Biofarm – afaceri și profit net în creștere

Biofarm – afaceri și profit net în creștere
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 feb 2023

Biofarm, companie care a finalizat o investiție de 35 milioane euro anul trecut, nu a mai păstrat și la T4 dinamica bună din primele 9 luni, dar, în ansamblu, a realizat o performanță bună în 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Biofarm București (BIO), societate din portofoliul fondurilor alternative de investiții, a realizat anul trecut venituri din vânzări de 276,98 milioane lei, în urcare cu 15,87% față de cele de 239,04 milioane lei din exercițiul finanicar precedent.

În același interval de raportare, cheltuielile cu materiile prime au crescut cu 30,35%, la 51,28 milioane lei, de la 39,34 milioane lei, iar cheltuielile cu personalul s-au majorat cu 14,46%, la 47,79 milioane lei, de la 41,75 milioane lei. Rezultatul total global a crescut cu 14,20%, la 70,92 milioane lei, de la 62,10 milioane lei în 2021. La 9 luni, profitul net era deja de 65,73 milioane lei.

TeraPlast vizează rate de creștere cu 2 cifre pentru următorii ani. „Nu înseamnă că nu ne gândim la dezvoltare regională, inclusiv prin relocalizare de producție.” CITEȘTE ȘI TeraPlast vizează rate de creștere cu 2 cifre pentru următorii ani. „Nu înseamnă că nu ne gândim la dezvoltare regională, inclusiv prin relocalizare de producție.”

Activele totale ale Biofarm se ridicau, la data de 31 decembrie 2022, la 465,76 milioane lei, în urcare cu 11,22% față de cele 418,78 milioane lei de la finalul anului 2021. În aceeași perioadă, datoriile totale au scăzut marginal, cu 0,33%, la 85,70 milioane lei, de la 85,99 milioane lei.

Biofarm este listată la cota Bursei de Valori București și este controlată în proporție de 88,32% în concertare de SIF Muntenia (SIF4) și SIF Banat Crișana (SIF1). La ultimul preț de închidere, de 0,6720 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei este de 662,17 milioane lei (134,67 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
biofarm
sif muntenia
bvb
bursa
sif banat crisana