Transilvania Construcții distribuie pentru a 2-a oară dividende parțiale

Transilvania Construcții distribuie pentru a 2-a oară dividende parțiale

Sursa foto: Teresa Kenney / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 dec 2018

După ce a distribuit dividende semestriale de 3 lei/acțiune, compania Transilvania Construcții acorda un dividend parțial de 1,9 lei/acțiune și în contul bilanțului aferent trimestrului 3. Societatea este prima de la cota pieței reglementate de la BVB care a utilizat modificarea de legislație ce deschide posibilitatea acordării de dividende trimestriale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Transilvania Construcții (COTR) a aprobat astăzi, cu un vot reprezentând peste 95% din capitalul social distribuirea unor dividende în sumă totală de 1,52 milioane lei, în contul câștigului net obținut în cel de-al 3-lea trimestru din acest an. Valoarea dividendului brut care urmează să fie distribuit pe 16 ianuarie se ridică la 1,90 lei/acțiune.

Compania este prima societate listată la Bursa de Valori București care a folosit metoda distribuirii trimestriale a dividendelor, fructificând o modificare de legislație care a intrat în vigoare în luna iunie a acestui an. Recent, Transilvania Construcții a distribuit dividende în valoare totală de 2,40 milioane lei, echivalent pentru un nivel de 3,00 lei/acțiune, în contul rezultatului semestrial.

Investiția TeraPlast în Serbia dă roade. Compania își dublează cifra de afaceri la 9 luni și obține un profit net de peste 22 milioane lei, în creștere cu 40% CITEȘTE ȘI Investiția TeraPlast în Serbia dă roade. Compania își dublează cifra de afaceri la 9 luni și obține un profit net de peste 22 milioane lei, în creștere cu 40%

Actuala majoritate la putere a deschis calea acordării dividendelor, mizând pe importanța aportului către bugetul de stat a dividendelor pe care societățile cu capital majoritar de stat le pot distribui anticipat în contul baza rezultatelor parțiale obținute pe parcursul anului.

Românii vin greu către piața de acțiuni. Curajul este limitat chiar și când apelează la fondurile de investiții CITEȘTE ȘI Românii vin greu către piața de acțiuni. Curajul este limitat chiar și când apelează la fondurile de investiții

La sfârșitul lunii octombrie, emitentul a anunțat că intenționează să dezvolte un parc logistic lângă Bacău, pe o suprafață de aproximativ 8 hectare. „Acest proiect face parte din strategia pe termen lung a societății, de a deveni un jucător important pe piața națională a parcurilor logistice”, menționa compania în notificarea către investitorii de pe bursă.

Transilvania Construcții, firmă controlată în proporție de 93,52% de familia Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu), este listată la Bursa de Valori București. La prețul de 50,00 lei/acțiune al închiderii de miercuri, compania are o capitalizare bursieră de 39,99 milioane lei (8,60 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
transilvania constructii
bursa
bvb