Bursa de la București trece pe “verde”. Fondul Proprietatea ridică rulajul la peste 77 milioane de lei

Bursa de la București trece pe “verde”. Fondul Proprietatea ridică rulajul la peste 77 milioane de lei
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 aug 2019

Indicii principali de la Bursa de Valori București au schițat o mișcare de ușoară revenire marți, după trei sesiuni consecutive de corecții survenite pe fondul unui val de vânzări pe piețele internaționale. Rulajul a urcat substanțial peste media anului, susținut, în cea mai mai mare parte, de acțiunile Fondului Proprietatea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Contrar evoluției din restul continentului, unde o încercare similară de recuperare a întâmpinat rezistență în a doua jumătate a sesiunii de tranzacționare, tabloul de la București a fost unul “verde”. Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,33%, indicele reprezentativ BET având o dinamică ușor superioară, de +0,35%, până la nivelul de 9.047,79 de puncte.

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 s-a depreciat cu 0,47%, inversând un avans de până la 0,7% consemnat în prima parte a zilei, cu scăderi pe toate piețele mari: -0,78% pentru DAX 30 de la Frankfurt, -0,72% pentru FTSE 100 de la Londra și -0,13% pentru indicele CAC 40 de la Paris.

EXCLUSIV Investitorul american interesat de Oil Terminal și-a prezentat intențiile în fața acționarilor. Ținta - pachetul majoritar sau cel puțin controlul operațiunilor. Reprezentanți ai Ambasadei SUA, prezenți la AGA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Investitorul american interesat de Oil Terminal și-a prezentat intențiile în fața acționarilor. Ținta - pachetul majoritar sau cel puțin controlul operațiunilor. Reprezentanți ai Ambasadei SUA, prezenți la AGA

În regiune, indicele BUX de la Budapesta a avansat cu 0,35%, în timp ce indicele WIG 20 de la Varșovia și indicele PX de la Praga au coborât cu 0,37% și, respectiv cu 0,26%.

Rulajul cu acțiuni de la BVB s-a situat la 77,43 milioane de lei (16,36 miloane euro), cu circa 25 milioane de lei peste valoarea medie zilnică din acest an, fiind asigurat în principal de titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Prețul acțiunilor fondului a continuat să urce și a atins un nivel de 1,0950 lei, cu 0,92% peste referința de luni, pe transferuri de 57,03 milioane de lei. FP derulează, până pe 19 august, o ofertă publică de răscumpărare pentru 150 milioane acțiuni, reprezentând 1,65% din capitalul social, la prețul de 1,2100 lei/acțiune, cu 10,50% peste cel din piața secundară.

Banca Transilvania (TLV) a fost al doilea cel mai tranzacționat emitent astăzi, cu schimburi de 8,7 milioane de lei și un avans la nivelul prețului de 0,43%, până la 2,36 lei.

Doar două alte acțiuni au mai consemnat rulaje de peste 1 milion de lei. În sectorul energetic, producătorul de gaze naturale Romgaz (SNG) a făcut obiectul unor tranzacții de 4,33 milioane de lei și a închis la prețul de 32,7 lei/acțiune, în urcare cu 0,31% față de referință.

A doua acțiune bancară lichidă de la BVB, cea a BRD-Groupe Societe Generale (BRD), s-a depreciat cu 0,45%, până la 13,28 lei, pe transferuri totalizând 2,55 milioane de lei.

Indicele sectorului financiar, BET-FI, a urcat cu 0,33%, iar BET-NG cu 0,26%, ultimul fiind sprijinit și de evoluția titlurilor OMV Petrom (SNP), care s-au apreciat cu 0,38%, până la prețul de 0,398 lei/unitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
actiuni
evolutii
fondul proprietatea
bursa bucuresti