Kyle Bass cel care a anticipat căderea pieței ipotecare din SUA în urmă cu 10 ani, mizează pe deprecierea monedei naționale a Chinei cu 30% față de dolarul american, pe fondul deteriorării pieței creditului din această țară.
De acum un an și jumătate când avertiza că „băncile chineze sunt la câteva luni de a intra în teritoriu periculos”, Kyle Bass de la Hayman Capital Management are un randament de 5% pe pariul său de depreciere a yuan-ului chinezesc în raport cu dolarul SUA. Nu iese din poziție și mizează că potențialul de depreciere a monedei naționale a Chinei este de încă 30%, în contextul în care problemele pieței creditului din această țară sunt în metastază.
„Ce este povestea oficială și ce se întâmplă în spatele scenei sunt 2 povești total diferite”, a declarat el pentru Reuters. „Nu am idee cum cineva ar putea investi în China.”
Nu ar fi pentru prima dată când texanul Bass câștigă dintr-o criză. În anul 2007, Hayman Capital a avut un randament de 212%, grație în primul rând pariurilor sale pe prăbușirea pieței obligațiunilor cu acoperiri în ipoteci, ceea ce i-a atras notorietatea și a adus compania aproape de 2 miliarde de dolari în administrare.
Poziția short pe yuan este una de bază în portofoliul Hayman („core”), iar Bass este încrezător că va da rezultate: „Cifrele îmi spun că avem dreptate. Cifrele se deteriorează atât de repede.”
Agenția de evaluare financiară Moody’s a retrogradat rating-urile de credit ale Chinei pentru prima dată în ultimi 30 de ani. Cao Yu, șeful comisiei de reglementare a sistemului bancar din China, a afirmat că a autorizat nu mai puțin de 12.836 de comitete ale creditorilor, până la sfârșitul anului trecut, pentru a administra mase credale în valoare de 14,85 trilioane yuani (2,18 trilioane dolari). Bass atrage atenția că această valoare reprezintă echivalentul a 20% din împrumuturile bancare acordate în China, cu excepția creditelor ipotecare. „De fapt, 14,85 trilioane yuani este mai mult decât capitalul întregului sistem bancar chinez”, a adăugat managerul american de fonduri.
Arestarea recentă a șefului Anbang Insurance Group, unul dintre cei mai agresivi cumpărători de active financiare în străinătate, îl pune în gardă asupra riscului de business în China. Anbang a atras finanțări pe termen scurt pentru a-și mări business-ul și acum se confruntă cu o asimetrie a maturităților, între plasamentele pe termen lung și scadențele la instrumentele financiare emise pe termene scurte. Este ceva valabil pentru întregul sistem bancar chinez, iar Bass nu vede cum banca centrală a Chinei poate preveni impactul acestor dezechilibre.
Acum un an, managerul de fonduri spunea că șocul din sistemul de credit chinez nu se poate să nu se răsfrângă asupra monedei acestei țări: „Nu poți crește sistemul bancar cu 1.000% în 10 ani și să nu ai un ciclu de pierderi, după cum nu poți să menții o monedă puternică când rectifici această balanță.”