Aerostar, profit net mai mult decât dublu la 9 luni

Aerostar, profit net mai mult decât dublu la 9 luni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 nov 2018

Pe vânzări în primul rând la export, compania din domeniul aeronauticii Aerostar și-a majorat cu 122% profitul net. la 59,82 milioane lei

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un cadru pe care compania îl descrie ca fiind „de contuinuitate și predictibilitate”, Aerostar Bacău (ARS) a avut în primele 3 trimestre o cifră de afaceri de 238,16 milioane lei, cu 6,41% mai mare decât cea de 223,80 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Nu mai puțin de 3 sferturi din aceste încasări vin de la activitatea de export, care a adus firmei 180,79 milioane lei.

Aerostar, profit net mai mult decât dublu la 9 luni

Compania și-a redus în acest interval numărul de salariați la aproape 2.000 de lucrător, de la 2.100 de angajați.

Profitul net s-a majorat cu 121,72%, la 59,82 milioane lei, de la 26,98 milioane lei. La 6 luni, câștigul net era de 45,55 milioane lei. Compania își menține preocuparea ca principalele venituri să fie obținute din activitatea de bază în domeniul aeronauticii.

Aerostar, profit net mai mult decât dublu la 9 luni

La data de 30 septembrie, activele totale ale Aerostar se ridicau la 472,66 milioane lei, în urcare cu 6,65% față de cele de 443,19 milioane lei prinse în bilanț la finele anului trecut. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 10,87%, la 58,02 milioane lei, de la 52,33 milioane lei.

Aerostar, companie care este deținută în proporție de 71,30% de Iarom SA, fosta Centrală Națională a Industriei Aeronautice din România, este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere, de 4,9000 lei/acțiune, are o capitalizare de piață a companiei care se ridică la 746,16 milioane lei (160,02 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
aerostar
bvb
bursa