Companie care distribuie sub formă de dividende peste 80% din câștigul net obținut anul trecut, furnizorul de tâmplărie din aluminiu Alumil Rom Industry afișează afaceri și profitabilitate în creștere în primele 3 luni ale acestui an.
Alumil Rom Industry (ALU) a realizat în primul trimestru venituri din vânzări de 24,92 milioane lei, în creștere cu 4,70% față de cele de 23,80 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Costurile cu vânzările au urcat cu 6,61%, la 16,61 milioane lei, de la 15,58 milioane lei, astfel încât marja brută a avansat cu 0,97%, la 8,30 milioane lei, de la 8,22 milioane lei.
La nivelul rezultatului global, compania raportează un ușor declin, de 1,83%, la 1,07 milioane lei, de la 1,09 milioane lei la T1 2024. Pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 6,51 milioane lei și din acesta suma de 5,31 milioane lei va pleca spre acționari sub formă de dividende.

Alumil avea, la 31 martie, active totale de 98,88 milioane lei, relativ constante în raport cu cele de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile curente s-au majorat cu 35,32%, la 8,62 milioane lei, de la 6,37 milioane lei și datoriile pe termen lung s-au diminuat cu 0,87%, la 9,14 milioane lei, de la 9,22 milioane lei.
Alumil Rom Industry, companie controlată de Alumil Miloas în proporție de 55,90%, îl are ca alt acționar major pe directorul general Michail Sotiriou, cu o participație de 23,95%. La ultimul preț de închidere de la Bursa de Valori București, de 2,4200 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății se ridică la 75,62 milioane lei (14,80 milioane euro).