMCM. Acționarii - invitați să subscrie acțiuni la o firmă maculată chiar de șeful SIF3, Mihai Fercală: „Era praf și pulbere” CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Valorile mobiliare din programul de răscumpărare SIF Transilvania sunt acțiuni COMCM. Acționarii - invitați să subscrie acțiuni la o firmă maculată chiar de șeful SIF3, Mihai Fercală: „Era praf și pulbere”

În toamna anului 2015, un investitor atent, care și-a exercitat dreptul de retragere din societatea Farmaceutica Remedia Deva (RMAH), care, de asemenea, își schimbase obiectul principal de activitate, a obținut un preț cu 67% peste cel de piață din acel moment.

Transilvania Construcții, firmă controlată în proporție de 93,52% de familia Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu), face mutarea în contextul în care, de facto, cea mai mare parte a veniturilor o obține din activitatea de închirieri. Este ceva ce emitentul a comunicat încă de la raportarea semestrială: „Activitatea principală a societății o constituie activitatea de închiriere spații logistice și industriale, concretizată în gestionarea Parcului Logistic Transilvania, precum și a parcului logistic TRC Park Cluj, situat în TETAROM III Jucu. Aceasta activitate înregistrează o tendință crescătoare, concretizată prin creșterea suprafeței spațiilor închiriabile. Această tendință pozitivă se regăsește și în venituri, care au crescut constant în primul semestru al anului 2018.”

Nu mai puțin de 97% din cifra de afaceri Transilvania Construcții o obține din închirieri și încă ar urma să se miște în aceeașui direcție. În luna octombrie a anului trecut octombrie, firma a anunțat că intenționează să dezvolte un parc logistic lângă Bacău, pe o suprafață de aproximativ 8 hectare. „Acest proiect face parte din strategia pe termen lung a societății, de a deveni un jucător important pe piața națională a parcurilor logistice”, menționa compania în notificarea către investitorii de pe bursă.

În primele 9 luni ale anului trecut, Transilvania Construcții a realizat un profit net de 4,21 milioane lei, cu 426,91% peste cel cu puțin sub 800.000 de lei din periopada similară a anului trecut, iar în baza rezultatelor intermediare compania a acordat în 2 rânduri dividende parțiale, fiind primul emitent de la cota pieței reglementate de la BVB care a folosit prevederile actului normativ adoptat de stat la jumătatea anului trecut și care permite repartizarea de dividende trimestriale.

viewscnt
Afla mai multe despre
transilvania constructii
bvb
bursa
dividende
farmaceutica remedia