Bursa a căzut cu aproape 4% la știrea că Guvernul se gândește la desființarea fondurilor de pensii, principala susținere la cumpărare. „A fost prăpăd”, spune un investitor

Bursa a căzut cu aproape 4% la știrea că Guvernul se gândește la desființarea fondurilor de pensii, principala susținere la cumpărare. „A fost prăpăd”, spune un investitor

Sursa foto: Maciek905 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 29 iun 2017

Emitenți importanți de la cota BVB au suferit scăderi de 4-6% după ce noul ministru al Finanțelor a detaliat către presă un plan de desființare a Pilonului II al pensiilor administrate privat care ulterior a fost infirmat la cel mai înalt nivel. Indicele reprezentativ BET și-a accentuat scăderea azi, depărtându-se cu peste 10% de maximul post-criză atins la sfârșitul lunii trecute, pe fondul unor vânzări generalizate, cu 45 de acțiuni închizând sub referință. „Totul e roșu”, spune un investitor de retail.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Acțiunile românești au debutat astăzi, la Bursa de Valori București, în linia sesiunilor precedente, cu deprecieri moderate, indicii principali fiind doar cu puțin peste jumătate de procent sub referință imediat după orele prânzului. Este momentul când un anunț-șoc a lovit cotațiile. Noul ministru de finanțe Ioan Mișa a declarat pentru presă că guvernul are în vedere desființarea Pilonului II al pensiilor administrate privat.

Reacția a fost violentă pe bursă, unde investitorii și-au dat seama că astfel ar fi pierdută susținerea la cumpărare a celui mai important sector, fondurile de pensii respective având plasamente în acțiuni în valioare de 4,68 miliarde lei (1,03 miliarde lei), în proporție covârșitoare la BVB. Indicii principali au mai pierdut încă aproximativ 3 procente, iar titlurile Transgaz (TGN) coborau chiar și cu 8%. „În 15 minute s-a întors toată piața”, a declarat pentru Profit.ro Dragoș Mesaroș, broker la SSIF Goldring din Târgu Mureș.

Miliardarul american Jim Rogers: vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise CITEȘTE ȘI Miliardarul american Jim Rogers: vine cea mai mare criză economică. Vor fi țări în faliment, bănci, spitale și universități închise

Ulterior, piața a schițat o revenire. Post-factum apare ca un rebound tehnic, însoțit de declarația liderului majorității Liviu Dragnea cum că problema „naționalizării pensiilor” ar fi „o prostie” și a negației ferme a premierului desemnat Mihai Tudose. Deprecierile s-au reluat, însă, cu 2 ore înainte de închiderea pieței pe fondul unui val de vânzări pe bursele europene, astfel încât indicele reprezentativ BET a închis la nivelul de 7.855,66 puncte, cu 3,83% sub referința de ieri și cu 10,42% sub maximul post-criză de 8.769,41 puncte consemnat la sfârșitul lunii trecute.

Bursa a căzut cu aproape 4% la știrea că Guvernul se gândește la desființarea fondurilor de pensii, principala susținere la cumpărare. „A fost prăpăd”, spune un investitor

A fost o volatilitate care putea fi fructificată de speculatori. Dumitru Miheș, investitor cu 20 de ani de experiență pe piața de capital românească este unul dintre cei care a realizat tranzacții. „Am fost toată ziua cu mâna pe butoane”, a declarat el pentru Profit.ro. Remarcă vânzările nediscriminate: „Pe orice te-ai uita e prăpăd!”

A fost, într-adevăr, o ședință covârșitor de scăderi, cu numai 4 acțiuni românești care au scăpat de o închidere negativă. În rest, nu mai puțin de 45 de emitenți au pierdut la nivelul capitalizării bursiere. Indicele compozit BET Plus a închis cu 3,69% sub referință.

EXCLUSIV Cum va fi administrat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, ce posturi vor fi în organigramă și cum vor fi plătiți cei din conducere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum va fi administrat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, ce posturi vor fi în organigramă și cum vor fi plătiți cei din conducere

Atingerea altor repere de tranzacționare și știrile contradictorii au dat posibilitatea unei activități de tranzacționare sporite. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 111,84 milioane lei (24,58 milioane euro), fiind mai aproape de parametrii în care ajunsese în zilele imediat următoare listării companiei Digi Communications (DIGI) de luna trecută.

Cele mai mari transferuri, în valoare de 33,63 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 1,09%, până la prețul de 2,7100 lei/acțiune, nivel cu 9,66% sub maximul istoric de 3,00 lei/acțiune care a fost atins luna recută și care dădea instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,94 miliarde lei (2,39 miliarde euro). Intraday a fost atins chiar și un minim de 2,5850 lei/acțiune, cea mai coborâtă valoare pe acest emitent din ultimele 4 luni.

Acestea au fost urmate de titlurile Romgaz Mediaș (SNG), cu tranzacții de 19,15 milioane lei. Miheș ilustrează aceste volume sporite pentru a arăta interesul mare din această zi: „De când n-ai mai văzut peste 500.000 de bucăți pe SNG?!” Cele aproximativ 620.000 de titluri ale producătorului de gaze naturale rulate astăzi reprezintă a 2-a activitate de tranzacționare din acest an după cea din 30 martie când pe această companie s-au schimbat circa 690.000 de acțiuni, echivalentul a 20,48 milioane lei".

Bursa a căzut cu aproape 4% la știrea că Guvernul se gândește la desființarea fondurilor de pensii, principala susținere la cumpărare. „A fost prăpăd”, spune un investitor

Confuziei interne i s-a adăugat declinul piețelor europene consemnat în prefigurarea unui debut negativ la New York Exchange. Indicele Euro Stoxx 50 a înregistrat un declin de 1,55%, potrivit Bloomberg, fiind tras în jos de scăderile pe indicii CAC40 de la Paris și DAX de la Frankfurt, de 1,94% și, respectiv 1,79%. Prin contrast, indicele FTSE100 de la Londra a pierdut numai 0,42%. La fel, aversiunea la risc s-a resimțit mai puțin în Europa Centrală și de Est: +0,07% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,92% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,14% pentru indicele PX de la Praga.

Semnal „roșu” de nemulțumire de la fondurile de investiții

Povestea covârșitoare pare a fi cea de la București, unde declarațiile de infirmare ulterioare privind o „naționalizare” a fondurilor de pensii nu par a fi crezute de investitori de vreme ce planul părea bine conturat în cele zise de ministrul Finanțelor. Implicațiile ar fi majore pentru că un eventual astfel de proiect ar îndepărta de investițiile indirecte pe bursă categorii largi de oameni.

Spre exemplu, în Polonia, țară în care gradul de educație financiară este mai ridicat decât în România, când s-a deschis o asttfel de posibilitate, numai 2,56 de milioane de muncitori din cei 16,7 milioane de lucrători cât contribuiau inițial, respectiv 15,33%, au optat în anul 2014 pentru un transfer către fondurile de pensii administrate privat. Miheș crede că în România va fi și mai rău. „Nu știu nici la ce administrator sunt înscriși și nici cu cât contribuie”, spune.

Investitorul remarcă, din maniera de tranzacționare, că la vânzare au fost instituționalii. „Au vrut să transmită un semnal de nemulțumire”, explică el vânzările generalizate. „Totul e pe roșu.” Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Electrica (EL), Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), Compa Sibiu (CMP), peste tot unde sunt fondurile s-a vândut agresiv. Știind că la Vrancart (VNC) fondurile de pensii ale Allianz și NN au expunere, a plasat ordine de cumpărare în limita pragului inferior de 15% admis de sistemul operatorului de piață și acestea i-au fost lovite. „Și la Conpet am fost servit la 92,00 de lei/acțiune”, mai zice investitorul. Transportatorul de țiței prin conducte a fost astăzi în data ex-dividend, dar s-a corectat peste această limită, scăderea fiind de 24,92%, pe transferuri de 2,00 milioane lei.

„Măcel!”

Acțiunile din sectorul energetic, multe cu aprecieri importante de la începutul anului pe fondul atractivității dividendelor, tendința de vânzare a fost mai ridicată. Astfel, indicele energetic BET-NG a subperformat pieței, cu un recul de 4,89%, sublu față de declinul de 2,39% al indicelui financiar BET-FI, care a închis la valoarea de 32.309,90 puncte. Cel mai important emitent din structura acestuia, Fondul Proprietatea, a pierdut 3,97% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,8230 lei/acțiune, într-o zi în care tranzacțiile s-au ridicat la 11,80 milioane lei.

Volume cu puțin mai mari, echivalentul a 12,29 milioane lei, am înregistrat pe titlurile Transgaz Mediaș, unde tendința de vânzare a fost ceva mai pronunțată. Cotația a coborât cu 5,60%, până la prețul de 354,00 lei/acțiune. O scădere apropiată, de 5,97%, au avut-o și titlurile Electrica (EL), care au închis la prețul de 12,60 lei/acțiune o ședință în care rulajul pe acest emitent a fost de 4,36 milioane lei.

După două sesiuni de revenire către prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice care le-au adus luna trecută la cota BVB, titlurile Digi s-au depreciat azi cu 2,51%, până la prețul de 38,80 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,80 milioane lei.

Nu au fost ocolite de scăderi nici titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care au înhis la prețul de 13,54 lei/acțiune, cu 4,51% sub referință, pe schimburi de 8,32 milioane lei în piața reglementată și cărora li se adaugă o tranzacție specială de 3,40 milioane lei pe segmentul deal, de asemenea, cu peste 4 procente sub referință. „A fost măcel!”, sintetizează tabloul bursier de azi Mesaroș de la Goldring.

viewscnt
Afla mai multe despre
dumitru mihes
bvb
bursa
fondul proprietatea
romgaz
transgaz
banca transilvania
brd