Bursa pierde jumătate de procent. Volumele se majorează

Bursa pierde jumătate de procent. Volumele se majorează

Sursa foto: Naiauss / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 26 oct 2020

Săptămâna de tranzacționare a debutat la BVB cu o sesiune „roșie” antrenată de declinul burselor dezvoltate, însă activitatea s-a intensificat, inclusiv prin transferuri de tip deal și schimburi sporite pe segmentul titlurilor de stat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Acțiunile cele mai sensibile la climatul din piețele financiare internaționale, dar și la evoluțiile din economia națională și mediul de afaceri românesc, cele ale Băncii Transilvania (TLV), au suferit un declin de 2,73%, până la prețul de 1,9600 lei/acțiune, pe fondul unor tranzacții de 16,07 milioane lei la Bursa de Valori București.

Este mișcarea care a tras în jos întreaga piață. Indicele compozit BET Plus a coborât cu 0,54% și indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,50%, până la nivelul de 8.750,75 puncte. Sub aspect tehnic, indicele celor mai lichide acțiuni se află înscris într-un parcurs descendent pe termen scurt susținut de media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa pierde jumătate de procent. Volumele se majorează

Este un impuls care vine, pe volume în creștere, cu un rulaj al pieței de acțiuni de 52,97 milioane lei (10,87 milioane euro) și în contextul unui tablou european de un „roșu aprins”: -2,93% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,16% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1,90% pentru indicele CAC40 de la Paris, -3,71% pentru indicele DAX30 din Germania, -0,83% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,91% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,33% pentru indicele PX de la Praga.

Bittnet Systems aduce la bursă acțiuni preferențiale. Compania cheamă acționarii să valideze investițiile recente, inclusiv un plasament în noul nume al pieței de capital, Safetech CITEȘTE ȘI Bittnet Systems aduce la bursă acțiuni preferențiale. Compania cheamă acționarii să valideze investițiile recente, inclusiv un plasament în noul nume al pieței de capital, Safetech

Pe contrasens față de mișcarea principală, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 0,78%, până la prețul de 1,3000 lei/acțiune, pe cea mai mare activitate a zilei, de 19,67 milioane lei având la bază o poveste internă. Administratorul unic al societății, Franklin Templeton, a notificat piața că a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) documentația pentru derularea unei oferte publice de răscumpărare ce vizează achiziționarea unui număr de până la 165,00 milioane acțiuni proprii, reprezentând 2,28% din totalul titlurilor. Acestea sunt circumstanțele în care indicele fondurilor închise de investiții a supraperformat pieței, cu un declin de 0,30%, până la nivelul de 39.692,99 puncte.

Celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor companiilor din domeniul energetic și de utilități, a avut o sesiune încă și mai bună, alunecând cu doar cu 0,05% sub referință. Din structura sa, titlurile Electrica (EL) au scăzut cu 2,27%, până la prețul de 11,25 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,05 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au pierdut 1,29%, până la prețul de 26,80 lei/acțiune, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au corectat cu 0,30%, până la prețul de 0,3285 lei/acțiune, pe transferuri de 1,39 milioane lei și titlurile Transelectrica (TEL) au suferit un recul de 2,56%, până la prețul de 24,00 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,15 milioane lei. Pe un emitent de la această categorie, Transgaz (TGN) s-a realizat și cea mai mare tranzacție de tip deal a zilei, în valoare de 1,71 milioane lei.

Scandalul Wirecard Germania modifică transparența investițională a fondurilor de pensii private din România. ASF vrea raportare trimestrială, nu semestrială CITEȘTE ȘI Scandalul Wirecard Germania modifică transparența investițională a fondurilor de pensii private din România. ASF vrea raportare trimestrială, nu semestrială

Pe fondul unor schimburi de 1,93 milioane lei, în  ziua în care societatea a anunțat că vizează distribuirea unor dividende în valoare însumată de 45,32 milioane lei din rezultatul parțial la 9 luni, TeraPlast Bistrița (TRP) a pierdut 0,94% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,4310 lei/acțiune. La acest nivel, randamentul net al dividendului brut de 0,0260 lei/acțiune este de 5,73%. La o bază de calcul anualizată, randamentul este de 7,64%.

Interes sporit a existat și pe segmentul obligatar. Astfel, titlurile de stat cu scadența în anul 2022 (R2208A) au adunat transferuri de 3,39 milioane lei și obligațiunile guvernamentale cu maturitate în 2024 (R2408A) au cumulat tranzacții de 3,14 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
electrica
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
transgaz