Bursa românească – reacție slabă la noile maxime ale celui mai important indice american

Bursa românească – reacție slabă la noile maxime ale celui mai important indice american

Sursa foto: Edoardo Nicolino / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 aug 2020

Deși indicele S&P500 de la New York Stock Exchange a atins noi maxime istorice, la BVB tendința de apreciere a fost anemică, iar unele acțiuni au închis chiar în teritoriu negativ.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După o etapă a efervescenței marcării unor câștiguri pe termen scurt la titlurile de stat, segmentul de obligațiuni de la Bursa de Valori București s-a stins în intensitate. Rulajul pieței de acțiuni, de 34,54 milioane lei (7,13 milioane euro), a fost la rândul lui cu aproximativ o cincime sub media ultimilor 3 ani, ceea ce trădează o participare destul de slabă la piață a investitorilor în această perioadă.

Acesta este contextul în care nici acțiunile românești nu au reușit să se cupleze pe deplin la impulsul de creștere de la New York Stock Exchange care a reușit să aducă indicele S&P500 peste reoerul de 3.400 de puncte pentru prima dată în istoria sa de un secol.

Hidroelectrica și-a redus cu 100 milioane de lei profitul în prima jumătate a anului.Operațiunea CEZ, botezată “proiectul ENESCU” CITEȘTE ȘI Hidroelectrica și-a redus cu 100 milioane de lei profitul în prima jumătate a anului.Operațiunea CEZ, botezată “proiectul ENESCU”

La BVB, indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,16% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,14%, până la nivelul de 8.737,14 puncte, unde are pentru a 3-a oară de la începutul crizei COVID-19 o tentativă de a tre2ce decisiv peste media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul.

Bursa românească – reacție slabă la noile maxime ale celui mai important indice american

Tonul creșterii a fost dat de aprecierea cu 1,83%, până la prețul de 2,2300 lei/acțiune a titlurilor Băncii Transilvania (TLV), care au avut cele mai mari tranzacții ale zilei, de 15,99 milioane lei. Prin conotrast, cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a retras cu 0,35%, până la prețul de 11,52 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 4,62 milioane lei.

Tot în teritoriu negativ, cu un declin de 0,40%, la prețul de 1,2300 lei/acțiune au închis și titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au adunat schimburi de 2,29 milioane lei. Cu toate acestea, într-o zi bună pentru segmentul SIF, indicele financiar BET-FI a urcat cu 0,44%, până la nivelul de 42.203,12 puncte.

Pe contrasens, indicele energetic BET-NG a coborât cu 0,18%, tras în jos de deprecierea de 0,88%, până la prețul de 28,25 lei/acțiune, pe transferuri de 1,20 milioane lei. La același capitol, titlurile Transelectrica (TEL), aflate pe un puseu ascendent pronunțat antrenat de publicarea datelor financiare, au crescut cu 1,26%, până la prețul de 24,20 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 2,63 milioane lei. Dre asemenea, titlurile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 0,15%, până la prețul de 0,3345 lei/acțiune, pe o activitate de 1,92 milioane lei și titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avut un salt de 1,33%, până la prețul de 16,78 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,27 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
transelectrica